On Her Birthday …

God kissed her on her cheek and there she was …

Billy Wilder

Nu imi mai amintesc daca pe Audrey Hepburn am “intalnit-o”, pentru prima data, in “Sabrina” sau in “Vacanta la Roma”. Stiu, insa, ca m-a fascinat, de la prima vedere!

Mai intai, prin frumusetea, rafinamentul si talentul pe care le afisa in filme.

Dar, din curiozitatea de a descoperi mai multe despre acesta femeie-fenomen, am inceput sa caut informatii biografice si am ajuns sa citesc (pana acum) vreo patru carti despre omul Audrey. Am aflat, astfel, ca frumusetea chipului era dublata de o magie a sufletului! De prin 2014/2015, intre mine si Ea s-a stabilit o conexiune (si nu cea de tipul “fan”) pe care nu o pot reda prea bine prin cuvinte …

Ma consider binecuvantata ca, in 2015, in prima mea vacanta doar cu mine (merita sa faceti o astfel de calatorie macar o data in viata; este ca un altfel de meditatie …) am putut vizita casa de pe Via Margutta, unde s-au filmat multe scene din Vacanta la Roma!

O alta binecuvantare a fost sa ma “nimeresc” sa fiu la Londra (gratie unui workshop dedicat unuia dintre cele mai dragi proiecte pe care le-am coordonat in anii mei ‘corporate’) chiar in ultima zi a expozitiei Portraits of an Icon. Nu va imaginati cum am fugit inspre National Gallery intr-o zi in care aeronava BA a decis ca ar fi potrivita o intarziere … Dar, am reusit! Iar, emotia pe care am simtit-o cand am vazut perechea de poante purtata de cea care visa sa devina noua Anna Pavlova, a fost exprimata, imediat, prin lacrimi.

Audrey nu avea sa devina Anna Pavlova (din cauza impactului pe care foametea din timpul razboiului mondial l-a avut asupra sistemului sau osos …), dar a devenit fenomenul cinematografic Audrey Hepburn, iar in jurul varstei de 59 de ani, a ales sa devina ambasadoare UNICEF. A inceput sa cutreiere lumea, si-a unit fortele cu politicieni, oameni faimosi pentru a ajuta copiii nevoiasi, iar in perioada in care a colaborat cu UNICEF, organizatia aproape ca si-a dublat veniturile obtinute din donatii si sponsorizari. Audrey a “intrat” in UNICEF cu doua “calificari”: renume si suflet.

Nu voi continua cu rezumate ale cartilor, ci doar cu invitatia de a-i citi macar o scriere care i-a fost dedicata (cea din fotografia de mai jos, a fost scrisa de fiul ei Sean Hepburn Ferrer) si a-i urmari filmele …

Iar, la final, va las cateva vorbe pe care Audrey Hepburn le-a rostit in diferite etape din calatoria numita Viata.

“Not to live for the day, that would be materialistic – but to treasure the day. I realize that most of us live on the skin – on the surface – without appreciating just how wonderful it is simply to be alive at all.”

“Pick the day. Enjoy it – to the hilt. The day as it comes. People as they come …. The past, I think, has helped me appreciate the present – and I don’t want to spoil any of it by fretting about the future.”

” … există în interiorul meu o curiozitate genuină …”

„VIATA ÎȚI DESCHIDE OPORTUNITĂȚI ȘI TU ORI LE VEI LUA SAU…VEI RĂMÂNE SPERIAT IN A PROFITA DE ELE.”

Jim Carrey

Interacțiunile cu oameni curajoși, autentici, buni mă vitaminizează și îmi hrănesc creativitatea, curiozitatea, jucăușenia!

Dacă conjunctura ar fi fost diferită, interviul de mai jos s-ar fi desfășurat “pe viu”, în studio, și nu pe pagina blogului. Dar, tocmai datorita acestei crize am ajuns să aflu despre Microgreens Romania (și din postura de consumator) și omul care face posibil acest business sănătos (la propriu și la figurat): Cristian Tudor.

1. Care sunt trei momente importante din viața ta la care te-ai opri pentru a ne spune cine ești?

Cred că primul moment a fost când am descoperit microplantele – așa numitele microgreens, mini-verdețuri. A avut valoarea unei revelații, am știut imediat că asta îmi doresc să fac: să cultiv și să răspândesc în România acest tip de plante. Apropo, nu e nimic misterios legat de microplante, sunt pur și simplu legume sau verdețuri foarte tinere, crescute până la dimensiunile de 10 – 20 cm, în funcție de specie, care se mănâncă ca atare. Sunt arătoase, sunt gustoase și nutritive și sunt o sursă importantă de nutrienți, care poate fi obținută printr-o agricultură social responsabilă, care protejează resursele planetei, în acest caz cea mai importantă fiind apa.

Al doilea moment a fost când mi-am dat seama că trebuie să devin antreprenor dacă vreau să îmi văd visul realizat. Nu avea să vină nimeni să îmi pună în brațe mijloacele de producție sau clienții pentru microplante. Am reconfigurat solarul părinților, am luat câteva împrumuturi de nevoi personale, am investit banii și, cu primele recolte, am început să vizitez restaurantele de top românești. Am fost întâmpinat cu surprindere, dar și cu bucurie de mulți Chefs, care până în acel moment importau microgreens. Așa a început afacerea numită Microgreens România.

Al treilea moment important este probabil investiția majoră pe care am făcut-o în 3 sere moderne, cu mese de cultură irigabile, cu încălzire automatizată – în fine, cu toată tehnologia necesară unei agriculturi cu adevărat sustenabile. Mai degrabă a fost o perioadă de câteva luni decât un moment, dar a marcat trecerea Microgreens România în rândul afacerilor românești cu expunere și distribuție națională. Am extins colaborarea cu lanțurile de distribuție IKA, atât cash & carry cât și retail, eram deja în prima ligă a businessului românesc.

2. Ce te-a determinat să ajungi unde ești acum?

Mulți oameni sunt în postura nefericită de a face o activitate oarecare pentru a-și asigura traiul zilnic, poate chiar bunăstarea materială. Eu am avut marele noroc de a face exact ce îmi place. Mă pasionează, este captivant, uneori chiar palpitant – pur și simplu nu simt că munca ar putea fi o activitate istovitoare. Performanța a venit de la sine, așa cum ar apărea la un jucător de tenis îndrăgostit de sportul pe care îl practică. Este și multă muncă la mijloc, dar înainte de orice este pasiune.

