Audrey și Ella (I)

Amândouă se născuseră primăvara: Ella în luna lui Mărțișor, Audrey la început de Mai.

S-au cunoscut, întâmplător, într-o duminică de august, când alergau după fluturi. Nimic nu prevestise întâlnirea celor două fetițe cu cosițe brun-arămii. Când s-au ciocnit, în fuga după fluturele albastru-gălbui, s-au privit cu ochii larg deschiși, mirate de întâmplare.

Cum de alergau după același fluture pe pajiștea aceea mare, mare?

Răspunsul avea să vină peste mulți ani când una urma să devină vedetă de film, iar cealaltă scriitoare.

Dar, haideți înapoi la acea zi de august. După ce s-au privit preț de câteva minute, Ella a șoptit:

  • Și tu iubești fluturii?
  • Da, enorm! a răspuns Audrey, ușor intimidată că o străină i-a ghicit secretul.
  • Ce bine! Nu voi mai fi singură în plimbările mele! Știi, eu vin aici în fiecare duminică, în fiecare vară, să alerg cu fluturii.
  • Interesant, spuse Audrey. La mine este prima dată când vin aici. Știi? Noi ne-am mutat în zonă acum o lună. Venim tocmai din Belgia.
  • WOW! Și ai învățat românește atât de repede? a întrebat Ella, super mirată.
  • Ha, ha, ha! Păi, mama mamei mele este româncă și de la patru ani vorbesc românește.
  • Dar, câți ani ai tu?
  • Șapte, răspunse vioi Audrey. Dar, tu?
  • Șase și mă numesc Ella.
  • Eu sunt Audrey și, într-o zi, o să devin mare balerină!
  • Da?
  • Bineînțeles!

Ceea ce nu știa, pe atunci, Audrey era că, peste câțiva ani, soarta urma să o așeze pe un alt drum. Iar, noua ei prietenă, Ella, va fi cea care va scrie despre triumful ei pe un alt fel de scenă.

Din acea duminică de august, cele două fetițe au devenit ca două surori. Și, totul pornise de la un fluture cu aripi albastre.

Ele habar nu aveau, pe atunci, că era mai mult decât un simplu fluture. Era Curajul!

Shine Your Light!

… He didn’t need anything more but a long road to take him forward and forward, until he reached his goal, and he could’ve reached his goal any day, at any hour. He always carried his hope in his heart.” (Queen Marie of Romania, The dreamer of dreams)

I enjoy interacting with authentic, vibrant, courageous people. I love the si(e)nergy created during these encounters. Roxana and Nicholas Lupu (Arttis Academy) offered me the opportunity to co-create a memory of a lifetime. This happened last year on February 7th when I interviewed the lovely couple at BiziLive TV. That episode had more than 35000 views, hence I decided that an abbreviated English transcript would be helpful for a broader audience.

Let’s start!

“GB: Both of you have already used the word COURAGE – the seed of our dialogue tonight.  Nassim Taleb stated in his book – Skin in the game – that the only virtue that cannot be simulated is Courage. What do you think?

RL: Yes, it’s truly a virtue which cannot be simulated because is so interconnected with vulnerability. What Brene Brown was also saying: the moment you accept your Vulnerability that’s when you access your inner resources, those of the heart and you become courageous. And courage is not possible in the absence of the vulnerability. When you have a great vulnerability, that’s when you also have a great courage. And, in fact, through this courage you inspire people and you become, one way or another, a hero. And that’s why we are so fascinated and promote this idea of courage. Every day, we learn the power of courage.  

NL: As Roxana said the moment you accept your vulnerability, you gain strength. That’s why we used these words in our workshops – Courage and Power in public speaking, Courage and Power in communication.

GB: You two are very courageous.

RL: We’re trying.

GB: The step you took by going to London and begun something new there, shows courage. How did you decide to do this? 

RL: At first, we started the whole Arttis Academy concept in London, being asked to run workshops for speaking, negotiation, communication at a corporate level. Then we wanted, somehow, to extend what we learned there, what we assimilated and the life experiences, and we decided to extend to a broader audience. And, somehow, we made this bridge between London and Bucharest, so now we’re running similar workshops here. There is a need for this interconnectivity, and the best is not to limit ourselves to one place and one mentality.

GB: How do people feel during your workshops? To reveal your vulnerabilities, in public, is a difficult thing, to say the least.

NL: Very difficult and what happened in one of our workshops (on 14th December 2019) amazed us. Some things happened beyond what I would have expected because, of course, the moment you talk about public speaking it’s a wide area of discussion… And we talked a lot about vulnerability, courage, strength.  

RL: During our classes, we let people to discover their own process. In fact, we gave them a space where they didn’t feel judged, where they are accepted. And I think that’s what each of us needs: a space where to experiment and even make mistakes. 

GB: You are saying it is necessary to offer space to each person and this is creating the opportunity for each individual to leave their personal mark. In an interview you gave some time ago, you declared: ‘as a human being you have to keep your originality by providing a personal touch to everything you do.’

RL: Yeah… I think that, actually, it’s the hardest thing, because nowadays we are bombarded by social media and the desire to conform or to imitate. We no longer realise who we are, where we are going to… And that’s why, I find it one of the hardest things these days, to imprint your DNA. Of course, there is also the fear of being judged and the fear of going out of what is socially acceptable, whether we are in Romania, in the UK or elsewhere. It is, in fact, an act of courage, in one form or another! 

GB:  And if we think that the word COURAGE has its origin in the Latin COR which means heart…

RL: Yes, indeed!

GB: And the last question, which is actually a kind request for each of you: please share with us a thought for the days to come, a hint, an emotion.

RL: Personally, I believe that we need more than ever to believe and to be grateful for every day of our lives, and to smile more often.

NL: Ah, that’s exactly what I was thinking about! 

For me, one of the things I learned — a bit hard, unfortunately — is to do everything I can and be grateful for everything that comes back to me and everything I have. And, without copying Roxana… Again, maybe, I discovered the power of smiling too late. To smile, for real, with no masks.

Many times, while in London I found myself in difficult situations, and I realised the truth in John Maxwell’s statement: ‘force yourself to smile even if you don’t have why’. And even it seemed crazy to me, walking on streets of London — during a difficult time when a lot of new things were testing my patience – I stopped and I said to myself: ‘OK, this weather, the poor-quality coffee… OK, I need to smile.’ And I forced myself to smile, and I felt better. And I realized this incredible power: we need to smile, we need to be grateful… because most of the time, we have no idea what how lucky we are!

GB: True! I subscribe to these ideas. Thanks a lot, Roxana and Nicholas!

NL&RL: We thank you!”

Thank you so much for reading this week’s blog post!

If you are working on adapting to the Volatility, Uncertainty, Complexity and Ambiguity of the world we live in, check out my book VUCA2: Tap The Power Within You for how to express your Vulnerability, Uniqueness, Courage and Authenticity for a fruitful life!

Wishing you health and abundance!


** Photos credit: Cristina Paraschiv / BiziLive TV.

Sunt Kinga Varga, creator de moda, un suflet care iubeste ingerii.

