Despre Oameni-Lumină (I)

Mă număr printre cele peste 176 de milioane de femei, diagnosticate cu endometrioză, la nivel mondial. În momentul în care am primit acest diagnostic, deloc ușor, mă aflam în Danemarca, țară în care există un program național dedicat acestei boli parșive. 

Din fericire, de câtva timp, se întâmplă și în România (unde statistica spune că există peste 500.000 de femei care au endometrioză) schimbări în bine; schimbări aduse, făcute de oameni așa cum este Doctorul Voicu Simedrea. 

Pe domnul doctor, l-am cunoscut în calitate de pacientă în toamna anului 2016, la Timișoara. De la prima întâlnire m-au uimit omenia și profesionalismul celui care a pus bazele Endo Institute Timișoara (https://endoinstitute.ro), centrul de tratare a endometriozei. 

Am dorit să îl am invitat pe domnul doctor la emisiunea „Tell Me Your Story” pe care o realizez la BiziLive TV, însă sincronizarea programelor de lucru este nițel dificilă așa că, până se va întâmpla acel episod, l-am rugat pe Dr. Voicu Simedrea să îmi acorde acest mini-interviu.

După cum veți observa, sunt răspunsuri încărcate de multă emoție, sensibilitate, responsabilitate față de actul medical și care pe mine m-au făcut să lăcrimez.

Iată-le!

1. Care sunt momentele importante din viața Dumneavoastră la care v-ați opri pentru a ne spune cine sunteți?

Un prim moment este, bineînțeles faptul că m-a născut mama mea. Nu putea să mă nască altă mamă, cea mai minunată mamă! Îmi povestea cum atunci când m-a născut, în 6 martie 1971, a stat in travaliu 17 ore și se uita pe geam și vedea cum fulgi mari de nea cădeau … Ei îi datorez faptul că m-am făcut medic. Este un om foarte bun, cel mai bun om pe care l-am cunoscut. Și … de 14 ani, stă într-un scaun cu rotile și nu poate vorbi … dintr-o greșeală medicală …

Un alt moment important a fost atunci când l-am văzut pe Profesorul Bordoș operând, cel mai mare chirurg pe care l-am văzut până acum! S-a întâmplat acum 24 – 25 de ani și nu pot să spun că am mai simțit magia aia de atunci … era absolut incredibil! Și asta m-a făcut să spun că asta vreau să fac și eu în viață: să operez!

Alt moment important este că am avut norocul să-mi cunosc soția care, în toți anii aceștia (suntem căsătoriți de peste 20 de ani) m-a încurajat, m-a susținut și m-a protejat să pot să-mi fac nestingherit meseria, în condițiile în care ea a crescut, aproape singură, trei copii pe care i-a învățat să mă iubească în absență. 

Un alt moment definitoriu a fost întâlnirea cu Profesorul Munteanu care, după părerea mea, este și va rămâne cel mai mare ginecolog pe care l-am cunoscut; un medic care funcționa în alte dimensiuni față de noi ceilalți. Era un om incredibil! Avea un set de valori total aparte. Într-o zi nu a fost în stare să opereze – era aproape de pensie – pentru că în acea zi îi murise învățătoarea și era devastat. Iar eu mă întrebam dacă mai știu cum o cheamă pe fosta mea învățătoare … 

Și, bineînțeles, cei trei copii ai mei, fiecare din ei în parte și cu toți împreună mi-au dat și îmi dau motivația să continui să îmi depășesc limitele. 

2. Ce v-a determinat să ajungeți unde sunteți acum?

Eu cred că, în general, un om are o motivație primordială care nu se schimbă; adică, dacă am lua-o de la început, cel puțin 70% din deciziile noastre ar fi aceleași. 

În primul rând, eu cred că sunt croit așa – asta este prima motivație. Eu nu știu decât să lupt și să muncesc. Și … nu am o părere foarte bună despre mine … și de asta încerc să mă perfecționez permanent. 