3. Care consideri că sunt cele mai importante realizări din viața ta de până acum?

Cea mai importantă realizare este faptul că am ajuns într-o poziție în care pot contribui la acțiuni și activități care pot genera o viață mai bună și mai sănătoasă pentru un mare număr de oameni. Microplantele sunt o hrană a viitorului, nu este nici o exagerare, impactul lor în asigurarea substanțelor nutritive pentru o populație mondială în creștere accelerată a fost deja studiat de mai multe instituții europene și mondiale care se ocupă de acest subiect.

4. Care sunt provocările vieții de antreprenor, în general? Și pentru Microgreens România, în special?

Ca să folosesc un proverb, cred că principala provocare a oricărui antreprenor este că „socoteala din târg nu se potrivește cu cea de acasă”. Piața evoluează rapid, preferințele se schimbă, trebuie să inovezi în permanență și să te adaptezi la realitate. În afaceri nu poți să o iei decât în sus sau în jos, nu poți să stai pe loc. Stagnarea și autosuficiența duc în cele din urmă la declin. Noi am venit în permanență cu produse noi, cu tehnologii noi.
Cea mai importantă inovație a noastră este tehnologia de cultură hidroponică pe verticală, utilizabilă indoor. Numele de cod al tehnologiei este Microsera. Echipamentele din această gama permit cultivarea tot timpul anului a numeroase plante care altfel trebuiau importate în sezonul rece – busuiocul, coriandrul etc. Iar frumusețea este că echipamentele sunt instalate chiar în magazinele care vând produsul. Avem instalate microsere la Metro și la Selgros, urmează Kaufland. Consumatorii au produse proaspete cu un minim de logistică. Acesta este încă un exemplu de agricultură sustenabilă.

Pentru Microgreens România cred că provocarea majoră este comunicarea cu un public larg. Avem produse fresh care sunt și sănătoase și gustoase, dar consumatorii trebuie să afle acest lucru. Pentru a păstra maximum de nutrienți, noi livram microplantele vii, netăiate, în ghivecelul în care au crescut. Acest lucru, uneori, confuzează clientul neavizat, care le confundă cu răsadurile. Microplantele trebuie consumate ca atare, sunt mai degrabă în aceeași categorie cu salatele. Și se păstrează în frigider, asemenea multor alimente. Trebuie să depășim acest impediment și să comunicăm mesajul corect unui număr semnificativ de oameni, fără a avea la dispoziție bugetul necesar unei campanii publicitare în main-stream media. Aceasta chiar este o provocare majoră.

5. Cum definești curajul?

Curajul adevărat presupune dominarea și învingerea fricii. În cazul celor mai mulți dintre noi, principala frică este cea de necunoscut. Orice noutate ni se pare riscantă. Și mulți aleg confortul lucrurilor deja știute, chiar dacă asta înseamnă că stagnează. Pentru mine curajul are semnificația explorării. Evaluezi corect riscurile, te  pregătești cât de bine poți, apoi te avânți în necunoscut.

6. Trăim vremuri interesante, provocatoare; la ce resurse interioare apelezi pentru a-ți menține starea de bine?

Cred că există în interiorul meu o curiozitate genuină, un neastâmpăr care mă aprovizionează constant cu energie. Noul, căutarea sau imaginarea lui, îmi susțin starea de bine.

7. Dacă ar fi să privești Viața ca pe o călătorie, unde crezi că te afli, acum, pe acest drum?

Îmi privesc viața mai degrabă ca pe o expediție în ape necunoscute, cu aventuri, cu primejdii, cu înfruntări și cu realizări, cu momente de speranță și momente de îngrijorare. Dacă este să mă raportez la viața marelui explorator Magellan, cred că mă simt ca atunci când navigatorul portughez a descoperit strâmtoarea care îi poartă nume și care deschidea drumul spre Pacific. Înconjurul lumii devenea în acel moment posibil.
Și eu simt că în acest moment totul este posibil. Mai sunt multe de făcut și este un drum lung în față. Dar, obstacolele cele mai mari sunt deja în spate.

8. O întrebare pe care ai fi dorit să o primești în interviurile de până acum, dar nu s-a întâmplat?

Mi-aș dori să fiu întrebat despre inițiativele CSR în care suntem implicați, despre activitatea dedicată comunității pe care o desfășuram de ani buni deja. În prim plan sunt inițiative adaptate situației extraordinare actuale.
Suntem implicați în proiectul #dinGRIJĂ alături de Carrefour România și de Gault&Millau România – un proiect în care peste 20 de restaurante gătesc mâncare pentru Spitalul Colentina. Alături de Carrefour, noi asigurăm alimentele folosite de bucătarii voluntari.
Susținem campania „Salvează-i pe salvatori” desfășurată de cluburile Rotary din București, care va avea o contribuție importantă la aprovizionarea personalului medical cu echipamente medicale, echipamente de protecție, substanțe dezinfectante medicale și teste diagnostic.
Sprijinim de ani buni instituții private și publice care se ocupă de educația gastronomică și de formarea bucătarilor profesioniști, printr-un program de furnizare gratuită a produselor cultivate de noi.
Nu în ultimul rând, susținem excelența și prestigiul gastronomiei românești în lume. Am fost parteneri oficiali ai echipelor românești care au participat la Olimpiada Culinară internațională de la Stuttgart – IKA 2020. Atât echipele noastre regionale, cât și echipa națională au obținut medalii prestigioase. Am considerat acest proiect atât de important încât am trimis o mașina special la Stuttgart, care să ajungă cu microplante și decoruri culinare proaspete exact în ziua începerii competiției.
Sunt convins că implicarea în eforturile pentru bunăstarea comunității reprezintă cheia pentru o dezvoltare durabilă, care avantajează societatea în ansamblul ei.

Mulțumesc, Cristian pentru timpul oferit răspunzându-mi la întrebări și baftă în continuare în expediția asta frumoasă, numită VIAȚĂ!

Pe voi, cei care alegeți să citiți ceea ce scriu, povestesc, vă invit să vă gândiți la cel puțin CEVA pe care vi l-a oferit criza asta …

“Prefer să mă concentrez pe întrebări, pe explorări, inclusiv prin ceea ce scriu, de acum înainte…”

Brene Brown spune în “Rising strong” că “modalitatea cea mai eficientă de a muta informația din minte către inima noastră, este prin intermediul scrisului.”