“Tesuta din fire de matase, cashmir, organza, mohair sau  piele,  povestea KINGA VARGA se impleteste cu fire de traditie inceputa intr-un sat din Ardeal de catre bunicul pantofar si dusa mai departe la oras de catre tatal ce avea un atelier de croitorie in Satu Mare.”

Pe aceste randuri mi s-au oprit ochii cand am vizitat magazinul virtual Kinga Varga, prin noiembrie 2020. Cautam masti din bumbac si la o navigare pe net mi-au aparut ingerii marca Kinga Varga. In decembrie, am mers sa ridic mastile de la atelierul KV si usa mi-a fost deschisa chiar de ea, un om zambitor ca un soare. I-am marturisit atunci ca noi ne privisem ochi in ochi, prima data, la conferinta Epic Talk 2019. Atunci totul s-a petrecut rapid, insa la finalul anului 2020, am avut timp sa schimbam cateva cuvinte care au generat interviul de mai jos.

  1. Care sunt momentele importante din viața ta la care te-ai opri ca să ne spui cine ești?

Povestea mea a inceput in Atelierul tatalui meu, unde dupa scoala, fugeam printre masinile de cusut si  priveam cu nespusa uimire la  magia creata de oamenii minunati.

Ambitia care nu m-a lasat in pace a fost aceea de a deveni unul dintre designerii cunoscuti din Romania. Am urmat Liceul de Arte cu peripetiile aferente, apoi Universitatea de Design cu alte provocari, dupa care am inceput colaborari cu fabrici din Romania pe colectii de tricotaje.  

Au urmat multe prezentari de moda in tara si in strainatate, targuri interne si internationale. 

Am realizat colectii Unisex, de barbati, copii si am trecut de la Colectii de Tricotaje la Confectie ready-to-wear pentru femei.

Momentul magic a fost cand am creat brandul care imi poarta numele: Sunt Kinga Varga creator de moda, un suflet care iubeste ingerii.

De aproape 15 ani spunem, prin haine, povesti pentru cei care cred in lumea magica a ingerilor, in minuni si in miracole, in fapte bune si in gandire pozitiva, simplitate, feminitate, elegantă nonsalantă . Alegem întotdeuna materiale de calitate, croieli comfortabile și gândim fiecare piesa ca pe-o extensie a celei care o poarta, pentru ca stim ca stilul sta, de fapt, in curajul de-a fi liber si-n darul de a alege hainele create, parca, special pentru tine.

2. Cum ți-a venit ideea de a crea Atelierul?

Atelierul a venit ca o extensie a business-ului, de fapt este punctul de pornire al tuturor colectiilor. Aici petrec cel mai mult timp, si pur si simplu dupa atatia ani merg zilnic, cu drag, la Atelierul din centrul Bucurestiului. 

3. Cum iti „hranesti” creativitatea?

Din viata si momentele ei, zi de zi ma bucur de fiecare moment.

Intalniri, joaca, calatorii, detalii din arhitectura, muzica, dans. Clientele mele ma inspira si ma ghideaza in creativitatea mea. 

4. De unde îți iei energia?

Energie imi iau din visele mele, din ingerii care ma inconjoara, proiectele frumoase care iau nastere, din momentele mele de rasfat. Ma incarc cu energie numai la gandul ca scot un model nou, o colectie sau ca facem o escapada in Ardeal, sau cand imi vad copiii bucurandu-se din lucruri asa de marunte. 

5. Care sunt provocările din viața de antreprenor? Cum te-ai adaptat crizei din aceste luni?

Sa ma incojor de oameni buni, pozitivi sa imi setez obiective de atins. A fost un an bun pentru noi in care s-au deschis multe usi si care a adus alaturi de noi, o comunitate care a promovat designul romanesc, parteneri care ne-au sustinut in mod activ si nu in ultimul rand clientii care au sustinut o afacere locala.

6. Ce a devenit posibil pentru tine, dar nu era posibil cand aveai 20 de ani?

Intelepctiune, maturitate, experienta, familia.

7. O dorinta sau un vis pentru 2021?

Sa fim buni, sa ajutam, sa credem, sa visam, sa zambim 😊

Raspunsurile oferite de Kinga, jucausenia ei, precum si ingerii pe care-i aseaza peste tot, m-au dus cu gandul la vorbele lui Pablo Picasso:

Fiecare copil este un artist. Problema este cum să rămână un artist şi după ce va creşte.

“Creativitatea ma va insoti sa pot ajuta si alti oameni sa isi spuna povestea, sa ajunga la alti oameni.”

Intoarce-te mereu in centrul inimii tale, acolo sigur vei gasi de fiecare data, pacea.

Elizabeth Gilbert

Spune povesti cu atitudine, iubeste cafeaua, are stil, curaj si … Dar, mai bine, haideti sa o cunoastem pe prietena mea, Mari, prin intermediul unor intrebari la care mi-a raspuns cu bucurie, tocmai din Dubai. Noi am fi vrut sa depanam povestile la o cafea aburinda, si nu virtual, dar… poate se intampla magia anul viitor!

1. Care sunt momentele importante din viața ta la care te-ai opri ca ne să spui cine ești?

Bine te-am gasit, Gabriela si ma bucur ca m-ai invitat la tine Acasa!

Cele mai importante momente in viata unei femei sunt atunci cand se descopera sau se redescopera. Uitandu-ma inapoi pot spune ca primul moment a fost cel cand am devenit mama, pentru schimbarea profunda a perspectivei si pentru felul in care am invatat sa imi ascult instinctele si intuitia. Atunci am inteles profund ce inseamna o legatura indestructibila, dar si responsabilitatea. Iar de atunci, toate etapele prin care fiica mea a trecut si trece in procesul de a deveni femeie, ma fac sa redescopar si sa inteleg propria mea evolutie si esenta feminitatii. Si ma bucur chiar si de momentele ei rebele pentru ca stiu ca acolo arde flacara instinctuala feminina.

A doua oprire, cea care mi-a aratat abrupt si fara menajamente ca este important sa traiesc momentul este legata de cele 2 operatii consecutive cauzate de endometrioza. A fost clipa in care am stiut ca sunt un om puternic si ca acceptarea cu demnitate este primul pas pentru a merge mai departe. Nu vreau sa imi imaginez daca acesta era lamentarea.

Si, in sfarsit al treilea moment este cel al curajului si vulnerabilitatii. Acum 2 ani si jumatate am ales sa plec din tara si sa incep o experienta noua intr-o cultura si civilizatie diferita, impreuna cu familia mea. 

2. Ce te-a determinat să ajungi unde ești acum? 

Cu siguranta atitudinea, faptul ca sunt deschisa la nou, curiozitatea si inflacararea berbecului.

3. Cand si cum ti-a venit ideea de a crea blogul tau “aramiu”?

Blogul meu, Copper Attitude a luat nastere acum patru ani, inflacarata de gandul ca voi avea un loc al povestilor si emotiilor mele. Desi l-am vrut un blog de travel, formatul lui s-a pretat mai bine la povesti despre experiente, gusturi si invitati.

