Despre Oameni-Lumină (I)

Mă număr printre cele peste 176 de milioane de femei, diagnosticate cu endometrioză, la nivel mondial. În momentul în care am primit acest diagnostic, deloc ușor, mă aflam în Danemarca, țară în care există un program național dedicat acestei boli parșive. 

Din fericire, de câtva timp, se întâmplă și în România (unde statistica spune că există peste 500.000 de femei care au endometrioză) schimbări în bine; schimbări aduse, făcute de oameni așa cum este Doctorul Voicu Simedrea. 

Pe domnul doctor, l-am cunoscut în calitate de pacientă în toamna anului 2016, la Timișoara. De la prima întâlnire m-au uimit omenia și profesionalismul celui care a pus bazele Endo Institute Timișoara (https://endoinstitute.ro), centrul de tratare a endometriozei. 

Am dorit să îl am invitat pe domnul doctor la emisiunea „Tell Me Your Story” pe care o realizez la BiziLive TV, însă sincronizarea programelor de lucru este nițel dificilă așa că, până se va întâmpla acel episod, l-am rugat pe Dr. Voicu Simedrea să îmi acorde acest mini-interviu.

După cum veți observa, sunt răspunsuri încărcate de multă emoție, sensibilitate, responsabilitate față de actul medical și care pe mine m-au făcut să lăcrimez.

Iată-le!

1. Care sunt momentele importante din viața Dumneavoastră la care v-ați opri pentru a ne spune cine sunteți?

Un prim moment este, bineînțeles faptul că m-a născut mama mea. Nu putea să mă nască altă mamă, cea mai minunată mamă! Îmi povestea cum atunci când m-a născut, în 6 martie 1971, a stat in travaliu 17 ore și se uita pe geam și vedea cum fulgi mari de nea cădeau … Ei îi datorez faptul că m-am făcut medic. Este un om foarte bun, cel mai bun om pe care l-am cunoscut. Și … de 14 ani, stă într-un scaun cu rotile și nu poate vorbi … dintr-o greșeală medicală …

Un alt moment important a fost atunci când l-am văzut pe Profesorul Bordoș operând, cel mai mare chirurg pe care l-am văzut până acum! S-a întâmplat acum 24 – 25 de ani și nu pot să spun că am mai simțit magia aia de atunci … era absolut incredibil! Și asta m-a făcut să spun că asta vreau să fac și eu în viață: să operez!

Alt moment important este că am avut norocul să-mi cunosc soția care, în toți anii aceștia (suntem căsătoriți de peste 20 de ani) m-a încurajat, m-a susținut și m-a protejat să pot să-mi fac nestingherit meseria, în condițiile în care ea a crescut, aproape singură, trei copii pe care i-a învățat să mă iubească în absență. 

Un alt moment definitoriu a fost întâlnirea cu Profesorul Munteanu care, după părerea mea, este și va rămâne cel mai mare ginecolog pe care l-am cunoscut; un medic care funcționa în alte dimensiuni față de noi ceilalți. Era un om incredibil! Avea un set de valori total aparte. Într-o zi nu a fost în stare să opereze – era aproape de pensie – pentru că în acea zi îi murise învățătoarea și era devastat. Iar eu mă întrebam dacă mai știu cum o cheamă pe fosta mea învățătoare … 

Și, bineînțeles, cei trei copii ai mei, fiecare din ei în parte și cu toți împreună mi-au dat și îmi dau motivația să continui să îmi depășesc limitele. 

2. Ce v-a determinat să ajungeți unde sunteți acum?

Eu cred că, în general, un om are o motivație primordială care nu se schimbă; adică, dacă am lua-o de la început, cel puțin 70% din deciziile noastre ar fi aceleași. 

În primul rând, eu cred că sunt croit așa – asta este prima motivație. Eu nu știu decât să lupt și să muncesc. Și … nu am o părere foarte bună despre mine … și de asta încerc să mă perfecționez permanent. 

Iar o a doua motivație a fost sistemul, mediul înconjurător, nedreptățile pe care le-am trăit, frustrările, mizeriile, faptul că a trebuit să lupt cu un sistem corupt ca să pot să mă afirm, să lupt împotriva curentului, să fiu obligat să depun un efort dublu sau triplu față de alți colegi. Mi-am dorit să le arăt tuturor celor care mă blamau sau doreau să mă vadă înfrânt că s-au înșelat. Dar, nu cred că mă pot defini prin raportare la ceilalți.

Nu cred că asta a fost forța motrice – dorința mea de a mă revanșa. Ci, pur și simplu, ceea ce l-a făcut pe om, acum câteva zeci sau sute de mii de ani, să se ridice în două picioare: curiozitatea, dorința de a vedea dincolo de orizont. Și tentația asta a mea de a încerca să forțez limitele m-a împins mai departe pentru că asta mi-a dat întotdeauna satisfacție. 