La acest “transfer”, se pricepe tare bine (zic eu) Mihaela Pascu-Oglinda, omul care de la prima noastră întâlnire m-a investit cu încrederea și sprijnul ei necondiționat! Cu Mihaeala am savurat o primă cafea la Artichoke Social House, unul dintre locurile mele favorite din București, anul trecut prin luna iulie …

Și, pentru că în timpul celor câtorva întâlniri la cafea nu am apucat să-i adresez o parte dintre întrebările mele preferate, iată că asta s-a întâmplat, virtual, astăzi. Iată rezultatul!

1. Care sunt momentele importante din viața ta la care te-ai opri ca să ne spui cine ești?

Îmi dau seama că întrebările tale mă pun să fac o călătorie interioară serioasă. Nu vreau să mai dau însă nicio definiție a ceea ce cred despre mine fiindcă am descoperit, după 30 de ani, entuziasmul faptului de a nu te cunoaște suficient de bine și de a porni astfel la un drum care pe mine mă bucură, îmi oferă energie. Sunt multe cărți care m-au convins că ne cunoaștem, în general, prea puțin. Cred că definițiile pe care ni le dăm, convinși de adevărul propriilor vieți, nu fac decât să ne limiteze de foarte multe ori. Prefer să mă concentrez pe întrebări, pe explorări, inclusiv prin ceea ce scriu, de acum înainte, lăsând ficțiunea să deschidă drumuri noi ale cunoașterii. Nu cred că ne definește ceva cu adevărat vreodată exact așa cum un elev nu poate fi definit nici de un 4, nici de un 10. Sunt momente din viața noastră, fie când reacționăm furioși, fie în culmea bucuriei. Suntem compuși din toate acestea, iar cunoașterea sinelui e o călătorie care nu se oprește nici măcar o secundă.

2. Ce te-a determinat să ajungi unde ești acum?

Am simțit cumva scrisul ca a doua natură sau ca o parte a existenței mele firești. A fost ceva ce am făcut dintotdeauna cu ușurință, mirată, chiar și la maturitate, că oamenii te plătesc pentru ceva ce faci cu atâta bucurie. A fost natural, dar din cauza asta a fost și o mare frică izvorâtă din sindromul impostorului: chiar poate fi atât de ușor? Și atunci ajungi să te autosabotezi muncind sub radar, cum spune Brene Brown, cât să fii apreciat, dar nu într-atât încât să te apropii prea mult de succes, de frică să nu ți se topească aripile de ceară. Firește, e o teamă care plătește chirie în inconștient și pe care o scot din ce în ce mai des la lumină tocmai pentru a o obișnui cu lumea reală, cu vizibilitatea crescută, cu vulnerabilitatea și, în cele din urmă, cu succesul. Dar pe lângă acest ghid interior, mi-au plăcut dintotdeauna cărțile, am citit și citesc cu mare plăcere, chiar dacă au existat și perioade mari de timp în care nu am reușit să citesc la fel de mult.

3. Cum se numește ultima carte pe care ai scris-o?

Nu pot dezvălui încă titlul celei care se află momentan în lucru la editură, dar pot spune că e o carte despre regăsire, putere și curaj, despre drumul personal pe care îl are de parcurs fiecare dintre noi. Fără el nu se poate. Și acest drum personal poate fi simpla recunoaștere a miracolelor pe care ni le oferă viața în fiecare zi: căldura soarelui pe piele, trilul unei mierle, foșnetul frunzelor când bate vântul, strălucirea unui râu. Am fost și mai atentă la toate acestea de când izolarea ne-a răpit mult din libertatea firească. Dar drumul personal, cel despre care am scris, poate fi și acela care ne ajută să punem pasiunea în centrul vieților noastre și să trăim în armonie cu ceea ce ne dorim de fapt. Am scris despre greșeli din trecut și despre lecții și convingeri din prezent. E o carte despre un drum continuu.

4. Din ceea ce ai scris până acum, care roman îți este cel mai drag?

“Camera de probă” este, cu siguranță, un punct central și un prim-pas, totodată, către felul în care îmi văd eu parcursul scriitoricesc. Sunt de-abia la început, chiar dacă au trecut 3 ani de la prima carte. E nevoie de mult scris care nu se vede și de fiecare astfel de etapă pentru a ajunge să crești, iar eu încerc, în acest moment, să invit un nou început de roman îm viața mea. “Camera de probă” spune multe despre singurătate, despre dorința de a te retrage din fața lumii pentru a lua o pauză, e o singurătate binefăcătoare, liniștitoare, dar e mult și despre cum nu ești lăsat, adesea, de ceilalți, să faci fix ce ai dori tu să faci, chiar și să te retragi în incinta unui teatru așa cum face Anton.

5. De unde îți iei energia?

Am început să scriu de ceva vreme paginile de dimineață, un exercițiu pe care acum îndrăznesc să-l recomand oricui. Îmi ajută mintea să pună lucrurile în ordine, să gândească în perspectivă, dar, mai ales, să se odihnească în restul zilei. Trăiesc mai în prezent ca niciodată. Grijile, întrebările, nevoia de lămurire, toate dilemele firești de care ne lovim cu toții rămân acolo, prinse între pagini, alături de obiective, dorințe, planuri pe termen scurt sau mai îndepărtat. Și funcționează de minune fiindcă rolul lor nu e doar să te ajute să ai o minte mai limpede în general, ci și să găsești rezolvări la toate acele întrebări.

6. Dacă ar fi să alegi trei cărți pe care să le citim în această perioadă, care ar fi acestea?

Cu siguranță, “Cum să eliberezi artistul din tine” de Julia Cameron pentru că este o carte eliberatoare și uluitoare din nenumărate puncte de vedere. Aș recomanda apoi și “Familia mea și alte animale” de Gerard Durrell, o carte care îi va cuceri pe copii și pe adulți deopotrivă și care ne oferă o călătorie extraordinară în natură. Și cred că aș recomanda, în al treilea rând, o carte care, din păcate, nu s-a tradus încă la noi: “Hope In The Dark” de Rebecca Solnit. Este o carte care pune lucrurile în perspectivă și care îți explică de ce binele și răul au existat dintotdeauna în lume, de ce din nenumărate puncte de vedere suntem mai OK ca societate acum față de trecut. E foarte ușor să crezi că o luăm la vale ca omenire, mai ales pentru că doar asta vezi în mass-media. Se fac însă eforturi disperate de sute de mii de oameni pentru a face lumea un loc mai bun și cred că e datoria fiecăruia dintre noi să acționeze în această direcție prin gesturi de bine, oricât de mici. Nu văd sensul pesimiștilor care-și pun mâinile-n sân arătând cu degetul spre știrile negative și care încearcă să te convingă că totul e în zadar. Schimbarea se produce datorită celor care nu-și pierd speranța, celor care nu uită trecutul și care încearcă în prezent să construiască un viitor mai bun.