Iar o a doua motivație a fost sistemul, mediul înconjurător, nedreptățile pe care le-am trăit, frustrările, mizeriile, faptul că a trebuit să lupt cu un sistem corupt ca să pot să mă afirm, să lupt împotriva curentului, să fiu obligat să depun un efort dublu sau triplu față de alți colegi. Mi-am dorit să le arăt tuturor celor care mă blamau sau doreau să mă vadă înfrânt că s-au înșelat. Dar, nu cred că mă pot defini prin raportare la ceilalți.

Nu cred că asta a fost forța motrice – dorința mea de a mă revanșa. Ci, pur și simplu, ceea ce l-a făcut pe om, acum câteva zeci sau sute de mii de ani, să se ridice în două picioare: curiozitatea, dorința de a vedea dincolo de orizont. Și tentația asta a mea de a încerca să forțez limitele m-a împins mai departe pentru că asta mi-a dat întotdeauna satisfacție. 

Probabil, într-un fel, nu am fost decât un aventurier, în căutarea satisfacției. Nu m-am mulțumit niciodată cu ceea ce am reușit să dobândesc. Întotdeauna mi-am dorit mai mult și am fost un nemulțumit, în sensul bun al cuvântului. Și … sper să rămân așa!

3. În ultimii ani, se vorbește tot mai mult, și la noi în țară, despre endometrioză. Pe scurt, în legătură cu acest subiect, ce ați dori să ne transmiteți? 

Endometrioza este o boală a acestui secol, a cărei incidență și gravitate și impact socio-economic se datorează schimbării stilului de viață a femeii moderne. Cred că aici ar trebui lucrat, aici ar fi bine să insistăm: să le facem pe femei să înțeleagă că nu se îndreaptă către o direcție bună, că alegerile lor în viață sunt influențate, probabil, de factori economici, de orgolii profesionale și asta nu e neapărat bine pentru ele. Ar trebui să-și redefinească prioritățile. 

În ceea ce privește endometrioza în România vreau să le transmit că există motive sa fie optimiste și că suntem pe drumul cel bun și împreună vom reuși să facem multe lucruri bune. 

4. Care considerați că sunt cele mai importante realizări din viața Dumneavoastră de până acum? 

Pe plan personal, bineînțeles, familia care îmi dă energie și echilibru și unde mă regăsesc întotdeauna.

Pe plan profesional, consider că prima realizare este faptul că nu depind de incapabili și de proști; pot lua propriile decizii și să răspund pentru ele.

În al doilea rând, am reușit să nu mă compromit într-un sistem superficial și să-mi urmăresc propriul drum, să-mi clădesc principiile pe ceea ce se întâmplă, corect și valabil, în lumea medicală mondială. 

Și, nu în ultimul rând: nu mi-am pierdut bucuria de a profesa și de a ajuta!

5. De unde vă luați energia?

Din familie, acolo mă încarc, și din relația cu natura. Acestea sunt sursele mele de energie, dar, din pacate, mă „cablez” foarte puțin la ele, mult mai puțin decât mi-aș dori …

6. Daca ar fi sa priviți Viața ca o călătorie, unde credeți că vă aflați, acum, pe acest drum?

Life is a highway

Îmi place să cred că sunt la mijlocul călătoriei mele, îmi place să cred că mai am multe de văzut, trăit, simțit, experimentat. Îmi oferă confort gândul că Dumnezeu mă iubește și mi-a oferit o viață frumoasă și împlinită, palpitantă, plină de satisfacții și îmi doresc s-o țin tot așa. Mă rog la Dumnezeu să mă țină sănătos ca să pot bucura de tot ce mi-a dat El și tot ceea ce am reușit eu să realizez până acum!

Mulțumesc!

P.S.: Persoanele care doresc să sprijine demersul de creștere a gradului de conștientizare asupra endometriozei, în România, o pot face susținând proiectele Asociației “Eu și endometrioza”(https://eusiendometrioza.ro/despre-noi/).

Voi continua poveștile oamenilor-lumină cât de curând! Mulțumesc!