Probabil, într-un fel, nu am fost decât un aventurier, în căutarea satisfacției. Nu m-am mulțumit niciodată cu ceea ce am reușit să dobândesc. Întotdeauna mi-am dorit mai mult și am fost un nemulțumit, în sensul bun al cuvântului. Și … sper să rămân așa!

3. În ultimii ani, se vorbește tot mai mult, și la noi în țară, despre endometrioză. Pe scurt, în legătură cu acest subiect, ce ați dori să ne transmiteți? 

Endometrioza este o boală a acestui secol, a cărei incidență și gravitate și impact socio-economic se datorează schimbării stilului de viață a femeii moderne. Cred că aici ar trebui lucrat, aici ar fi bine să insistăm: să le facem pe femei să înțeleagă că nu se îndreaptă către o direcție bună, că alegerile lor în viață sunt influențate, probabil, de factori economici, de orgolii profesionale și asta nu e neapărat bine pentru ele. Ar trebui să-și redefinească prioritățile. 

În ceea ce privește endometrioza în România vreau să le transmit că există motive sa fie optimiste și că suntem pe drumul cel bun și împreună vom reuși să facem multe lucruri bune. 

4. Care considerați că sunt cele mai importante realizări din viața Dumneavoastră de până acum? 

Pe plan personal, bineînțeles, familia care îmi dă energie și echilibru și unde mă regăsesc întotdeauna.

Pe plan profesional, consider că prima realizare este faptul că nu depind de incapabili și de proști; pot lua propriile decizii și să răspund pentru ele.

În al doilea rând, am reușit să nu mă compromit într-un sistem superficial și să-mi urmăresc propriul drum, să-mi clădesc principiile pe ceea ce se întâmplă, corect și valabil, în lumea medicală mondială. 

Și, nu în ultimul rând: nu mi-am pierdut bucuria de a profesa și de a ajuta!

5. De unde vă luați energia?

Din familie, acolo mă încarc, și din relația cu natura. Acestea sunt sursele mele de energie, dar, din pacate, mă „cablez” foarte puțin la ele, mult mai puțin decât mi-aș dori …

6. Daca ar fi sa priviți Viața ca o călătorie, unde credeți că vă aflați, acum, pe acest drum?

Life is a highway

Îmi place să cred că sunt la mijlocul călătoriei mele, îmi place să cred că mai am multe de văzut, trăit, simțit, experimentat. Îmi oferă confort gândul că Dumnezeu mă iubește și mi-a oferit o viață frumoasă și împlinită, palpitantă, plină de satisfacții și îmi doresc s-o țin tot așa. Mă rog la Dumnezeu să mă țină sănătos ca să pot bucura de tot ce mi-a dat El și tot ceea ce am reușit eu să realizez până acum!

Mulțumesc!

P.S.: Persoanele care doresc să sprijine demersul de creștere a gradului de conștientizare asupra endometriozei, în România, o pot face susținând proiectele Asociației “Eu și endometrioza”(https://eusiendometrioza.ro/despre-noi/).

Voi continua poveștile oamenilor-lumină cât de curând! Mulțumesc!

Una Fiesta y … mas …

Acum o lună, spuneam, într-o postare pe Facebook, că grație unei burse Erasmus, în Spania, la Zaragoza, m-am îndrăgostit, pentru totdeauna, de spiritul hispanic! ❤️ În 2017, viața m-a purtat în Mexic, în călătoria cea mai frumoasă de până acum! În anii în care umblam prin Europa facilitând workshop-uri despre SAP și change management (în țări precum: Cehia, Germania, Rusia, Elveția, Ungaria, Ucraina) eram întrebată dacă sunt hispanica 😀.

Ori de câte ori apar căi de întâlnire cu spațiul hispanic, le urmez. Căutând acest spațiu, am ajuns, în anul 2018, la Festivalul Pelicula! Nu știam atunci că la ediția din acest an, cu INNERPRENEUR, voi participa în calitate de partener media.

Dacă nu ați ajuns, încă, la Festivalul ca o Fiesta, vă invit să o faceti la ediția din 2020 (https://www.facebook.com/events/701941310272697/)!

Ileana Cecanu, sufletul frumos care se ocupă de acest eveniment, are darul special de a alege filmele potrivite, oamenii potriviți … și de a fi transformat festivalul într-o tradiție anuală.

Suficient de multe motive care să mă determine să o rog să-mi acorde un interviu pe care vi-l împărtășesc aici.

G: Care sunt momentele importante din viața ta la care te-ai opri ca să spui cine ești?

I: Încă descopăr cine sunt :). Dar, cred că cel mai important a fost să mă descopăr ca mamă și să aflu că pot să nu renunț să fac profesional lucrurile care îmi plac cu adevărat. E un privilegiu și cred că am descoperit cea mai bună latură a mea. Sunt și suntem cu toții mult mai multe decât ce părem. 