7. Cum vezi rolul femeii în lumea de astăzi?

Femeile ar trebui să fie mult mai curajoase, infinit mai curajoase. Dar ajunge, în multe situații, să fie greu să faci orice. Societatea încă așteaptă de la tine să te comporți într-un anumit fel doar pentru că ești femeie și te sancționează rapid dacă încerci să ieși din tipare (dacă nu profesional, atunci personal și invers, undeva ceva tot îți va reaminti că “ești femeie”). Și cel mai mult ajută să uiți practic aceste așteptări care te controlează direct sau în mod inconștient. Să le dizolvi și să te comporți fără o definiție a genului. Să faci fix ce-ți place, să-ți asumi propriul sine și să ai curaj. Nu e ușor, dar este posibil și e ceea ce trebuie făcut.

8. Ce înseamnă curajul pentru tine, dar autenticitatea?

Curajul e un mușchi pe care trebuie să-l exersăm. Dacă nu-l deprindem de mici, va fi cu atât mai greu să-l dobândim la maturitate. Însă este vital și-ți întărești curajul făcând toate acele lucruri de care ți-e frică sau la care visezi în tăcere. Autenticitatea înseamnă să spui că, deși nu știi cine vei fi mâine, azi ai chef să faci asta și asta vei face.

9. Dacă ar fi ca peste ani, să privești la filmul vieții tale, ce secvențe principale simți că ar include?

Eu am o viziune destul de ciudată asupra vieții pentru că mă văd locuind, spre vârsta a treia, pe perioade mai lungi, în țări în care nici nu am ajuns până acum, iar Marea Britanie ar fi una dintre ele, chiar dacă în acest moment nu mă ispitește. Dar am în fața ochilor această bătrână de 80 de ani care stă într-o grădină uriașă plină de hortensii. Revăzând filmul vieții, cu siguranță mi-ar plăcea să văd scrisul căpătând importanța pe care simt în continuare că i-o datorez.

10. O întrebare la care ți-ai dori să răspunzi, dar care nu ți-a mai fost adresată în niciun interviu de până acum.

Pentru că mulți oameni au citit mai mult în izolare și pentru că mi-aș dori ca cineva să-mi fotografieze într-o zi biblioteca și eu să pot povesti în scris despre cărțile mele preferate, aș vrea să răspund la această întrebare: “Cum arată biblioteca de vis pentru tine?”. Și aș începe să-ți spun că ocupă un perete uriaș, din tavan până-n podea. Momentan e răsfirată în diferite corpuri de mobilă, dar acum visăm ca să știm ce punem în practică în viitor. Am acolo tot ce a scris Eugène Ionesco, inclusiv edițiile în franceză. Am toți scriitorii mei preferați și am atâta spațiu încât toți au câte un raft numai al lor. Vizitele pe care mi le fac prietenii așa încep: “Hai să-ți prezint biblioteca mea”. Cu alte cuvinte, alți prieteni.

Mihaela, îți mulțumesc pentru răspunsuri și abia aștept să particip la lansarea acelei cărți despre care știu câte ceva!

” … cred că evoluția noastră depinde într-o bună măsură și de oamenii de care ne înconjurăm.”

Spuneam acum câteva zile, într-o postare pe Facebook, că viața este făcută și din întâlniri cu oameni (prin) cu care ajungem către alți oameni.

Astăzi, mi-am zis să vă pun pe gânduri, meditat, citind acest interviu cu Mădălina Rădulescu, un om tare drag mie, pe care l-am întâlnit în cadrul Professional Women’s Network Romania .

1. Care sunt momentele importante din viața ta la care te-ai opri ca să ne spui cine ești?

Întrebarea ta vine chiar la o săptămână după ce am trecut printr-o experiență numită ”The Chapter Exercise” în care mi-am scris cuprinsul cărții vieții mele, al cărei nume este ”Anotimpuri perene”. Sunt până acum 12 capitole într-o alternanță frumoasă în care accentul se mută dinspre viața personală spre cea profesională și vice versa. E un exercițiu de autocunoaștere. Sunt capitole legate de devenirea mea ca om, ca femeie, ca mama, ca profesionist. Mai vesele sau mai triste, despre pierderi sau daruri ale vieții. Despre oamenii și faptele care și-au pus amprenta asupra mea. Sunt un om recunoscător, simplu. Genul de părinte care le-a dat aripi copiilor lui, poate mai repede decât și-a dorit. Puțin prezent în social media sau în spațiul virtual. Sunt mai degrabă omul care preferă ”back-stage-ul”, ”luminii reflectoarelor” pentru că prin ceea ce fac azi ca profesie îi sprijin pe cei din linia întâi. Pe cei care eram și eu o dată înainte de a lua decizia de a pleca din corporație. Și îmi e greu să scriu despre mine  Aste este o lecție pe care încă nu am învățat-o!   

2. Ce te-a determinat să ajungi unde ești acum?

Iubirea pe care am primit-o necondiționat în această viață: sunt un om norocos, mă bucur încă de ambii părinți și fratele meu, bunica maternă este încă lângă noi la cei 103 ani, bunica paternă mi-a fost cel mai apropiat suflet și, chiar dacă am un dor nespus de ea, știu că, acolo unde este, mă veghează. 

Jumătatea mea: ne-am cunoscut când eram adolescenți și iată-ne încă împreună.

Viețile cărora le-am dat viață: Viața cu trei copii e trepidantă și plină, foarte plină.  Și când ești conștient că iubirea și educația pe care le dai sunt cele mai importante daruri pe care le poți oferi, destinația e întotdeauna înainte. 

Oamenii din jurul meu: prietenii, familia, colegii, partenerii, clienții, colaboratorii, pe scurt eco-sistemul nostru: Eu cred că evoluția noastră depinde într-o bună măsură și de oamenii de care ne înconjurăm, oameni de la care să avem ce să învățăm dar și oameni cărora să avem ce să le oferim. În proporții egale.

Perseverența și disciplina: Când crezi că nu mai poți, mai poți puțin. Eram foarte tânără și lucram pentru o bancă românească ce intrase în proces de privatizare. La un moment dat am aflat că rămăseseră în cursă două bănci franțuzești așa că trei luni zi de zi, zi de zi am studiat, săptămânal mergeam la meditații iar când privatizarea s-a efectuat am fost omul potrivit la locul potrivit. 