4. De unde îți iei energia?

Energia mi-o iau tot de acolo unde o si descarc, din scris, din povestile pe care le scriu, prin fotografiile facute, din flacara interioara de a incepe ceva nou.

5. Cum te impaci cu viata departe de tara natala?

Eu ador experientele, imi place sa vad locuri noi, sa iau contact cu situatii diferite de cele cu care ma simt confortabil. A fi departe de tara poate fi uneori coplesitor pentru ca acolo am o parte a familiei, acolo am lasat prieteni, acolo am culorile toamnei si gusturile copilariei. Dar, cum traim in era digitala, nimic nu imi este prea departe, sunt conectata permanent la realitatea din tara, chiar daca nu ma uit o zi la stiri. Cred ca m-am adaptat usor la stilul global de a trai iar atunci cand ii ai pe cei dragi alaturi de tine, oriunde ai fi, te simti acasa.

6. Cum iti hranesti creativitatea?

Cum spunea Elizabeth Gilbert in Lectii de magie, creativitatea este o forta care vrajeste. Si, indiferent cat de pregatit ai fi saptamana viitoare si ai putea face totul perfect, este mult mai important si mai stralucit sa incepi acum, cu ce ai in acest moment. Si ca perfectionismul este o capcana. Acest lucru l-am vazut cand incercam sa citesc, recitesc si re-recitesc articolele care nu imi pareau perfecte. Si pe care nu le puteam publica sperand ca poate maine sunt mai inspirata. O abordare gresita, de auto-sabotare. Dar, de cand am facut conexiunea cu experientele mele anterioare si am inceput sa imi spun ca acest moment este cel mai bun, un articol bun acum a fost mai bun decat un articol perfect saptamana viitoare.

Cred ca eu imi hranesc creativitatea prin curiozitate. Asa am reusit sa scriu articole cu teme din domenii care imi pareau initial inaccesibile si care au fost bine primite. Iar in fotografie cred ca am un fler in a prinde momente, stari si detalii. Si, chiar daca nu voi folosi fotografia in vreun articol sau in vreo postare, ea ramane o scanteie care imi hraneste creativitatea. Si, chiar daca in vremurile acestea cu greu mai poti fi original, autenticitatea, vulnerabilitatea cu care iesim in arena sunt izvoare pentru creativitate si evolutie. Apoi incerc sa nu pierd momentul cand inspiratia vine neasteptat si imi notez o idee sau un detaliu care poate da nastere unei povesti. Si tot asa, creativitatea ma va insoti sa pot ajuta si alti oameni sa isi spuna povestea, sa ajunga la alti oameni. Stii tu, puterea comunitatii!

7. Destinația preferată de vacanță?

Ah, sunt multe! Am pe blog si un travel bucket list cu locuri unde vreau sa ajung. Iubesc insa sa merg in Italia, Franta si Grecia pentru vacante. Acum daca ma intrebi as pleca sa vizitez Iordania si Iran si apoi m-as opri in Maildive pentru relaxare. Imi place sa visez!

8. O intrebare la care vrei sa raspunzi si pe care ai optiunea de a ti-o auto-adresa?

M-as intreba care ar fi acel lucru pe care as vrea sa il schimb in lume. Cred ca as vrea ca oamenii sa fie mai empatici, astfel nu i-ar mai judeca pe cei din jur, i-ar respecta, i-ar ajuta si i-ar dezvolta. Cred ca este singura cale de progres, impreuna!

9. Ce muzică te face să te simți acasă?

 Muzica limbii romane si ritmul inimii.

10. Cartea de pe noptieră sau autorul preferat?

Cartea de pe noptiera este Femei care danseaza cu lupii, scrisa de un psihoteraput, dr. Clarissa Pinkola Estes, iar autorul preferat este Elif Shafak. Bine…si Khaled Hosseini.

11. Pornind de la cartea lui J. Campbell „Eroul cu o mie de fețe”: unde te afli în călătoria vieții, draga Mari?

 Cred ca am primit deja ceea ce se cheama call of adventure si astept cu nerabdare sa pasesc pe calea a ceea ce autorul numeste the Initiation.

Mari iti multumesc pentru impartasiri si dupa cum ai spus si tu, ramane sa ne intalnim la cel putin o cafea cu ibric!

Power Coaching / Marketing through acrostics

Create whatever causes a revolution in your heart.

Elizabeth Gilbert

Playing with words, questions in meaningful ways.

Inspiration through words.

Creating novelty.

Using my imagination.


Nurturing a safe space.


Living fully.


I create acrostics for my brand and I am sure I can also create for yours, too!

I use acrostics in my solution focus coaching practice and I am eager to explore more!

If you want to experience the power of acrostics in coaching or / and marketing, send me a message at and I am sure we’ll have an inspiring and productive dialogue.

Serious art is born from serious play.

Julia Cameron

Andreea Popescu: “…aici inseamna oamenii pe care ii am aproape acum si toate lucrurile pe care le-am invatat.”

„Dacă te gândești la Univers ca la o vastă mare electrică în care ești scufundat și din care ești alcătuit, a te deschide către propria ta creativitate te schimbă din ceva ce saltă la întâmplare pe valurile mării într-o parte a acelui ecosistem ce funcționează mai amplu, mai conștient, mai cooperativ.”

Julia Cameron – „Cum să eliberezi artistul din tine. Calea artistului către o creativitate superioară”

Iubesc tot ceea ce este frumos, delicat, special, iar Andreea (pe care am cunoscut-o acum câțiva ani, într-un spațiu creativ din Bulevardul Lascăr Catargiu) declină frumosul prin mătăsuri, dantele, etc.. Am avut ocazia să-i ocup câteva minute dintr-o zi adresându-i câteva întrebări.

  1. Care sunt momentele importante din viața ta la care te-ai opri ca să ne spui cine ești?

Ajunsa de 2 saptamani la facultate in Bucuresti, l-am cunoscut pe sotul meu. Am negociat 4 luni cu parintii sa ne lase sa ne mutam impreuna. Am reusit.

Prima operatie de tumori pe ovare a fost la 20 de ani. Ultima in decembrie 2019.

Primul copil m-a insotit in burtica timp de 6 luni, la cursuri de design, la fiecare sfarsit de saptamana de munca, pe avion, si la toate activitatile de curs. Doar noi doi.

In 2016 am ales, si mai tarziu am inteles, sa fiu libera. Libertatea m-a costat business-ul, in forma in care incepuse sa prinda aripi. I-am dat noi sensuri pe masura ce anii au trecut, urmarind acea valoare pe care am pretuit-o mereu: „client first”.

  1. Cum ți-a venit ideea de a crea ZENYA?

La inceput, Zenya a fost o parte din numele firmei infiintate in domeniul beauty, primul meu business, o franciza in orasul natal. Anii au trecut, si am primit telefonul unei prietene care dorea sa vina la Bucuresti sa se inscrie la cursuri de design si sa doarma la mine. Am fost curioasa, m-am inscris si eu si am descoperit ca, de fapt, asta vreau sa fac. Au urmat 2 ani de pregatiri, cursuri si drumuri, pana sa il avem pe Filip si sa pun in practica ce am invatat. 

