Scrisoare in Ajun de Craciun

“Remembrance, like a candle, burns brightest at Christmastime.” (Charles Dickens)

Am ales sa “apar” pe lume, intr-o zi de luni, intr-o luna Martie. Probabil, pentru a ma bucura, de la “inceputuri”, de intreaga saptamana, am “venit” lunea :).

Am fost un copil cuminte, prea cuminte :). De pe la un an, am inceput sa imi “educ” si papusile.

De magia Craciunului, m-am “indragostit” pe la trei anisori. Purtam o rochie roz, cu volanas la piept, ciorapiori albi (din bumbac, nu suportam materialul sintetic …) si ma invarteam in jurul bradului. Surprinzator, dar acea amintire, de acum multi ani, mi-a ramas, pur si simplu, “inscrisa” in memorie!

Pe atunci, in loc de Mos Craciun il asteptam pe … Mos Gerila … In ciuda greutatilor perioadei, dragii mei parinti incercau, an de an, sa ne ofere (mie si surorii mele, Mihaela) tot felul de bunatati. Nu am sa uit vreodata mirosul bananelor coapte pe dulapul din dormitor, napolitanele cu gem , ciocolata si bomboanele chinezesti pe care Mosul le lasa in pragul usii de la terasa.

Introverta fiind (atunci, intrucat acum am “trecut” in tabara “ambivertilor”), intalnirea cu Mosul ma emotiona atat de tare incat uitam, uneori, versurile pe care trebuia sa i le recit. El era, insa, intelegator si tot imi oferea macar un cadou.

Ati ghicit! Majoritatea erau papusi … Le adoram! In orice oras (tara – obisnuiam sa zic eu cand eram micuta) as fi calatorit, imi rugam parintii sa mergem intr-o librarie sa imi aleg o papusa. Asa am ajuns sa “adun” o comunitate (care includea, spre norocul meu, in calitate de mezina a familiei, si papusile surorii mele).

Dar, sa revin la Mosul! Cred ca eram in clasa a treia cand m-am “prins” ca Mosul era in legatura directa cu parintii mei. S-a intamplat sa o “surprind” pe mama, ascunzand o papusa in masina parcata in garajul casei … A aflat despre acest moment, mama, (nu papusa!) la cativa ani dupa intamplare pentru ca nu am vrut sa ii “stric” bucuria cu care ne pregatea cadourile de Craciun! Atunci am inteles, de ce in seara zilei de 24 Decembrie cand eram chemata de mama in bucatarie sa-mi beau cana cu lapte, tata (care, acum, este Sus …) lasa darurile sub brad …

Am ales sa astern aceste randuri simple, pe pagina virtuala a blogului, in semn de recunostinta si multumire pentru stradania parintilor mei de a imi oferi, asa cum au stiut si au putut, tot ceea este mai bun.

Multumesc, Mama! Multumesc, Tata!

Traim intr-o lume in care exista tot felul de atractii (“distractii”) pentru copii, jucarii la care nu m-as fi gandit, in copilaria mea! Una dintre dorintele mele, in seara de Ajun, este ca toti copiii sa se bucure, in primul rand, de atentia si prezenta parintilor, de momente de conectare emotionala … pentru ca astfel de clipe reprezinta “nutrientii” care le asigura cresterea armonioasa.

https://www.youtube.com/watch?v=gSh1eLrxiqs

(Fotografii din colectia personala)