Întrebările cu și fără răspuns: Ele sunt parte integrantă din viața mea. Uneori e greu, uneori n-am chef de ele dar ele vin.  

Capacitatea mea de observare: O antrenez permanent și am mare grijă să o păstrez în parametrii optimi pentru că mă bazez pe ea în meseria mea și numai așa pot fi de folos celor care apelează la mine.

3. De unde îți iei energia?

Sunt o elevă sârguincioasă și-mi place când descopăr lucruri noi, așa că îmi iau energie din dialogurile intime cu mine însămi. Apoi din dialogurile cu oamenii dragi mie. Din privitul copiilor mei atunci când dorm  Mă încarc cu energie atunci când simt că sunt de folos, când suportul meu e apreciat. Din grădinărit și gătit. Din locurile și lucrurile frumoase, stând de vorbă cu oameni faini.

4. Dacă ar fi să alegi trei recomandări pe care să ni le oferi în această perioadă delicată, care ar fi?

Tocmai am scris despre asta pe blogul meu la început de drum – o tentativă de scrieri ale gândurilor mele fără pretenția de a fi recomandări. 

Dar, Top 3 ar fi: 

  • Să fim conștienți că acum rescriem normalul, adică acel normal cu care eram obișnuiți nu va mai fi la fel. 
  • Să ne păstrăm mintea și sufletul curate; pentru că avem nevoie de amândouă. Pentru că sunt multe ”tentații” care ne pot îndepărta atât de o minte sănătoasă cât și de un suflet curat. 
  • Să fim disciplinați în sensul de a ne crea o rutină, dar pregătiți să o (re)adaptăm într-un orizont de timp pe care nu îl cunoaștem încă.

5. Cum vezi rolul femeii ca lider în lume?

Eu cred în echilibru, în curaj, în etică, în frumos, în energiile bune, în educație, în meritocrație, în muncă și în rezultate.

Cred mai puțin în politică și în jocurile politice deși sunt conștientă de existența și impactul lor atât la nivel micro cât și la nivel macroeconomic. De ani de zile tot aud că trebuie să ne întoarcem la lucrurile simple.

Cred că suntem într-o situație precară la nivelul societății. Cred că trebuie să convingem cât mai mulți oameni de importanța educației și a culturii în viața noastră. Cred că secretul constă în a înceta să ne prefacem că le știm pe toate și să emitem o părere despre orice și oricine, să învățăm să lucrăm împreună.

Avem nevoie de lideri care să lupte pentru ”de-polarizare”. Avem nenumărate exemple în decursul istoriei, de femei inovatoare. E adevărat că au trebuit să lupte ceva mai mult pentru drepturile lor (mă bazez aici pe fapte istorice), să se facă vizibile și cunoscute, dar secretul în a construi o societate mai bună constă de fapt în echilibru. Nu în polarizare femei versus bărbați.

6. Ce înseamnă curajul pentru tine, dar autenticitatea?

Autenticitatea înseamnă să-ți (re)cunoști valorile și să le demonstrezi în ceea ce spui și ceea ce faci. 

Pentru mine, Curajul este exprimarea valorilor tale într-un context în care oamenii nu sunt aliniați cu ele în special atunci când trăim într-o lume în care ”dacă nu ești de acord cu mine, ești împotriva mea” pare să prindă din ce în ce mai mult teren. Mai cred că e curaj când decizi ”să nu mai dai bine” și să recunoști cine ești și ce te face fericit în viața asta. Și tot curaj a fost și când am construit business-ul de familie în turism în perioada fostei crize. 

7. Pornind de la cartea lui J. Campbell „Eroul cu o mie de fețe”: unde simți că te afli în călătoria vieții?

Una dintre nevoile noastre fundamentale este de a ne înțelege pe noi înșine. Eu cred că sunt într-o etapă propice pentru satisfacerea acestei nevoi. 

La peste patruzeci de ani am conștientizat această dulce ”libertate” și o valorizez altfel. Acum doi ani am început să studiez și m-am certificat în ”Evolutionary Coaching”, Modelul Barrett al celor 7 niveluri de conștiență axat pe valorile care ne guvernează în diferitele stadii ale dezvoltării noastre. Uite de exemplu, această perioadă pe care o trăim astăzi, pe mine m-a făcut să mă ancorez în valori ca autodisciplină, eficiență, situație financiară, valori aflate pe primele trei niveluri evoluție din cele șapte. Dar, am păstrat un echilibru care vine din nevoile mele de creștere, din scop, dinspre binele comun, valori aflate pe treptele superioare, care îmi sunt busolă pentru ceea ce fac zi de zi.

8. O întrebare la care ți-ai dori să răspunzi, dar care nu ți-a mai fost adresată în niciun interviu de până acum.

Nu ti-am spus ca am trac când vorbesc despre mine? 

Daniel Pascariu: “I-as face pe oameni sa iubeasca mai mult si sa ierte mai des …”

Acum o saptamana, va impartaseam conversatia virtuala cu Antoaneta Cojocaru.

Astazi, sunt bucuroasa ca va pot lasa si gandurile transmise de Daniel Pascariu, personajul masculin din piesa Oxygen – “o piesa completa despre cautarea iubirii totale. Un spectacol care te face sa recunosti maruntul din iubire si din tine, dar care iti da speranta ca poti fi ales si sa o iei de la capat.”

1. Care sunt momentele importante din viața ta la care te-ai opri ca să spui cine ești?

Cred ca primul moment important a fost la varsta de 7 ani cand tatal meu a descoperit ca am ureche muzicala si teoretic a fost inceputul drumului meu artistic, dar practic el a inceput atunci cand am intrat la Liceul de Arta “ George Georgescu” din Tulcea, unde am intalnit-o pe doamna profesoara Monica Micula, care mi-a schimbat traseul artistic de la muzica usoara la canto clasic. 

       Al doilea moment important a fost la Conservator, intalnirea cu doamna profesoara Eleonora Enachescu, o personalitate marcanta, de care am fost profund impresionat si legat. 

       Al treilea moment important a fost cand am inceput sa cant la Opera Nationala din Iasi, inca din timpul facultatii, iar mai apoi la Opera Comica pentru Copii ca solist, locuri in care trait experiente artiste importante, la Opera Comica fiind angajat si in prezent.

Al patrulea moment important a fost intalnirea cu actrita Antoaneta Cojocaru, cea care m-a inspirat sa descopar arta actorului si care m-a ajutat sa inteleg ca generozitatea, increderea, daruirea si gandirea libera fata de arta sunt absolut necesare pentru a te dezvolta ca artist complet.