G: Ce te-a determinat să ajungi unde ești acum?

I: Nu am avut niciodată un plan să ajung undeva, ci o dorință perpetuă de a face lucrurile bine, de a da, iar satisfacția maximă este când oamenii primesc cu brațele deschise ce avem de dat. 

G: Cum și când te-ai gândit să pui la cale acest Festival special?

I: Prima dată mi-a trecut prin minte să aduc filme din America Latină la București în 2012, după ce am călătorit pentru prima dată în Argentina. Nu aș fi pus vreodată  în aplicare planul dacă într-o seară din 2015 nu m-aș fi intersectat cu o persoană de la Ambasada Chile care m-a încurajat și într-un fel m-a forțat să încep.

G: Ce impact simți că a avut / are Pelicula?

I: Cred că aduce culoare, lumi pe care nu le cunoaștem, dorința de a comunica și de a ne apropia de ceilalți. Simt că publicul pe care îl avem explorează, călătorește cu sufletul și ajunge departe. E un exercițiu de imaginație, un declanșator de senzații și emoții.

G: Cum îți hrănești creativitatea?

I: Mă înconjor de oameni pasionați, mă uit la fetița mea, ascult cu atenție.

G: De unde îți iei energia?

I: Mă încarcă lucrurile frumoase din viață și gândurile bune.

G: Care este țara hispanică favorită și de ce?

I: Din Argentina a început povestea festivalului, în Spania am trăit cele mai frumoase vacanțe de una singură, descoperindu-mă, iar Peru și Chile mă fascineaza și atrag ca un magnet și sper să ajung acolo cât mai curând! Brazilia emană energie, viață și culoare. Îmi plac toate. Nu am o favorită.

G: Filmul preferat este?

I: Din zona Americii Latine? La delgada linea amarilla.

G: Cu cât timp înainte începe pregătirea unei ediții de Festival?

I: În timp ce pregătesc ediția de anul acesta lucrez deja la cea de anul următor.

G: Pornind de la cartea lui J. Campbell „Eroul cu o mie de fețe”: unde te afli în călătoria vieții, Ileana?

I: Exact acolo unde ar trebui să fiu.

Poate aceste cuvinte v-au făcut curioși să mergeți la anul la Fiesta Filmului hispanic și … în plus (da, încerc să vă conving) las și filmul de prezentare pentru ediția din acest an: https://www.youtube.com/watch?time_continue=7&v=hJlRTikpIhI.

Hasta Pronto! 😀 Focus Argentina, en 2020!

Îndrăznește!

It’s worse to spend your life on the OUTSIDE looking IN, wondering what if, than it is to TRY and dare greatly and risk the chance of failure. DARE GREATLY; get in the arena and try. (Brene Brown)

Se spune că ai nevoie de curaj pentru a face ceea ce îți place. Se mai zice și că atunci când alegi să faci ceea ce îți place, Universul te va sprijini și îți va aduce în cale oportunitățile, oamenii de care ai nevoie. Viața mi-a validat aceste vorbe.

Simt că, din momentul în care am ales să fiu onestă cu mine și să ramân pe acea cale, am trăit experiențe la care acum câteva luni nu m-aș fi gândit. Despre una dintre aceste întâmplări scriu astăzi, 11 Mai, privind la verdele de afară și ascultând melodia lui Dido ‘Take You Home’ …

La începutul lunii Martie, am primit o invitație de la fondatorii BiziLive TV (https://www.bizilive.ro): să particip la un episod din seria Antreprenoriat social (https://www.youtube.com/watch?v=ZSv_X3VnSI0&t=40s). Am spus un DA ferm, fără a mă gândi prea mult. Pentru mine, era încă un exercițiu de a ieși din zona de confort. Emisiunea s-a întâmplat la finalul săptămânii în care pe 19 Martie îmi serbasem ziua de naștere, iar pe 20 Martie primeam vestea că INNERPRENEUR fusese validat juridic! 🙂

A fost primul meu interviu, o experiență pe care mi-o voi reaminti, mereu, cu drag. Da, am simțit emoții mari, dar tare mi-a plăcut! Nu m-am așteptat să fie o ediție atât de urmărită!

La finalul emisiunii, o altă ‘neașteptare’ s-a întâmplat! Producătorii mi-au povestit că urmează să lanseze un format nou de emisiune, ‘Tell Me Your Story’ și m-au invitat … să fac parte din echipă.

Script-ul cu descrierea emisiunii m-a convins imediat! Iubesc oamenii și îmi place să descopăr povești, experiențe de viață care inspiră! Oamenii frumoși te energizează, îți ‘hrănesc’ nevoia de cunoaștere, într-o manieră asemanatoare, dacă nu, chiar mai bună, cu a cărților. Să ‘citești’ povestea de viață a unui om, stând față în față și ascultându-l este o experiență specială de manifestare a conexiunii sociale.