Domeniul s-a schimbat usor, de la primul nume, insa esenta ZENYA a ramas in tot acest timp. Pentru ca am reusit sa raman si sa transmit ZEN, indiferent de greutati, si nu au fost putine. Nu am stiut de la inceput cum va fi ZENYA, dar lucrurile s-au asezat in asa fel incat sa cred cu tarie ca vreau sa promovez desingul romanesc, si am facut-o cum m-am priceput mai bine.

  1. Cum iti „hranesti” creativitatea?

Am mai multe surse de „hrana”, nu m-am putut opri niciodata la una singura! 

Imi place sa cunosc si sa ating materiale noi si sa visez cu ochii deschisi imaginandu-mi ce as face cu ele. 

Imi place sa ma pierd in cate o sesiune de lucru manual sa vad ce broderie poate iesi, imi place sa fac intalniri „de studiu” cu prieteni din domeniu in care sa ne provocam pe anumite concepte, dar am si momente cand pur si simplu stau singura si privesc in gol, si visez. Cel mai des mi se intampla asta cand ma aflu la mare. 

In ultimii doi ani am avut o alta sursa care m-a hranit si creativ si sufleteste, si anume clientele care m-au lasat sa le desenez. Promiteam sa vin cu doua-trei propuneri, dupa intalnire, dar ma trezeam cu mult mai multe desene, din care la urmatoarea intalnire incercam sa le prezint doar doua-trei, sa nu le zapacesc.

  1. De unde îți iei energia?

Din increderea celorlalti in mine, din satisfactia lucrului bine facut. Din stabilirea unor obiective clare, pe care daca nu reusesc sa mi le setez, ma simt fara busola, demotivata. Anul acesta a fost cel mai greu sa fac asta, si o resimt prin toti porii.

  1. Care sunt provocările din viața de antreprenor? Cum te-ai adaptat crizei din aceste luni?

Foarte mult de raspuns aici! Pentru mine a fost foarte greu sa inteleg ca nu le pot face pe toate, si ca trebuie sa deleg mai mult. Din cele 15 joburi diferite pe care le faceam, trebuia sa aleg 1-3 arii de expertiza si sa ma concentrez pe ele. Dupa cum am spus, incepusem pe o directie buna, dar in momentul in care am ales libertatea mea, am intrat in capcana de a incepe sa fac din ce in ce mai multe lucruri, ceea ce a dus la sacrificii personale, fizice, financiare, am ajuns sa dezamagesc oameni la care tineam doar pentru ca nu eram in stare sa fac fata tuturor joburilor pe care le aveam, si nu vroiam sa recunosc asta.

Criza actuala ne-a surprins pe toti! Eu a trebuit sa cantaresc contextul personal si familial in care deja ma aflam de ceva vreme, si sa iau decizii financiare, fara a mai avea sansa sa proiectez obiective pe termen mediu sau lung. M-am adaptat din mers. 

In momentul in care 80% din comenzi au migrat pe anul urmator, a trebuit sa renunt la spatiul inchiriat si sa continui activitatea intr-o locatie in care aveam deja activitate si nu o puteam parasi. Acum folosesc noul spatiu cu dublu rol. Cum spuneam, ma aflam deja intr-o situatie in care nu mai faceam fata numarului mare de comenzi fara sa afectez familia, si decisesem sa iau de acum inainte doar 15-20 de rochii pe an, pentru a fi mai aproape de copii, care sunt foarte mici. Iar restul timpului liber, mi-l dedic sedintelor de consultanta cu viitoarele mirese, pentru ca aici procesul de productie nu depinde de mine (montajul broderiei, probele cu clientele, ma implicau direct, si nu numai), si prezenta fizica este necesara doar la prima intalnire, urmand ca restul orelor de consultanta sa le pot da si pe telefon, whatsapp, sau videocalls.

  1. Ce a devenit posibil pentru tine, dar nu era posibil cand aveai 20 de ani?

In aproape tot atatia ani, am adunat experiente si expertize in cateva domenii. Cred ca acum este posibil sa sfatuiesc pe cineva in cunostinta de cauza. Imi pot pune experienta la lucru pentru a ajuta cu adevarat un colaborator sau client, nu mai merg doar pe instinct. Acum sunt mai implinita, mai inteleapta.

  1. O intrebare la care ai vrea sa raspunzi si care nu se regaseste in cele de mai sus? 

M-as intreba daca am vreun regret, fata de viata mea profesionala. 

Si cred ca raspunsul este ca, desi am luat o groaza de decizii nepotrivite, si am gresit in multe situatii, pentru care imi pare rau in continuare, sunt convinsa ca asa trebuia sa se intample. Am ajuns aici si datorita lor, iar aici inseamna oamenii pe care ii am aproape acum si toate lucrurile pe care le-am invatat. Iar aceasta nu as dori sa o schimb pentru nimic in lume!

Mulțumesc Andreea pentru conversația caldă, poveștile împărtășite, inspirație! Baftă pe toate planurile!

On Her Birthday …

God kissed her on her cheek and there she was …

Billy Wilder

Nu imi mai amintesc daca pe Audrey Hepburn am “intalnit-o”, pentru prima data, in “Sabrina” sau in “Vacanta la Roma”. Stiu, insa, ca m-a fascinat, de la prima vedere!

Mai intai, prin frumusetea, rafinamentul si talentul pe care le afisa in filme.

Dar, din curiozitatea de a descoperi mai multe despre acesta femeie-fenomen, am inceput sa caut informatii biografice si am ajuns sa citesc (pana acum) vreo patru carti despre omul Audrey. Am aflat, astfel, ca frumusetea chipului era dublata de o magie a sufletului! De prin 2014/2015, intre mine si Ea s-a stabilit o conexiune (si nu cea de tipul “fan”) pe care nu o pot reda prea bine prin cuvinte …

Ma consider binecuvantata ca, in 2015, in prima mea vacanta doar cu mine (merita sa faceti o astfel de calatorie macar o data in viata; este ca un altfel de meditatie …) am putut vizita casa de pe Via Margutta, unde s-au filmat multe scene din Vacanta la Roma!

O alta binecuvantare a fost sa ma “nimeresc” sa fiu la Londra (gratie unui workshop dedicat unuia dintre cele mai dragi proiecte pe care le-am coordonat in anii mei ‘corporate’) chiar in ultima zi a expozitiei Portraits of an Icon. Nu va imaginati cum am fugit inspre National Gallery intr-o zi in care aeronava BA a decis ca ar fi potrivita o intarziere … Dar, am reusit! Iar, emotia pe care am simtit-o cand am vazut perechea de poante purtata de cea care visa sa devina noua Anna Pavlova, a fost exprimata, imediat, prin lacrimi.

Audrey nu avea sa devina Anna Pavlova (din cauza impactului pe care foametea din timpul razboiului mondial l-a avut asupra sistemului sau osos …), dar a devenit fenomenul cinematografic Audrey Hepburn, iar in jurul varstei de 59 de ani, a ales sa devina ambasadoare UNICEF. A inceput sa cutreiere lumea, si-a unit fortele cu politicieni, oameni faimosi pentru a ajuta copiii nevoiasi, iar in perioada in care a colaborat cu UNICEF, organizatia aproape ca si-a dublat veniturile obtinute din donatii si sponsorizari. Audrey a “intrat” in UNICEF cu doua “calificari”: renume si suflet.