Si al cincilea moment important, care continua si in prezent, este intalnirea cu Opera Nationala Bucuresti, un vis implinit pentru orice solist vocal tanar. 

2. Ce te-a determinat să ajungi unde ești acum?

Nevoia de a fii in continua dezvoltare, de a nu ramane in acelasi punct, iar aceasta dezvoltare a venit la randul sau cu un pachet bogat: intelegere, credinta, daruire. 

3. Cum îți „hrănești” creativitatea?

Din anumite situatii care imi ies in evidenta si oamenii pe care ii intalnesc in viata mea. Si cred ca foarte mult ma ajuta si ca incerc sa inteleg si sa aprofundez mai multe forme ale artei in acelasi timp, sa vad cat mai multe spectacole de opera, teatru, miscare. 

4. Ai vreun rol preferat?

In acest moment cred ca rolul preferat este Sasha din “ Oxygen” de Ivan Viripaev, care se joaca la Teatrelli, pentru ca este cel mai complex rol pe care l-am intalnit pana acum, care m-a ajutat sa descopar si sa accesez foarte multe culori in mine. 

5. De unde îți iei energia?

Vreau sa spun ceva pe scena, nu vreau sa tradez niciodata spectacolele in care sunt si asta imi da de lucru si totodata imi da puterea de a merge mereu mai departe.

6. Lângă ce actriță / actor internațional ți-ar plăcea să joci?

Mai intai mi-ar placea sa joc cu actorii nostri, pe care ii admir si respect enorm. Deja am bucuria de a juca cu Antoaneta Cojocaru care face parte, dupa parerea mea, din noua generatie de actori mari. Si ar mai fi o lista destul de lunga.

7. Daca ai avea o super putere, care ar fi prima acțiune pe care ai lua-o? 

I-as face pe oameni sa iubeasca mai mult si sa ierte mai des. 

8. Ce este curajul pentru tine? Dar, autenticitatea?

Curaj este atunci cand spui lucrurilor pe nume, desi stii ca esti intr-un pericol formal daca o vei face. Atunci cand mergi inainte indiferent de obstacolele de pe drum. Atunci cand lupti pentru a-i apara pe altii, indiferent de consecinte. Autenticitate pentru mine inseamna generozitate si simplitate.

9. Un gand de final?

Oamenii se inraiesc pentru ca isi pierd credinta. Si fara credinta dispare si scopul existentei lor.  Si apoi se inchid si isi pierd multe calitati. Ar trebui sa incercam sa ne luptam un pic mai mult cu noi. Am fi mai fericiti.

** Pe Daniel îl puteți “găsi” și la Opera Comică Pentru Copii și Opera Națională București.

“I-aș face pe oameni mai buni și cu mai multă credință …” Antoaneta Cojocaru

Am văzut-o, prima dată, în anul 2015, în piesa Oscar și Tanti Roz . Nu știam pe atunci că urma să o reîntâlnesc și să fiu fermecată de jocul (joaca ei).

Pe 14 februarie 2020, “acolo unde iubirea este concretă și palpabilă, neașteptată și neobișnuit de frumoasă, acolo unde obișnuința nu va trece niciodată drept o întâlnire majoră” (Oxygen), am revăzut-o pe Antoaneta Cojocaru.

Iar acum câteva zile, am rugat-o să ne povestească despre ea prin jocul întrebărilor. Iată-le:

1. Care sunt momentele importante din viața ta la care te-ai opri ca să spui cine ești?

Momentele cheie au început devreme la mine . 

Primul a fost la 10 ani cred, când am intrat la Liceul de Artă din Constanța, la Secția Coregrafie. Legătura cu mișcarea, cu libertatea, cu disciplina și frumosul pe care le conține, nu s-a șters din mine niciodată, chiar dacă, ca urmare a mai multor accidente, nu am putut urma o carieră de balerină. 

Apoi a fost întâlnirea cu domnul Cojar, profesorul meu de arta actorului de la U.N.A.T.C., unde am intrat prima, din prima. A fost prima întalnire cu un maestru de fapt, care mi-a sădit o scară de valori, de la care am încercat să nu mă abat niciodată în carieră.

Apoi, a fost întâlnirea cu Alexandru Darie și cu Teatrul Bulandra, care mi-a dat foarte multă încredere, mi-a împlinit vise și m-a învățat că se poate orice, dacă vrei, chiar în momente imposibile sau neprielnice. Și acum sunt conștientă că trăiesc un moment cheie, pe care chiar dacă nu îl deslușesc clar, știu că va duce mai departe. Simt asta ! 

2. Ce te-a determinat să ajungi unde ești acum?

Întâlnirile cu oameni “bogați”, cu oameni frumoși, de la care am avut ce învăța, întâlnirile mai puțin fericite, care m-au făcut să aleg cine vreau să fiu, curiozitatea și contextele pe care le-am căutat sau inventat, cred. 

3. Cum îți „hrănești” creativitatea?

Prin oameni. Și, în situații-limită. Apoi, încerc să fiu atentă și deschisă la ceea ce trăiesc și să nu mă agăț de nimic. Încerc să recunosc mișcarea din viață și să merg cu ea. Și îmi place mult să fiu conectată la tot ce are legatură cu arta. Îmi face bine, îmi trezește dorința de a încerca lucruri noi. În general, fug de tot ce nu are viață, de ce nu are suflet.

4. Ai vreun rol preferat?

Întotdeauna, cel mai tare iubesc personajele pe care le interpretez în prezent. Și cele mai dificile. Nu am roluri pe care să le aștept și fără de care nu aș putea. Iar dacă îmi doresc un personaj anume, caut să îl și interpretez, nu doar să visez la el .

5. De unde îți iei energia?

Din dorința, din nevoia de. Am avut momente când aveam spatele înțepenit și când începea spectacolul (Oxygen) pur și simplu îmi trecea în scenă și puteam dansa tot ce aveam. Sau am jucat două spectacole de mișcare consecutive la Bulandra, cu ambii genunchi accidentați grav și miraculos, nu mi s-a întâmplat nimic în scena. Sau am jucat o premieră proaspăt cusută la o mână. Scena îmi dă multă energie mie. Cred că e darul ei. Și … publicul!

6. Lângă ce actriță / actor internațional ți-ar plăcea să joci?

Sunt atâția actori români foarte buni, încât nu bat mai departe. Nu m-am gândit niciodată la asta. Important pentru mine atunci când sunt întrebată de parteneri sau am posibilitatea să-mi aleg este să nu fie doar buni meseriași, ci și artiști. 