Primul om care a venit cu povestea la noi, a fost Vlad Eftenie (https://vladeftenie.ro) și, pe 7 Mai, Tell Me Your Story a fost “alive’. Emoțiile mi-au fost mult mai mari ca atunci când intervievata am fost eu …

Dacă simțiți să ne priviți, las aici înregistrarea: https://www.youtube.com/watch?v=xjCiZpv6II4

Și, în măsura în care timpul o să vă permită, căutați și următoarele episoade întrucât vom avea invitați care reprezintă mai mult decât eticheta dată de o funcție sau un statut; oameni care împărtășind din ADN-ul personal pot deveni exemple de curaj, creativitate, inovație!

Da, Universul chiar lucrează împreună cu tine când îți lași visul să prindă voce! Desigur, în timpul călătoriei, teama o să apară, dar ÎNDRĂZNEȘTE!

What would life be if we had no courage to attempt anything? (Vincent Van Gogh)


Și …maimuța unde este?

“It is not enough to be busy … The question is: what are we busy about?” (Henry David Thoreau)

Timpul reprezintă una dintre cele mai prețioase resurse de care dispunem, de aceea identificarea metodelor care să ne ajute să îl folosim cât mai eficient joacă un rol important, nu doar in plan personal, ci și profesional.

Ați auzit despre metafora “La cine se află maimuța?” 🙂

Nu? 

Pe scurt, descrie urmatoarea situație.

Într-o dimineață, angajatul John vine la manager și îi spune: “Bună ziua, Domnule Y, avem o problemă …” Ascultându-l, managerul își dă seama că acea situație are două caracteristici comune cu restul problemelor “ridicate” și de alți salariați, respectiv:

– managerul știe suficient pentru a se implica în rezolvare, dar nu destul încât să ia o decizie pe moment, imediat. 

Prin urmare, îi  răspunde lui John: “Ce bine că mi-ai adus la cunoștință acest lucru! Acum mă grabesc, dar o să mă gândesc la ce mi-ai spus și o sa revin cu o soluție.”

Așadar, “maimuța” care, inițial, era pe umerii angajatului a ajuns în “curtea” managerului … Desigur, nu vor trece prea multe zile, și John va bate din nou la ușa șefului său pentru a-i reaminti de problemă … “Maimuța” se va plimba de la unul la altul … Până când? 🙂

Până în clipa în care,  să presupunem că managerul din exemplul nostru și-ar reaminti că, în urmă cu câtva timp, a participat la un curs de coaching orientat spre identificarea de soluții . Prin urmare, îl va invita pe John în biroul său și folosind întrebări specifice, ascultând cu atenție, va transforma conversația dintr-o discuție focalizată pe problemă într-una orientată spre solutii. 

Se ajunge, astfel, de la întrebarea “unde este maimuța?” la înțelegerea că “maimuța a dispărut”. Cum? Simplu! Grație întrebărilor adresate de către manager, angajatul a identificat soluția problemei inițiale.

“We become what we want to be by consistently being what we want to become each day.” 

Despre intalniri speciale

Nimic nu este intamplator in viata asta, mai ales daca la mijloc se afla interactiunea umana. Asta este una dintre credintele mele!

In primavara anului 2017 cand aplicam pentru un job in cadrul SOS Satele Copiilor, nu stiam ca “legatura” mea cu aceasta comunitate se va manifesta intr-un fel diferit …

In toamna lui 2018 cand porneam calatoria spre un nou meridian personal, “busola interioara” m-a condus si catre o intalnire placuta cu Irina, Director de programe SOS Satele Copiilor Bucuresti. S-a conturat, astfel, ideea primului dialog pe tema vulnerabilitatii cu mamele sociale din cadrul Centrului.

De la Irina am aflat ca:

“Rolul mamei SOS este unul foarte important, ele sunt cele care le ofera copiilor sentimentul de “acasa” , stau 24/24 ore alaturi de ei, in medie cam 20 de zile pe luna. Mamele sociale sunt cele care ii ajuta pe copii sa se adapteze in casuta SOS, le ofera afectiune, securitate, ajutor; ele nu au in grija un singur copil, ci au 4, 5 sau 6 copii, de varste diferite si trebuie sa isi adapteze metodele de lucru cu fiecare in parte.

Mamele SOS fac tot ce face o mama acasa: cumparaturi, gateste, face curat, mentine legatura cu profesorii, medicii, terapeutii, ii ofera suport la teme, ii identifica nevoile, il incurajeaza, ghideaza sa ia decizii si il accepta neconditionat.

Sentimentul de “acasa” ramane peste timp, unele dintre mame sunt deja la a treia generatie de copii, adica sunt de la inceputurile SOS Satele Copiilor. Majoritatea copiilor care au crescut in casutele de la SOS, adulti realizati fiind acum, se intorc sa viziteze Satul, casa, dar mai ales pe mama.”

