Despre … Ea

„Sper că vei merge în lume și vei lăsa ca povești să ți se întâmple, că le vei face față, că le vei uda cu lacrimile tale și râsul tău până au să înflorească și până ai să înflorești și tu odată cu ele.”

 Clarissa Pinkola Estes

Într-un an în care ziua de 19 martie s-a întâmplat într-o luni am cunoscut-o pe Ea: Mama mea – Arsinica.

A tenție

R ăbdare

S ensibilitate

I ubire

N aturalețe

I nspirație

C ăldură

A utenticitate

A conspirat Universul în a-mi oferi cea mai bună și frumoasă mamă! De la Ea am învățat să cânt și am primit cele mai valoroase și simple lecții de bunătate, modestie, diplomație. Mi-a “semănat” valori de viață pe care le port, cu mândrie.

Sunt sigură că dacă s-ar fi născut într-o familie avută, ar fi putut să își urmeze visul și să devină o cântăreață cunoscută! Nu a fost să fie, așa că eu și sora mea am beneficiat în exclusivitate de glasul melodios al mamei.

A pășit și pășește, cu blândețe și curaj prin viață, a lăsat povești să i se întâmple, unele deloc ușoare, ne-a oferit și ne oferă o iubire senină, însorită, hrănitoare! Dacă ar fi să pun, în DEX sau pe wikipedia, o definiție pentru cuvântul MAMA, aceasta ar purta numele ARSINICA, însoțit de o fotografie cu mama mea.

Credeam că o să fie mai multe rânduri scrise, acum, aici, dar îmi dau seama că MULTUL i-l port în inimă!

Buni să-ți fie anii, Mama mea! La mulți ani! Te iubesc!

“I-aș face pe oameni mai buni și cu mai multă credință …” Antoaneta Cojocaru

Am văzut-o, prima dată, în anul 2015, în piesa Oscar și Tanti Roz . Nu știam pe atunci că urma să o reîntâlnesc și să fiu fermecată de jocul (joaca ei).

Pe 14 februarie 2020, “acolo unde iubirea este concretă și palpabilă, neașteptată și neobișnuit de frumoasă, acolo unde obișnuința nu va trece niciodată drept o întâlnire majoră” (Oxygen), am revăzut-o pe Antoaneta Cojocaru.

Iar acum câteva zile, am rugat-o să ne povestească despre ea prin jocul întrebărilor. Iată-le:

1. Care sunt momentele importante din viața ta la care te-ai opri ca să spui cine ești?

Momentele cheie au început devreme la mine . 

Primul a fost la 10 ani cred, când am intrat la Liceul de Artă din Constanța, la Secția Coregrafie. Legătura cu mișcarea, cu libertatea, cu disciplina și frumosul pe care le conține, nu s-a șters din mine niciodată, chiar dacă, ca urmare a mai multor accidente, nu am putut urma o carieră de balerină. 

Apoi a fost întâlnirea cu domnul Cojar, profesorul meu de arta actorului de la U.N.A.T.C., unde am intrat prima, din prima. A fost prima întalnire cu un maestru de fapt, care mi-a sădit o scară de valori, de la care am încercat să nu mă abat niciodată în carieră.

Apoi, a fost întâlnirea cu Alexandru Darie și cu Teatrul Bulandra, care mi-a dat foarte multă încredere, mi-a împlinit vise și m-a învățat că se poate orice, dacă vrei, chiar în momente imposibile sau neprielnice. Și acum sunt conștientă că trăiesc un moment cheie, pe care chiar dacă nu îl deslușesc clar, știu că va duce mai departe. Simt asta ! 

2. Ce te-a determinat să ajungi unde ești acum?

Întâlnirile cu oameni “bogați”, cu oameni frumoși, de la care am avut ce învăța, întâlnirile mai puțin fericite, care m-au făcut să aleg cine vreau să fiu, curiozitatea și contextele pe care le-am căutat sau inventat, cred. 