Nu voi continua cu rezumate ale cartilor, ci doar cu invitatia de a-i citi macar o scriere care i-a fost dedicata (cea din fotografia de mai jos, a fost scrisa de fiul ei Sean Hepburn Ferrer) si a-i urmari filmele …

Iar, la final, va las cateva vorbe pe care Audrey Hepburn le-a rostit in diferite etape din calatoria numita Viata.

“Not to live for the day, that would be materialistic – but to treasure the day. I realize that most of us live on the skin – on the surface – without appreciating just how wonderful it is simply to be alive at all.”

“Pick the day. Enjoy it – to the hilt. The day as it comes. People as they come …. The past, I think, has helped me appreciate the present – and I don’t want to spoil any of it by fretting about the future.”

” … există în interiorul meu o curiozitate genuină …”


Jim Carrey

Interacțiunile cu oameni curajoși, autentici, buni mă vitaminizează și îmi hrănesc creativitatea, curiozitatea, jucăușenia!

Dacă conjunctura ar fi fost diferită, interviul de mai jos s-ar fi desfășurat “pe viu”, în studio, și nu pe pagina blogului. Dar, tocmai datorita acestei crize am ajuns să aflu despre Microgreens Romania (și din postura de consumator) și omul care face posibil acest business sănătos (la propriu și la figurat): Cristian Tudor.

1. Care sunt trei momente importante din viața ta la care te-ai opri pentru a ne spune cine ești?

Cred că primul moment a fost când am descoperit microplantele – așa numitele microgreens, mini-verdețuri. A avut valoarea unei revelații, am știut imediat că asta îmi doresc să fac: să cultiv și să răspândesc în România acest tip de plante. Apropo, nu e nimic misterios legat de microplante, sunt pur și simplu legume sau verdețuri foarte tinere, crescute până la dimensiunile de 10 – 20 cm, în funcție de specie, care se mănâncă ca atare. Sunt arătoase, sunt gustoase și nutritive și sunt o sursă importantă de nutrienți, care poate fi obținută printr-o agricultură social responsabilă, care protejează resursele planetei, în acest caz cea mai importantă fiind apa.

Al doilea moment a fost când mi-am dat seama că trebuie să devin antreprenor dacă vreau să îmi văd visul realizat. Nu avea să vină nimeni să îmi pună în brațe mijloacele de producție sau clienții pentru microplante. Am reconfigurat solarul părinților, am luat câteva împrumuturi de nevoi personale, am investit banii și, cu primele recolte, am început să vizitez restaurantele de top românești. Am fost întâmpinat cu surprindere, dar și cu bucurie de mulți Chefs, care până în acel moment importau microgreens. Așa a început afacerea numită Microgreens România.

Al treilea moment important este probabil investiția majoră pe care am făcut-o în 3 sere moderne, cu mese de cultură irigabile, cu încălzire automatizată – în fine, cu toată tehnologia necesară unei agriculturi cu adevărat sustenabile. Mai degrabă a fost o perioadă de câteva luni decât un moment, dar a marcat trecerea Microgreens România în rândul afacerilor românești cu expunere și distribuție națională. Am extins colaborarea cu lanțurile de distribuție IKA, atât cash & carry cât și retail, eram deja în prima ligă a businessului românesc.

2. Ce te-a determinat să ajungi unde ești acum?

Mulți oameni sunt în postura nefericită de a face o activitate oarecare pentru a-și asigura traiul zilnic, poate chiar bunăstarea materială. Eu am avut marele noroc de a face exact ce îmi place. Mă pasionează, este captivant, uneori chiar palpitant – pur și simplu nu simt că munca ar putea fi o activitate istovitoare. Performanța a venit de la sine, așa cum ar apărea la un jucător de tenis îndrăgostit de sportul pe care îl practică. Este și multă muncă la mijloc, dar înainte de orice este pasiune.

3. Care consideri că sunt cele mai importante realizări din viața ta de până acum?

Cea mai importantă realizare este faptul că am ajuns într-o poziție în care pot contribui la acțiuni și activități care pot genera o viață mai bună și mai sănătoasă pentru un mare număr de oameni. Microplantele sunt o hrană a viitorului, nu este nici o exagerare, impactul lor în asigurarea substanțelor nutritive pentru o populație mondială în creștere accelerată a fost deja studiat de mai multe instituții europene și mondiale care se ocupă de acest subiect.

4. Care sunt provocările vieții de antreprenor, în general? Și pentru Microgreens România, în special?

Ca să folosesc un proverb, cred că principala provocare a oricărui antreprenor este că „socoteala din târg nu se potrivește cu cea de acasă”. Piața evoluează rapid, preferințele se schimbă, trebuie să inovezi în permanență și să te adaptezi la realitate. În afaceri nu poți să o iei decât în sus sau în jos, nu poți să stai pe loc. Stagnarea și autosuficiența duc în cele din urmă la declin. Noi am venit în permanență cu produse noi, cu tehnologii noi.
Cea mai importantă inovație a noastră este tehnologia de cultură hidroponică pe verticală, utilizabilă indoor. Numele de cod al tehnologiei este Microsera. Echipamentele din această gama permit cultivarea tot timpul anului a numeroase plante care altfel trebuiau importate în sezonul rece – busuiocul, coriandrul etc. Iar frumusețea este că echipamentele sunt instalate chiar în magazinele care vând produsul. Avem instalate microsere la Metro și la Selgros, urmează Kaufland. Consumatorii au produse proaspete cu un minim de logistică. Acesta este încă un exemplu de agricultură sustenabilă.

Pentru Microgreens România cred că provocarea majoră este comunicarea cu un public larg. Avem produse fresh care sunt și sănătoase și gustoase, dar consumatorii trebuie să afle acest lucru. Pentru a păstra maximum de nutrienți, noi livram microplantele vii, netăiate, în ghivecelul în care au crescut. Acest lucru, uneori, confuzează clientul neavizat, care le confundă cu răsadurile. Microplantele trebuie consumate ca atare, sunt mai degrabă în aceeași categorie cu salatele. Și se păstrează în frigider, asemenea multor alimente. Trebuie să depășim acest impediment și să comunicăm mesajul corect unui număr semnificativ de oameni, fără a avea la dispoziție bugetul necesar unei campanii publicitare în main-stream media. Aceasta chiar este o provocare majoră.

5. Cum definești curajul?

Curajul adevărat presupune dominarea și învingerea fricii. În cazul celor mai mulți dintre noi, principala frică este cea de necunoscut. Orice noutate ni se pare riscantă. Și mulți aleg confortul lucrurilor deja știute, chiar dacă asta înseamnă că stagnează. Pentru mine curajul are semnificația explorării. Evaluezi corect riscurile, te  pregătești cât de bine poți, apoi te avânți în necunoscut.