In dimineata zilei de 12 Februarie, aveam bucuria sa le cunosc pe Mariana, Nela, Mihaela, Luminita, Adriana, Magdalena, Iuliana, Marinela, Diana, Ana-Maria, Ligia.

Am descoperit niste femei curajoase, puternice, carora nu le este teama sa vorbeasca si sa isi afiseze vulnerabilitatile. Indraznesc sa afirm ca aceste doamne ar putea, oricand, sa tina un discurs pe tema vulnerabilitatii, perseverentei, curajului, in fata oricarui CEO, sef de corporatie … Ma intreb daca si reciproca este valabila …

In luna Martie o sa revin, cu mare drag, pentru inca un seminar in cadrul comunitatii SOS Satele Copiilor. Este o luna speciala pentru mine, intrucat intr-o zi de 19 Martie, am ales sa vin in aceasta lume 🙂

Voi, prietenii mei virtuali, ati putea “veni” catre aceasta comunitate speciala cu donatii, timp investit …

Cum poti ajuta

Tu stii care iti este “Elementul”?

Desi, titlul va poate duce cu gandul la elemente chimice, despre un cu totul alt fel de element vreau sa va povestesc :). Unul care tine de universul nostru interior si care, cand / daca il gasim, ne transforma vietile intr-un mod benefic, oferindu-ne oportunitati de crestere, expansiune.

La inceputul anului 2015, la recomandarea unui prieten, am citit cartea lui Sir Ken Robinson "Descopera-ti elementul". Imi amintesc ca mi-a placut mult, insa abia acum, recitind-o in limba engleza, am "simtit" ceea ce Sir Ken si-a propus sa ne transmita. Acest "abia acum" are legatura cu momentul din viata in care ma aflu: acea perioada in care pot sa afirm ca eu mi-am descoperit elementul.

Dar, nu imi propun sa transform aceste randuri intr-un monolog, ci mai degraba sa va ofer prilejul unui dialog cu voi inseva / insiva, pornind de la intrebarea din titlu. Pentru a crea un cadru propice acestei interactiuni, va las, aici, cateva dintre cele mai importante idei pe care le-am retinut.

Ce este Elementul? 

Este punctul de intalnire dintre aptitudini si pasiune. Oamenii care isi descopera elementul, se simt conectati la ceva esential pentru identitatea, scopul, bunastarea personala. 

Care este metoda prin care ne putem descoperi Elementul?

Nu exista o reteta anume, depinde de individualitatea fiecaruia; putem avea mai mult de un element. Pentru a te afla in propriul element, doua conditii se cer a fi implinite: atitudinea si oportunitatea. Secvential, ar fi cam asa: "I get it, I love it, I want it, Where is it?" 

Convingeri limitative care pot actiona ca bariere in calea identificarii Elementului

- Intelegerea personala cu privire la capacitatile de care dispunem. Ne nastem cu un potential extraordinar (imaginatie, inteligenta, intuitie, creativitate, etc.), dar folosim doar o parte intrucat, poate, nu avem rabdarea necesara sa ne ascultam si intelegem "puterile" personale.
Prea putine persoane reusesc sa inteleaga conexiunea holistica dintre corp, minte, emotii, sentimente, precum si interdependenta dintre noi toti.
- Exista credinta ca viata are un traseu liniar si ca, inaintarea in varsta determina un declin al potentialului de crestere si schimbare. Aceasta convingere limitativa poate fi intensificata si de cultura in care traim, membrii grupului din care facem parte, si nu in ultimul rand de sistemul de educatie.

Care este varsta perfecta pentru a-ti descoperi Elementul?

Din fericire, se poate intampla oricand, iar exemplele despre care Sir Ken povesteste in carte, sunt multiple, convingatoare, "energizante". Vorbele Sophiei Loren, citata de autor, sunt tare expresive!
"Exista o fantana a tineretii: este cea data de mintea ta, talentele tale, creativitatea pe care o manifesti in propria viata si in vietile celor dragi tie. Cand inveti sa accesezi acest izvor, cu adevarat vei putea spune ca ti-ai depasit varsta."

https://www.youtube.com/watch?v=FLbXrNGVXfE

Înfluturata

”Our soul’s sense of place is our own AUTHENTICITY. But we don’t arrive to this Earth on a straight path.
We have to go through many lessons and transformations before we become a butterfly.”

Pentru cei care ma cunosc, nu mai este un secret ca iubesc … fluturii. De aproape cinci ani, fluturele a devenit simbolul meu personal. Si nu a fost ales intamplator, mi-a ”venit” in intampinare, sub forma unui desen.