7. Daca ai avea o super putere, care ar fi prima acțiune pe care ai lua-o? 

I-aș face pe oameni mai buni și cu mai multă credință. Dar, sper că mă ocup de asta un pic, prin meseria mea. 

8. Ce înseamnă curajul pentru tine? Dar, autenticitatea?

Curaj mi se pare că este să fii autentic azi, într-o lume copy-paste. Curaj este să îți asumi responsabilități pentru alți. Curaj este să încerci lucruri care poate te depășesc, să spui lucruri care se ascund, să încerci să schimbi ceva. Iar autenticitatea eu o leg foarte tare de sinceritate, de onestitate.

9. Un gând de final?

Oamenii se plâng mult astăzi, dau vina pe alții și așteaptă să fie salvați. Salvarea este în noi și în oglinda pe care ar trebui să ne-o punem în față mai des. Noi suntem cei care abandonăm primii. Niciodată nu a fost cu adevărat imposibil să construim ceva. Doar că e greu cu nimic.

** Pe Antoaneta o puteți vedea, online, în această seară în piesa “Oxygen“, în “Micuta Dorothy” la Opera comică pentru copii (de azi, 4 aprilie), mâine seară de la ora 19:00, la Teatrul Bulandra (online) în “Orfeu și Euridice” de Adrian Enescu cu variațiuni pe teme de Gluck (regia Alexandru Darie).

** Photo credit: Leea Moraru

OKR, CFR și ce mai conteaza

Vă împărtășeam, în articolul https://gabrielablaga.ro/2020/01/21/despre-echipe/, că intenționez să citesc:

Eh, da, asta am făcut, iar cartea asta m-a determinat să întrerup cititul artei de a ne aduna, scrisă de Priya Parker :).

Iar, dacă Bill Gates spune “Recomand cartea lui John Doerr tuturor celor care vor să devină manageri mai buni”, eu indrăznesc să zic: recomand cartea asta tuturor celor interesați să crească sănătos (echipe, idei, startup-uri, corporații) și să aleagă ce, cum și când să măsoare …

Nu intenționez să scriu rezumatul cărții pentru că merită citită, cu atenție și creionul la îndemână. Las, însă, câteva citate care m-au “prins”.

Când un obiectiv este prea aspirațional, pierde din credibilitate.

Un obiectiv are un set de pași concreți pe care îi urmărești cu bună știință și cu consecvență. Este foarte bine să ai un obiectiv ambițios, dar cum îl scalezi? Cum îl măsori?

Antreprenorii: cei care fac mai multe decât ar crede cineva că e posibil … cu costuri mai mici decât ar crede cineva că este posibil.

Angajații din ziua de azi vor să fie împuterniciți și inspirați, nu să li se spună ce să facă. Ei vor să ofere feedback către managerii lor, nu să aștepte un an pentru a primi feedback de la aceștia.

Am găsit în scrierea lui John Doerr (nice last name – DO/err) multe recomandări, exemple și povești pe care le voi folosi inclusiv în sesiunile de coaching!

Și, în cazul în care vă întrebați, ce urmează să citesc, răspunsul este cam … înflorat și arată cam așa:

Născuți pentru …

Ar fi trebuit să fie o scriere despre excelenta carte (apărută anul acesta la https://www.publica.ro): “Născuți pentru a învăța”.

Dar, după ora prânzului, am simțit că va fi puțin … despre mai mult. Vizita pe care am făcut-o la Muzeul de Artă „Frederic Storck și Cecilia Cuțescu-Storck” (https://muzeulbucurestiului.ro/en/the-frederic-storck-and-cecilia-cutescu-storck-museum.html) a schimbat ideea dimineții.

Și, iată cum de la Născuți pentru a învăța am ajuns și la Născuți pentru a crea, Născuți pentru a iubi.

Însă, nu-i așa că între toate există o întrepătrundere perfectă? Nu cred că se poate una fără celelalte două, iar acolo unde se poate … Vă invit să completați voi.

Revenind la Alex Beard, aleg să-i descriu cartea prin enunțarea, la întâmplare (sau, poate, deloc întâmplător) a acestor rânduri:

Învățarea înseamnă să creezi comunități de oameni care gândesc liber.

Învățarea pornește din noi.

Învățarea vine din efectul multiplicator al conexiunii umane.

Ne-am născut să învățăm împreună.

Să înveți înseamnă să știi, să faci, să fii.

Într-o lume globalizată, în care resursele sunt aproape epuizate, o Revoluție a Învățării e singura noastră șansa de a reuși ca specie.

Generațiile viitoare vor avea vieți lungi și nesigure, cu multiple ocupații. Dacă sunt pregătiți să învețe pe tot parcursul vieții, pot face acest lucru cu încredere. Este esențial să rămânem “dureros de deschiși”.

Fiecare copil este curios în mod înnăscut și unic ca individ.

Dacă vă interesează toate cele 430 de pagini, căutați cartea :)! Veți avea ocazia să vizitați, împreună cu Alex, mai multe școli speciale, de pe continente diferite și veți înțelege de ce investiția în ÎNVĂȚARE asigură, zic eu, cea mai mare rată a rentabilității!

Și, mai cred (maybe I am a dreamer) că, dacă învățarea s-ar întâmpla după cum descrie Alex Beard (încurajând creativitatea, comunicarea complexă, interacțiunea, explorarea), oamenii care vor ieși din sistemul educațional nu vor mai lăsa în voia sorții minuni precum Muzeul de Artă „Frederic Storck și Cecilia Cuțescu-Storck”! Pentru că vor învăța să le pese!

Vor iubi să creeze, vor crea cu iubire!

Ne naștem, învățăm, iubim, creăm … Ne naștem, învățăm să iubim, învățăm să creăm …Câte sensuri! Dar, pentru a le înțelege, este necesar “să rămânem dureros de deschiși”.

Pe aripile muzicii

“Cum să-ți explic ce este muzica, dacă nu-ți este de-ajuns că o auzi, dacă nu ești pregătit să te lași copleșit de ea?” Antoine de Saint-Exupery

Depănând firul amintirilor din copilărie, știu că dragostea față de muzică o moștenesc de la mama. Deși, viața i-a adus multe greutăți, mama cântă de când o știu! Dacă ar fi provenit dintr-o familie înstărită, ar fi avut resursele necesare construirii unei cariere muzicale și ar fi bucurat cu vocea ei și alți oameni. Sunt covinsă de asta!