6. Trăim vremuri interesante, provocatoare; la ce resurse interioare apelezi pentru a-ți menține starea de bine?

Cred că există în interiorul meu o curiozitate genuină, un neastâmpăr care mă aprovizionează constant cu energie. Noul, căutarea sau imaginarea lui, îmi susțin starea de bine.

7. Dacă ar fi să privești Viața ca pe o călătorie, unde crezi că te afli, acum, pe acest drum?

Îmi privesc viața mai degrabă ca pe o expediție în ape necunoscute, cu aventuri, cu primejdii, cu înfruntări și cu realizări, cu momente de speranță și momente de îngrijorare. Dacă este să mă raportez la viața marelui explorator Magellan, cred că mă simt ca atunci când navigatorul portughez a descoperit strâmtoarea care îi poartă nume și care deschidea drumul spre Pacific. Înconjurul lumii devenea în acel moment posibil.
Și eu simt că în acest moment totul este posibil. Mai sunt multe de făcut și este un drum lung în față. Dar, obstacolele cele mai mari sunt deja în spate.

8. O întrebare pe care ai fi dorit să o primești în interviurile de până acum, dar nu s-a întâmplat?

Mi-aș dori să fiu întrebat despre inițiativele CSR în care suntem implicați, despre activitatea dedicată comunității pe care o desfășuram de ani buni deja. În prim plan sunt inițiative adaptate situației extraordinare actuale.
Suntem implicați în proiectul #dinGRIJĂ alături de Carrefour România și de Gault&Millau România – un proiect în care peste 20 de restaurante gătesc mâncare pentru Spitalul Colentina. Alături de Carrefour, noi asigurăm alimentele folosite de bucătarii voluntari.
Susținem campania „Salvează-i pe salvatori” desfășurată de cluburile Rotary din București, care va avea o contribuție importantă la aprovizionarea personalului medical cu echipamente medicale, echipamente de protecție, substanțe dezinfectante medicale și teste diagnostic.
Sprijinim de ani buni instituții private și publice care se ocupă de educația gastronomică și de formarea bucătarilor profesioniști, printr-un program de furnizare gratuită a produselor cultivate de noi.
Nu în ultimul rând, susținem excelența și prestigiul gastronomiei românești în lume. Am fost parteneri oficiali ai echipelor românești care au participat la Olimpiada Culinară internațională de la Stuttgart – IKA 2020. Atât echipele noastre regionale, cât și echipa națională au obținut medalii prestigioase. Am considerat acest proiect atât de important încât am trimis o mașina special la Stuttgart, care să ajungă cu microplante și decoruri culinare proaspete exact în ziua începerii competiției.
Sunt convins că implicarea în eforturile pentru bunăstarea comunității reprezintă cheia pentru o dezvoltare durabilă, care avantajează societatea în ansamblul ei.

Mulțumesc, Cristian pentru timpul oferit răspunzându-mi la întrebări și baftă în continuare în expediția asta frumoasă, numită VIAȚĂ!

Pe voi, cei care alegeți să citiți ceea ce scriu, povestesc, vă invit să vă gândiți la cel puțin CEVA pe care vi l-a oferit criza asta …

“Prefer să mă concentrez pe întrebări, pe explorări, inclusiv prin ceea ce scriu, de acum înainte…”

Brene Brown spune în “Rising strong” că “modalitatea cea mai eficientă de a muta informația din minte către inima noastră, este prin intermediul scrisului.”

La acest “transfer”, se pricepe tare bine (zic eu) Mihaela Pascu-Oglinda, omul care de la prima noastră întâlnire m-a investit cu încrederea și sprijnul ei necondiționat! Cu Mihaeala am savurat o primă cafea la Artichoke Social House, unul dintre locurile mele favorite din București, anul trecut prin luna iulie …

Și, pentru că în timpul celor câtorva întâlniri la cafea nu am apucat să-i adresez o parte dintre întrebările mele preferate, iată că asta s-a întâmplat, virtual, astăzi. Iată rezultatul!

1. Care sunt momentele importante din viața ta la care te-ai opri ca să ne spui cine ești?

Îmi dau seama că întrebările tale mă pun să fac o călătorie interioară serioasă. Nu vreau să mai dau însă nicio definiție a ceea ce cred despre mine fiindcă am descoperit, după 30 de ani, entuziasmul faptului de a nu te cunoaște suficient de bine și de a porni astfel la un drum care pe mine mă bucură, îmi oferă energie. Sunt multe cărți care m-au convins că ne cunoaștem, în general, prea puțin. Cred că definițiile pe care ni le dăm, convinși de adevărul propriilor vieți, nu fac decât să ne limiteze de foarte multe ori. Prefer să mă concentrez pe întrebări, pe explorări, inclusiv prin ceea ce scriu, de acum înainte, lăsând ficțiunea să deschidă drumuri noi ale cunoașterii. Nu cred că ne definește ceva cu adevărat vreodată exact așa cum un elev nu poate fi definit nici de un 4, nici de un 10. Sunt momente din viața noastră, fie când reacționăm furioși, fie în culmea bucuriei. Suntem compuși din toate acestea, iar cunoașterea sinelui e o călătorie care nu se oprește nici măcar o secundă.

2. Ce te-a determinat să ajungi unde ești acum?

Am simțit cumva scrisul ca a doua natură sau ca o parte a existenței mele firești. A fost ceva ce am făcut dintotdeauna cu ușurință, mirată, chiar și la maturitate, că oamenii te plătesc pentru ceva ce faci cu atâta bucurie. A fost natural, dar din cauza asta a fost și o mare frică izvorâtă din sindromul impostorului: chiar poate fi atât de ușor? Și atunci ajungi să te autosabotezi muncind sub radar, cum spune Brene Brown, cât să fii apreciat, dar nu într-atât încât să te apropii prea mult de succes, de frică să nu ți se topească aripile de ceară. Firește, e o teamă care plătește chirie în inconștient și pe care o scot din ce în ce mai des la lumină tocmai pentru a o obișnui cu lumea reală, cu vizibilitatea crescută, cu vulnerabilitatea și, în cele din urmă, cu succesul. Dar pe lângă acest ghid interior, mi-au plăcut dintotdeauna cărțile, am citit și citesc cu mare plăcere, chiar dacă au existat și perioade mari de timp în care nu am reușit să citesc la fel de mult.

3. Cum se numește ultima carte pe care ai scris-o?

Nu pot dezvălui încă titlul celei care se află momentan în lucru la editură, dar pot spune că e o carte despre regăsire, putere și curaj, despre drumul personal pe care îl are de parcurs fiecare dintre noi. Fără el nu se poate. Și acest drum personal poate fi simpla recunoaștere a miracolelor pe care ni le oferă viața în fiecare zi: căldura soarelui pe piele, trilul unei mierle, foșnetul frunzelor când bate vântul, strălucirea unui râu. Am fost și mai atentă la toate acestea de când izolarea ne-a răpit mult din libertatea firească. Dar drumul personal, cel despre care am scris, poate fi și acela care ne ajută să punem pasiunea în centrul vieților noastre și să trăim în armonie cu ceea ce ne dorim de fapt. Am scris despre greșeli din trecut și despre lecții și convingeri din prezent. E o carte despre un drum continuu.