S-a intamplat in iarna lui 2014, dupa o interventie chirurgicala dificila. In perioada de recuperare, aflandu-ma inca in Copenhaga, cand ”luptam” pentru a ma ”recladi”, intr-o zi, am desenat (in felul meu copilaresc) un fluture pe care l-am numit Fluturele Speranta.

Incepuse, atunci, metamorfoza Gabrielei … Privind, in urma, simt o mare bucurie si recunostinta pentru cine sunt ACUM si pentru cum am ”imbratisat” experientele de viata din ultimii ani! Si nu au fost cele mai simple experiente!

Al doilea fluture l-am desenat, de data asta in acuarela, in Iulie 2014, la Chiara Di Prumiano, in cadrul unei ore de mindfulness prin culoare. Nu mai am acel desen pentru ca l-am oferit unui om care mi-a ”sustinut” cresterea.

Intocmai ca metamorfoza fluturelui (cu cele patru faze: ou, omida, crisalida, fluture-adult), la nivel personal, asa imi definesc ”calatoria” spre mine, inceputa in 2014. Tot ceea ce am trait, incepand de atunci, a venit gradual, la momentul cel mai potrivit mie (chiar daca fix in clipele acelea, nu le-am perceput astfel). Au ”hranit” oul cu ceea ce avea nevoie in procesul transformarii durabile.

Anul care se incheie peste cateva ore defineste momentul in care din crisalida a aparut fluturele Gabriela!

Da, 2018 este perioada in care am inceput un nou ciclu al vietii. Un an ”incarcat”, bogat in trairi, experiente, intalniri, despartiri, descoperiri, ”curatari” … 2018 reprezinta ”poarta” pentru ceea ce va urma de maine.

Simt anul 2019 ca suma unor noi 12 luni in care voi construi pe fundatia ”turnata” in Octombrie 2018! Urmeaza un drum provocator, dar am incredere ca voi sti sa aleg ”hartile” si ”ghizii” potriviti calatoriei prin Viata pentru care sunt recunoscatoare. In plus, Sus in Ceruri, il am pe Tata care ma ocroteste.

Pentru 2019 imi doresc, ceea ceva urez si voua: minte, suflet, corp cu sanatate!

Sa ne dam voie sa zburam intocmai ca Fluturii, imbratisand cu jucausenie Viata!

”The butterfly counts not months but moments, and has time enough.” Rabindranath Tagore


Scrisoare in Ajun de Craciun

“Remembrance, like a candle, burns brightest at Christmastime.” (Charles Dickens)

Am ales sa “apar” pe lume, intr-o zi de luni, intr-o luna Martie. Probabil, pentru a ma bucura, de la “inceputuri”, de intreaga saptamana, am “venit” lunea :).

Am fost un copil cuminte, prea cuminte :). De pe la un an, am inceput sa imi “educ” si papusile.

De magia Craciunului, m-am “indragostit” pe la trei anisori. Purtam o rochie roz, cu volanas la piept, ciorapiori albi (din bumbac, nu suportam materialul sintetic …) si ma invarteam in jurul bradului. Surprinzator, dar acea amintire, de acum multi ani, mi-a ramas, pur si simplu, “inscrisa” in memorie!

Pe atunci, in loc de Mos Craciun il asteptam pe … Mos Gerila … In ciuda greutatilor perioadei, dragii mei parinti incercau, an de an, sa ne ofere (mie si surorii mele, Mihaela) tot felul de bunatati. Nu am sa uit vreodata mirosul bananelor coapte pe dulapul din dormitor, napolitanele cu gem , ciocolata si bomboanele chinezesti pe care Mosul le lasa in pragul usii de la terasa.

Introverta fiind (atunci, intrucat acum am “trecut” in tabara “ambivertilor”), intalnirea cu Mosul ma emotiona atat de tare incat uitam, uneori, versurile pe care trebuia sa i le recit. El era, insa, intelegator si tot imi oferea macar un cadou.

Ati ghicit! Majoritatea erau papusi … Le adoram! In orice oras (tara – obisnuiam sa zic eu cand eram micuta) as fi calatorit, imi rugam parintii sa mergem intr-o librarie sa imi aleg o papusa. Asa am ajuns sa “adun” o comunitate (care includea, spre norocul meu, in calitate de mezina a familiei, si papusile surorii mele).

Dar, sa revin la Mosul! Cred ca eram in clasa a treia cand m-am “prins” ca Mosul era in legatura directa cu parintii mei. S-a intamplat sa o “surprind” pe mama, ascunzand o papusa in masina parcata in garajul casei … A aflat despre acest moment, mama, (nu papusa!) la cativa ani dupa intamplare pentru ca nu am vrut sa ii “stric” bucuria cu care ne pregatea cadourile de Craciun! Atunci am inteles, de ce in seara zilei de 24 Decembrie cand eram chemata de mama in bucatarie sa-mi beau cana cu lapte, tata (care, acum, este Sus …) lasa darurile sub brad …

Am ales sa astern aceste randuri simple, pe pagina virtuala a blogului, in semn de recunostinta si multumire pentru stradania parintilor mei de a imi oferi, asa cum au stiut si au putut, tot ceea este mai bun.

