8 ore cu arome de cafea

“Not to live for the day, that would be materialistic — but to treasure the day. I realize that most of us live on the skin — on the surface — without appreciating just how wonderful it is simply to be alive at all.” (Audrey Hepburn)

Acum un an, mai exact pe 20 Februarie, participând la un eveniment marca UMANager, la intrarea în sală, aveam să aflu de existența unui loc special, în București: https://www.facebook.com/pg/sheidacoffeeandstories/about/?ref=page_internal

Până i-am trecut pragul, au trecut, însă, câteva luni bune; s-a întâmplat spre sfârșitul anului trecut și a fost suficient să îmi cadă cu tronc. De ce? Simplu: am găsit, la Sheida Coffee & Stories, combinația potrivită de oameni frumoși, cafea de calitate, spațiu primitor și … pasteis de nata :)! Și, era abia începutul poveștii.

În Ianuarie 2019, ‘răsfoind’ paginile Facebook, aflam despre programul de voluntariat ‘Volunteer for a cause’ și aveam să o întalnesc pe inimoasa Ana Maria, față de care acum mă leagă o frumoasă prietenie. Ana administrează cu zambet și delicatețe cafeneaua din Strada Ion Cîmpineanu nr. 23.

Ieri a fost ziua în care pentru 8 ore (care au trecut foarte repede pentru că am avut mulți clienți) am ales sa fac parte din această poveste cu aroma de cafea, care oferă bucurie multor persoane – încasările fiind sursa pentru acordarea de servicii medicale unor oameni care altfel nu ar avea acces la așa ceva … Am combinat utilul cu placutul într-o zi de sâmbătă pe care o voi păstra, cu drag, în suflet.

Ideea acestui program de voluntariat mi se pare MI-NU-NA-TĂ! Și, ar merita multiplicat 🙂 Este tare ofertant: îți oferă posibilitatea să ajuți, să interacționezi și ceva tare ‘apetisant’ pentru un om care iubește cafeaua (așa ca mine) să afle din tainele licorii aromate și chiar să o prepare! Eu am reușit să învăț să pregătesc cafea la nisip, cam ca la carte. Iar prietenii mei apropiați știu că acesta este modul meu favorit de a-mi bea cafeaua!

Toate ingredientele folosite la Sheida Coffee & Stories sunt alese cu grijă și respect pentru client și este promovată diversitatea, diversificarea și în funcție de sezon. Am tras cu urechea și pot să vă spun că, în curând, noi tipuri de prăjituri or să apară pe tejghea :).

Eu o să trec cât voi putea de des pe la Sheida și vă invit și pe voi! Un bun prilej ar fi pe 16 Martie pentru a vizita Târgul de Bine, dacă rezistați până atunci (https://www.facebook.com/events/2043906985706614/)

Aș descrie spatiul Sheida Coffee & Stories ca locul celor 3 C: Conexiune, Cafea, Caritate!

“I have learnt how to live…how to be in the world and of the world, and not just to stand aside and watch.” (Audrey Hepburn)