4. Din ceea ce ai scris până acum, care roman îți este cel mai drag?

“Camera de probă” este, cu siguranță, un punct central și un prim-pas, totodată, către felul în care îmi văd eu parcursul scriitoricesc. Sunt de-abia la început, chiar dacă au trecut 3 ani de la prima carte. E nevoie de mult scris care nu se vede și de fiecare astfel de etapă pentru a ajunge să crești, iar eu încerc, în acest moment, să invit un nou început de roman îm viața mea. “Camera de probă” spune multe despre singurătate, despre dorința de a te retrage din fața lumii pentru a lua o pauză, e o singurătate binefăcătoare, liniștitoare, dar e mult și despre cum nu ești lăsat, adesea, de ceilalți, să faci fix ce ai dori tu să faci, chiar și să te retragi în incinta unui teatru așa cum face Anton.

5. De unde îți iei energia?

Am început să scriu de ceva vreme paginile de dimineață, un exercițiu pe care acum îndrăznesc să-l recomand oricui. Îmi ajută mintea să pună lucrurile în ordine, să gândească în perspectivă, dar, mai ales, să se odihnească în restul zilei. Trăiesc mai în prezent ca niciodată. Grijile, întrebările, nevoia de lămurire, toate dilemele firești de care ne lovim cu toții rămân acolo, prinse între pagini, alături de obiective, dorințe, planuri pe termen scurt sau mai îndepărtat. Și funcționează de minune fiindcă rolul lor nu e doar să te ajute să ai o minte mai limpede în general, ci și să găsești rezolvări la toate acele întrebări.

6. Dacă ar fi să alegi trei cărți pe care să le citim în această perioadă, care ar fi acestea?

Cu siguranță, “Cum să eliberezi artistul din tine” de Julia Cameron pentru că este o carte eliberatoare și uluitoare din nenumărate puncte de vedere. Aș recomanda apoi și “Familia mea și alte animale” de Gerard Durrell, o carte care îi va cuceri pe copii și pe adulți deopotrivă și care ne oferă o călătorie extraordinară în natură. Și cred că aș recomanda, în al treilea rând, o carte care, din păcate, nu s-a tradus încă la noi: “Hope In The Dark” de Rebecca Solnit. Este o carte care pune lucrurile în perspectivă și care îți explică de ce binele și răul au existat dintotdeauna în lume, de ce din nenumărate puncte de vedere suntem mai OK ca societate acum față de trecut. E foarte ușor să crezi că o luăm la vale ca omenire, mai ales pentru că doar asta vezi în mass-media. Se fac însă eforturi disperate de sute de mii de oameni pentru a face lumea un loc mai bun și cred că e datoria fiecăruia dintre noi să acționeze în această direcție prin gesturi de bine, oricât de mici. Nu văd sensul pesimiștilor care-și pun mâinile-n sân arătând cu degetul spre știrile negative și care încearcă să te convingă că totul e în zadar. Schimbarea se produce datorită celor care nu-și pierd speranța, celor care nu uită trecutul și care încearcă în prezent să construiască un viitor mai bun.

7. Cum vezi rolul femeii în lumea de astăzi?

Femeile ar trebui să fie mult mai curajoase, infinit mai curajoase. Dar ajunge, în multe situații, să fie greu să faci orice. Societatea încă așteaptă de la tine să te comporți într-un anumit fel doar pentru că ești femeie și te sancționează rapid dacă încerci să ieși din tipare (dacă nu profesional, atunci personal și invers, undeva ceva tot îți va reaminti că “ești femeie”). Și cel mai mult ajută să uiți practic aceste așteptări care te controlează direct sau în mod inconștient. Să le dizolvi și să te comporți fără o definiție a genului. Să faci fix ce-ți place, să-ți asumi propriul sine și să ai curaj. Nu e ușor, dar este posibil și e ceea ce trebuie făcut.

8. Ce înseamnă curajul pentru tine, dar autenticitatea?

Curajul e un mușchi pe care trebuie să-l exersăm. Dacă nu-l deprindem de mici, va fi cu atât mai greu să-l dobândim la maturitate. Însă este vital și-ți întărești curajul făcând toate acele lucruri de care ți-e frică sau la care visezi în tăcere. Autenticitatea înseamnă să spui că, deși nu știi cine vei fi mâine, azi ai chef să faci asta și asta vei face.

9. Dacă ar fi ca peste ani, să privești la filmul vieții tale, ce secvențe principale simți că ar include?

Eu am o viziune destul de ciudată asupra vieții pentru că mă văd locuind, spre vârsta a treia, pe perioade mai lungi, în țări în care nici nu am ajuns până acum, iar Marea Britanie ar fi una dintre ele, chiar dacă în acest moment nu mă ispitește. Dar am în fața ochilor această bătrână de 80 de ani care stă într-o grădină uriașă plină de hortensii. Revăzând filmul vieții, cu siguranță mi-ar plăcea să văd scrisul căpătând importanța pe care simt în continuare că i-o datorez.

10. O întrebare la care ți-ai dori să răspunzi, dar care nu ți-a mai fost adresată în niciun interviu de până acum.

Pentru că mulți oameni au citit mai mult în izolare și pentru că mi-aș dori ca cineva să-mi fotografieze într-o zi biblioteca și eu să pot povesti în scris despre cărțile mele preferate, aș vrea să răspund la această întrebare: “Cum arată biblioteca de vis pentru tine?”. Și aș începe să-ți spun că ocupă un perete uriaș, din tavan până-n podea. Momentan e răsfirată în diferite corpuri de mobilă, dar acum visăm ca să știm ce punem în practică în viitor. Am acolo tot ce a scris Eugène Ionesco, inclusiv edițiile în franceză. Am toți scriitorii mei preferați și am atâta spațiu încât toți au câte un raft numai al lor. Vizitele pe care mi le fac prietenii așa încep: “Hai să-ți prezint biblioteca mea”. Cu alte cuvinte, alți prieteni.

Mihaela, îți mulțumesc pentru răspunsuri și abia aștept să particip la lansarea acelei cărți despre care știu câte ceva!

” … cred că evoluția noastră depinde într-o bună măsură și de oamenii de care ne înconjurăm.”

Spuneam acum câteva zile, într-o postare pe Facebook, că viața este făcută și din întâlniri cu oameni (prin) cu care ajungem către alți oameni.

Astăzi, mi-am zis să vă pun pe gânduri, meditat, citind acest interviu cu Mădălina Rădulescu, un om tare drag mie, pe care l-am întâlnit în cadrul Professional Women’s Network Romania .