Multumesc, Mama! Multumesc, Tata!

Traim intr-o lume in care exista tot felul de atractii (“distractii”) pentru copii, jucarii la care nu m-as fi gandit, in copilaria mea! Una dintre dorintele mele, in seara de Ajun, este ca toti copiii sa se bucure, in primul rand, de atentia si prezenta parintilor, de momente de conectare emotionala … pentru ca astfel de clipe reprezinta “nutrientii” care le asigura cresterea armonioasa.

https://www.youtube.com/watch?v=gSh1eLrxiqs

(Fotografii din colectia personala)

‘Apropiati … cu radacini’

”Aș spune că iubirea matură, adevărată așa cum o văd eu, implică și este esențial păstrarea individualității. Fără ea, nu cred că vorbim de iubire, poate de dependență, teamă de singurătate sau alte motive greșite pentru care suntem în relație. Forța emoțională de a iubi vine din puterea noastră de a sta singuri, fără să ne însingurăm, din conectarea profundă cu propriile nevoi, cu propria noastră identitate și din puterea de a avea relații bune și cu alți oameni, nu doar cu cel iubit. Cred că cine spune că iubește un singur om este mai degrabă o dovadă de egocentrism și nu de iubire. Cred în loialitate și fidelitate, însă iubirea este o practică zilnică în toate relațiile noastre, sigur exprimată într-un fel diferit.”

Despre Domnica Petrovai aflasem, acum cativa ani, ca este unul dintre psihoterapeutii de frunte din tara noastra. Dupa ce i-am citit excelenta carte dedicata relatiilor de cuplu ”Iubeste si fii iubit/a”, am ”lansat” in Univers intentia de a o intalni, intr-o zi.

Sunt o persoana care crede ca, daca este pentru binele nostru, Universul ”lucreaza” pentru a ne transforma dorintele in realitate. Asa ca, sambata, 15 Decembrie, am avut bucuria de a ma afla in prezenta Domnicai la workshop-ul cu numarul 3 din cadrul programului ”Practica starii de bine” (http://www.mindeducation.ro/events/practica-starii-de-bine/?fbclid=IwAR3PISBzUEbvinboc_sOktLdDAqiJVOda5B6lI_G_ShLUzIGc7Zr7b5In-o)

Am fost placut surprinsa sa observ numarul mare al celor prezenti (la o privire de ansamblu, as zice ca am fost vreo 25 de persoane, cu o repartitie pe sexe, aproape egala :)).

Cele trei ore alocate intalnirii au trecut, prea repede! M-a impresionat ”limpezimea” cu care Domnica ne-a vorbit despre temele zilei, respectiv: frica de abandon, vulnerabilitate, intimitate. Claritatea cu care a scris cartea am regasit-o si in cadrul interactiunii directe. Ca sa citez o participanta: Domnica a fost de o ”precizie matematica”.

Cu o delicatete sufleteasca aparte, Domnica si-a inceput discursul impartasindu-ne din experientele personale legate de abandon. A punctat, apoi, pornind de la nevoile bebelusilor, cat de importante sunt in orice tip de relatie:

  • Atentia
  • Conectarea emotionala
  • Spatiul

Despre exprimarea vulnerabilitatii in cuplu a vorbit ca despre o recunoastere reciproca a nevoilor profunde ale fiecaruia dintre parteneri.

Spre final, ne-a oferit cateva practici care sa ne ajute in cultivarea starii de bine, respectiv:

  1. Identificarea listei de distractori in relatia cu starea de disconfort. Mare atentie la alegerea distractorului potrivit! De exemplu: daca va place dansul, nu ”fugiti” de starea de disconfort prin refugiul imediat in dans, ci mai intai, ”stati” cu emotia, acceptati ceea ce este, asa cum este. Distractorul corect este cel care asigura ”reincarcarea” de lunga durata, si nu analgezicul de moment!
  2. Timp de o luna, sa ne notam, zilnic, spre ce ne canalizam energia, de ce alegem sa o facem. Vom primi niste ”insight-uri” de mare ajutor in identificarea activitatilor care nu prea corespund cu cine suntem si ce ne dorim. ”Ne reamintim rar, cine suntem si ce ne dorim” (a spus Domnica)
  3. Sa ne ”uitam” la ce si cum oferim in relatii. Sa fim expliciti in modul de exprimare.
  4. Pentru a fi prezenti in relatie este important sa fim prezenti cu / in noi, conectati la propriul corp.

Aceste cateva idei redau mult prea „sarac” continutul de informatii pe care Domnica ni l-a oferit cu deschidere si drag de oameni!