Nu voi uita vreodată cum îmi cânta ori de câte ori mă așezam lângă ea în timp ce călca rufe. Cred că aveam vreo 4 – 5 anișori pe atunci. A reușit, astfel, să-mi transmită dragostea pentru muzica de calitate.

O astfel de muzică este promovată de echipa Lanto Communication care din decembrie 2011 a organizat peste 100 de concerte, aducând pe scenă nume mari ale muzicii clasice mondiale, precum Elisabeth Leonskaja, Elena Bashkirova Barenboim, Peter Sadlo, Alexandru Tomescu, Cristoph Sietzen, Emmanuel Sejourne, Bogdan Băcanu, Emiko Uchiyama, Vladi Petrov, Liviu Prunaru, Valentina Sviatlovskaia, Marin Cazacu, Ștefan Cazacu, Gabriel Croitoru, Maruxa Llorente, Florin Niculescu, Mihaela Ursuleasa (https://lanto.ro/artisti/).

Am avut ocazia să testez profesionalismul echipe Lanto, acum trei ani când am participat la evenimentul IARNA MAGICĂ, în cadrul de poveste oferit de clădirea Ateneului Român (pe care o iubesc!).

Pe atunci nu aveam cum să știu că într-o vară, cea a acestui an, voi fi invitată să mă bucur de încă o seară cu muzicalitate specială, de această dată în calitate de blogger acreditat al Festivalului internațional VARĂ MAGICĂ.

Început pe 10 iulie, anul acesta evenimentul este dedicat împlinirii a 560 de ani de atestare documentară a orașului București și a 360 de ani de când acesta a devenit capitală a Țării Românești, desfășurându-se sub egida “București 560”. Spectacolele au loc în fiecare săptămână, miercurea și joia, urmând să se încheie pe 21 august.

În seara de 11 iulie, celebrul violonist român Alexandru Tomescu și unul dintre cei mai buni interpreți la bandoneon din lume, argentinianul Omar Massa, m-au emoționat (printre altele) cu Balada lui Ciprian Porumbescu, Meditația lui Jules Massenet și inegalabilele Libertango și Oblivion a lui Astor Piazzolla!

Pe 15 august, seara pe la 19:30, aveam să asist (de data aceasta ca blogger invitat) la un regal cu tema “Anotimpurile – De la Vivaldi la Piazzola“,  transpus pe scena Ateneului Român de orchestra Kamerata Kronstadt (https://lanto.ro/speaker/kamerata-kronstadt/), sub bagheta dirijorului Cristian Oroșanu și violonista de origine germană Rebekka Hartmann (https://lanto.ro/speaker/rebekka-hartman/) și a ei vioară Stradivarius.

M-am bucurat să observ în audiență și copii; iar un fapt inedit – datorită numărului mare de cereri de bilete, organizatorii au avut ideea de a suplimenta capacitatea sălii istorice a Ateneului cu scaune așezate chiar pe scenă, în spatele orchestrei!

Mai mult, pentru a contribui la propagarea binelui, organizatorii au ales să sprijine inițiativa temerarelor Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu.

Dacă aceste câteva rânduri v-au trezit curiozitatea de a simți o astfel de experiență muzicală, puteți merge la seara de închidere a Festivalului (https://lanto.ro/bilete-vara-magica-2019/) sau în decembrie la IARNA MAGICĂ.

Muzica este timp sonor. (Emil Cioran)

Despre Design Thinking

“The math is simple: when people with different assets, needs and views come together, they’re able to produce more than they ever could on their own. Trading goods, skills and knowledge without friction creates a leap in productivity. It might be easier to burn a bridge than it is to build one, but in the long one, bridges are what we need.” (Seth Godin)

Cred, cu tărie, în ceea ce Seth Godin numește economia conexiunii, iar ceea ce mi-am propus este, ca prin toate activitățile desfășurate (coaching, training, management de proiecte, consultanță de business, televiziune, scris, etc.), să contribui la multiplicarea și cultivarea relațiilor sănătoase.

Afirmam, acum câteva zile, pe Facebook, că puterea lui ÎMPREUNĂ este inestimabilă și că avem cu toții loc sub Soare!

Așa că m-am bucurat să aflu, participând acum doua zile, la un atelier organizat sub sigla Google, cât de importante sunt conectarea, empatia și în procesul de Design thinking.

Design thinking-ul consideră OAMENII ca parte centrală a fiecărui proces.

Mindset-ul unui designer se caracterizează prin empatie, optimism, iterație, creativitate.

Fondatorul IDEO, David Kelley, pornește de la premisa că toți suntem creativi, iar creativitatea se referă, mai degrabă, la un mod de a înțelege lumea, și nu la talentul de a compune, picta, sculpta. Esențial este să avem încredere în procesul creativ, să ne dăm voie să visăm, să testăm și să fim deschiși spre a eșua adeseori înainte de a ajunge la produsul / serviciul dorit de client.

Tim Brown, CEO-ul celor de la IDEO, vorbește despre 3 faze principale ale proucesului de Design Thinking:

Școala creativilor de la Standford d.school enumeră 5 etape ale procesului de design thinking, respectiv:

  1. A EMPATIZA – adică să te pui în locul clientului pentru o bună înțelegere a nevoilor sale reale.
  2. A DEFINI problema identificată în urma intervievării clientului. Este o fază în care sondăm spațiul problemei.
  3. IDEAȚIA – generarea tuturor ideilor posibile care ar putea soluționa problema pe care o are clientul.
  4. PROTOTIPAREA – realizarea unei machete (prototip) pentru produsul / serviciul dorit de client.
  • TESTAREA – prototipul este prezentat clientului, iar pe baza feedback-ului primit se vor lua deciziile corespunzătoare (reiterarea procesului, etc.)

Eu mă cam opresc aici; dacă doriți să explorați procesul, vă îndemn să participați la următoarele ateliere organizate de echipa https://www.designthinkingsociety.com, în București, Cluj, Iași, Constanța, Timișoara.

Las aici link-ul unde vă puteți înscrie:

https://events.withgoogle.com/inovatie-prin-design-thinking/?fbclid=IwAR3oUFf0GuhkKSi-HPmDS8zXeh88kx0p5TYZTcgIr4HtpS2APkZEBcZQETM

Despre mine știu că voi utiliza procesul de design thinking (parțial sau în întregime) în abordarea și soluționarea situațiilor de viață (și nu doar pe parte de business).