1. Care sunt momentele importante din viața ta la care te-ai opri ca să ne spui cine ești?

Întrebarea ta vine chiar la o săptămână după ce am trecut printr-o experiență numită ”The Chapter Exercise” în care mi-am scris cuprinsul cărții vieții mele, al cărei nume este ”Anotimpuri perene”. Sunt până acum 12 capitole într-o alternanță frumoasă în care accentul se mută dinspre viața personală spre cea profesională și vice versa. E un exercițiu de autocunoaștere. Sunt capitole legate de devenirea mea ca om, ca femeie, ca mama, ca profesionist. Mai vesele sau mai triste, despre pierderi sau daruri ale vieții. Despre oamenii și faptele care și-au pus amprenta asupra mea. Sunt un om recunoscător, simplu. Genul de părinte care le-a dat aripi copiilor lui, poate mai repede decât și-a dorit. Puțin prezent în social media sau în spațiul virtual. Sunt mai degrabă omul care preferă ”back-stage-ul”, ”luminii reflectoarelor” pentru că prin ceea ce fac azi ca profesie îi sprijin pe cei din linia întâi. Pe cei care eram și eu o dată înainte de a lua decizia de a pleca din corporație. Și îmi e greu să scriu despre mine  Aste este o lecție pe care încă nu am învățat-o!   

2. Ce te-a determinat să ajungi unde ești acum?

Iubirea pe care am primit-o necondiționat în această viață: sunt un om norocos, mă bucur încă de ambii părinți și fratele meu, bunica maternă este încă lângă noi la cei 103 ani, bunica paternă mi-a fost cel mai apropiat suflet și, chiar dacă am un dor nespus de ea, știu că, acolo unde este, mă veghează. 

Jumătatea mea: ne-am cunoscut când eram adolescenți și iată-ne încă împreună.

Viețile cărora le-am dat viață: Viața cu trei copii e trepidantă și plină, foarte plină.  Și când ești conștient că iubirea și educația pe care le dai sunt cele mai importante daruri pe care le poți oferi, destinația e întotdeauna înainte. 

Oamenii din jurul meu: prietenii, familia, colegii, partenerii, clienții, colaboratorii, pe scurt eco-sistemul nostru: Eu cred că evoluția noastră depinde într-o bună măsură și de oamenii de care ne înconjurăm, oameni de la care să avem ce să învățăm dar și oameni cărora să avem ce să le oferim. În proporții egale.

Perseverența și disciplina: Când crezi că nu mai poți, mai poți puțin. Eram foarte tânără și lucram pentru o bancă românească ce intrase în proces de privatizare. La un moment dat am aflat că rămăseseră în cursă două bănci franțuzești așa că trei luni zi de zi, zi de zi am studiat, săptămânal mergeam la meditații iar când privatizarea s-a efectuat am fost omul potrivit la locul potrivit. 

Întrebările cu și fără răspuns: Ele sunt parte integrantă din viața mea. Uneori e greu, uneori n-am chef de ele dar ele vin.  

Capacitatea mea de observare: O antrenez permanent și am mare grijă să o păstrez în parametrii optimi pentru că mă bazez pe ea în meseria mea și numai așa pot fi de folos celor care apelează la mine.

3. De unde îți iei energia?

Sunt o elevă sârguincioasă și-mi place când descopăr lucruri noi, așa că îmi iau energie din dialogurile intime cu mine însămi. Apoi din dialogurile cu oamenii dragi mie. Din privitul copiilor mei atunci când dorm  Mă încarc cu energie atunci când simt că sunt de folos, când suportul meu e apreciat. Din grădinărit și gătit. Din locurile și lucrurile frumoase, stând de vorbă cu oameni faini.

4. Dacă ar fi să alegi trei recomandări pe care să ni le oferi în această perioadă delicată, care ar fi?

Tocmai am scris despre asta pe blogul meu la început de drum – o tentativă de scrieri ale gândurilor mele fără pretenția de a fi recomandări. 

Dar, Top 3 ar fi: 

  • Să fim conștienți că acum rescriem normalul, adică acel normal cu care eram obișnuiți nu va mai fi la fel. 
  • Să ne păstrăm mintea și sufletul curate; pentru că avem nevoie de amândouă. Pentru că sunt multe ”tentații” care ne pot îndepărta atât de o minte sănătoasă cât și de un suflet curat. 
  • Să fim disciplinați în sensul de a ne crea o rutină, dar pregătiți să o (re)adaptăm într-un orizont de timp pe care nu îl cunoaștem încă.

5. Cum vezi rolul femeii ca lider în lume?

Eu cred în echilibru, în curaj, în etică, în frumos, în energiile bune, în educație, în meritocrație, în muncă și în rezultate.

Cred mai puțin în politică și în jocurile politice deși sunt conștientă de existența și impactul lor atât la nivel micro cât și la nivel macroeconomic. De ani de zile tot aud că trebuie să ne întoarcem la lucrurile simple.

Cred că suntem într-o situație precară la nivelul societății. Cred că trebuie să convingem cât mai mulți oameni de importanța educației și a culturii în viața noastră. Cred că secretul constă în a înceta să ne prefacem că le știm pe toate și să emitem o părere despre orice și oricine, să învățăm să lucrăm împreună.

Avem nevoie de lideri care să lupte pentru ”de-polarizare”. Avem nenumărate exemple în decursul istoriei, de femei inovatoare. E adevărat că au trebuit să lupte ceva mai mult pentru drepturile lor (mă bazez aici pe fapte istorice), să se facă vizibile și cunoscute, dar secretul în a construi o societate mai bună constă de fapt în echilibru. Nu în polarizare femei versus bărbați.

6. Ce înseamnă curajul pentru tine, dar autenticitatea?

Autenticitatea înseamnă să-ți (re)cunoști valorile și să le demonstrezi în ceea ce spui și ceea ce faci. 

Pentru mine, Curajul este exprimarea valorilor tale într-un context în care oamenii nu sunt aliniați cu ele în special atunci când trăim într-o lume în care ”dacă nu ești de acord cu mine, ești împotriva mea” pare să prindă din ce în ce mai mult teren. Mai cred că e curaj când decizi ”să nu mai dai bine” și să recunoști cine ești și ce te face fericit în viața asta. Și tot curaj a fost și când am construit business-ul de familie în turism în perioada fostei crize. 

7. Pornind de la cartea lui J. Campbell „Eroul cu o mie de fețe”: unde simți că te afli în călătoria vieții?

Una dintre nevoile noastre fundamentale este de a ne înțelege pe noi înșine. Eu cred că sunt într-o etapă propice pentru satisfacerea acestei nevoi. 

La peste patruzeci de ani am conștientizat această dulce ”libertate” și o valorizez altfel. Acum doi ani am început să studiez și m-am certificat în ”Evolutionary Coaching”, Modelul Barrett al celor 7 niveluri de conștiență axat pe valorile care ne guvernează în diferitele stadii ale dezvoltării noastre. Uite de exemplu, această perioadă pe care o trăim astăzi, pe mine m-a făcut să mă ancorez în valori ca autodisciplină, eficiență, situație financiară, valori aflate pe primele trei niveluri evoluție din cele șapte. Dar, am păstrat un echilibru care vine din nevoile mele de creștere, din scop, dinspre binele comun, valori aflate pe treptele superioare, care îmi sunt busolă pentru ceea ce fac zi de zi.

8. O întrebare la care ți-ai dori să răspunzi, dar care nu ți-a mai fost adresată în niciun interviu de până acum.

Nu ti-am spus ca am trac când vorbesc despre mine?