Daca va intrebati, de ce ”apropiati, dar cu radacini”, metafora asta vine tot de la Domnica, inspirata fiind de cartea ”Viata secreta a copacilor” (adaugata la lista mea de citit in noul an).

Ziua de sambata mi-a adus un nou semn ca, si in Romania, avem oameni extraordinari care se ocupa de ”ecologia relationala”! 

Sper sa avem parte de o noua scriere a Domnicai Petrovai, cat mai curand!

Exercitii de vulnerabilitate (I)

“When we were children, we used to think that when we were grown-up we would no longer be vulnerable. But to grow up is to accept vulnerability… To be alive is to be vulnerable.”

Acum cateva saptamani, aminteam cum propria vulnerabilitate a activat curajul de a-mi alege, cu incredere, noul ”drum”.

Si, intrucat consider vulnerabilitatea ca fiind atributul oamenilor puternici, o ”unealta” care ne aduce mai aproape de noi, am decis sa facilitez, lunar sau o data la doua luni, ateliere in care sa vorbim, cu deschidere, despre ce inseamna sa ne ”imbratisam” vulnerabilitatea.

Daca intalnirea din 8 Octombrie l-a avut ca invitat special pe Vlad Eftenie, pe 10 Decembrie, mi-am propus sa dau o alta forma conversatiilor despre vulnerabilitate. Asa au aparut ”Exercitiile”.

De ce Exercitii? Pai, in primul rand, deoarece pentru mine, orice training, discurs, fiecare ”expunere” in fata unei audiente, reprezinta un prilej de ”afisare” asumata a propriilor vulnerabilitati, un exercitiu de practica. Iar, in al doilea rand, pentru ca mi-am dorit si imi doresc ca atelierele sa fie cat mai interactive.

Dupa vreo cateva zile de dezbatere cu mine, pe tema: ”Cine crezi ca o sa vina la un astfel de atelier in luna Decembrie?”, am decis sa-l organizez … Am fost norocoasa sa primesc spatiul de evenimente al prietenilor de la https://commonslounge.ro/en.

Alaturi mi-au fost si cei de la Editura Vellant care au fost de acord sa imi ofere trei carti pentru o mini-tombola, si, fondatoarea ”Happy Friday” catering care ne-a ”indulcit” cu bunatati ”homemade”!

Pentru un eveniment organizat in doua saptamani, cred ca rezultatul final a fost unul bun, incurajator.

In zilele de dinainte de Atelier, au aparut tot felul de frici, cea mai puternica fiind izvorata din ceea ce se numeste ”sindromul impostorului”, adica: ”Gabriela draga, cine esti tu sa vii in fata unui public si sa vorbesti despre vulnerabilitate?” Da, weekend-ul premergator evenimentului a fost tare interesant! Ma bucur, insa, ca am mers mai departe …

Iata-ma, luni dimineata, in ziua cea mare … Pe lista, se inscrisesera vreo 20 de persoane …, insa pana la ora 19, jumatate au anulat … M-am incurajat zicandu-mi: ”Gabi, vei merge si vei tine activitatea chiar si cu o singura persoana!” Am fost norocoasa si in sala am fost insotita de 11 persoane, femei si barbati! 

Am petrecut impreuna doua ore in care ne-am impartasit experiente ”sensibile”, am ”stat” cu emotiile, am ras, am „scapat” si cateva lacrimi. Oameni frumosi care au avut curajul sa imi raspunda la intrebari de genul:

  • Cum e sa fii vulnerabil / a?
  • Cand v-ati simtit ultima data vulnerabili?

Mi-am dorit ca, pentru un astfel de eveniment, sa fiu ceea ce se numeste un ”space holder” si cred ca am reusit; una dintre participante spunandu-mi ca am intretinut ”o atmosfera de incredere”.

Sunt curioasa cum vor decurge urmatoarele intalniri pe tema vulnerabilitatii. Ma voi stradui ca fiecare ”exercitiu”, din lunile ce vin, sa aduca ceva nou, din care sa invatam cu totii!

Va las, la final, cateva dintre raspunsurile pe care le-am primit la intrebarea: ”Ce inseamna sa fii vulnerabil?”

– Să știi care sunt lucrurile care te pot răni sau întrista; să ai încredere că merită să îi lași pe cei dragi sa descopere ce te poate rani.

– Pentru mine, A FI VULNERABIL inseamna sa iti deschizi sufletul in fata oamenilor, indiferent ca sunt apropiati sau straini. Sa ceri ajutor atunci cand ai nevoie, fara sa iti fie teama ca vei fi refuzat/ca nu va avea cine sa te ajute. Sa iubesti, sa speri, sa crezi.

– A fi vulnerabil pentru mine inseamna a nu mai fi in control si a lasa garda jos.

– To wear your wounds proudly as a warrior that faces life with those scars and see them as your strength.To be kind with ourselves and see in our vulnerability a good opportunity to pause.