3. Cum îți „hrănești” creativitatea?

Prin oameni. Și, în situații-limită. Apoi, încerc să fiu atentă și deschisă la ceea ce trăiesc și să nu mă agăț de nimic. Încerc să recunosc mișcarea din viață și să merg cu ea. Și îmi place mult să fiu conectată la tot ce are legatură cu arta. Îmi face bine, îmi trezește dorința de a încerca lucruri noi. În general, fug de tot ce nu are viață, de ce nu are suflet.

4. Ai vreun rol preferat?

Întotdeauna, cel mai tare iubesc personajele pe care le interpretez în prezent. Și cele mai dificile. Nu am roluri pe care să le aștept și fără de care nu aș putea. Iar dacă îmi doresc un personaj anume, caut să îl și interpretez, nu doar să visez la el .

5. De unde îți iei energia?

Din dorința, din nevoia de. Am avut momente când aveam spatele înțepenit și când începea spectacolul (Oxygen) pur și simplu îmi trecea în scenă și puteam dansa tot ce aveam. Sau am jucat două spectacole de mișcare consecutive la Bulandra, cu ambii genunchi accidentați grav și miraculos, nu mi s-a întâmplat nimic în scena. Sau am jucat o premieră proaspăt cusută la o mână. Scena îmi dă multă energie mie. Cred că e darul ei. Și … publicul!

6. Lângă ce actriță / actor internațional ți-ar plăcea să joci?

Sunt atâția actori români foarte buni, încât nu bat mai departe. Nu m-am gândit niciodată la asta. Important pentru mine atunci când sunt întrebată de parteneri sau am posibilitatea să-mi aleg este să nu fie doar buni meseriași, ci și artiști. 

7. Daca ai avea o super putere, care ar fi prima acțiune pe care ai lua-o? 

I-aș face pe oameni mai buni și cu mai multă credință. Dar, sper că mă ocup de asta un pic, prin meseria mea. 

8. Ce înseamnă curajul pentru tine? Dar, autenticitatea?

Curaj mi se pare că este să fii autentic azi, într-o lume copy-paste. Curaj este să îți asumi responsabilități pentru alți. Curaj este să încerci lucruri care poate te depășesc, să spui lucruri care se ascund, să încerci să schimbi ceva. Iar autenticitatea eu o leg foarte tare de sinceritate, de onestitate.

9. Un gând de final?

Oamenii se plâng mult astăzi, dau vina pe alții și așteaptă să fie salvați. Salvarea este în noi și în oglinda pe care ar trebui să ne-o punem în față mai des. Noi suntem cei care abandonăm primii. Niciodată nu a fost cu adevărat imposibil să construim ceva. Doar că e greu cu nimic.

** Pe Antoaneta o puteți vedea, online, în această seară în piesa “Oxygen“, în “Micuta Dorothy” la Opera comică pentru copii (de azi, 4 aprilie), mâine seară de la ora 19:00, la Teatrul Bulandra (online) în “Orfeu și Euridice” de Adrian Enescu cu variațiuni pe teme de Gluck (regia Alexandru Darie).

** Photo credit: Leea Moraru

Despre bucurie prin culori

Dacă te gândești la Univers ca la o vastă mare electrică în care ești scufundat și din care ești alcătuit, a te deschide către propria ta creativitate te schimbă din ceva ce saltă la-ntâmplare pe valurile mării într-o parte a acelui ecosistem ce funcționează mai amplu, mai conștient …

Julia Cameron, Calea Artistului

De vreo trei ani am descoperit farmecul târgurilor în care majoritatea expozanților sunt artiști și creatori români care dau dovadă de originalitate și îndrăzneală și care își fac vocea auzită dintr-o avalanșă a produselor de masă comercializate de marii retaileri.

La un astfel de târg, în decembrie 2019, am cunoscut-o pe Andreea Madlen, femeia din spatele brand-ului “Made with Joy in Transylvania” (https://www.facebook.com/madewithjoyintransylvania/). Am vorbit puțin, însă m-au impresionat autenticitatea, căldura cu care povestea despre munca ei, zâmbetul de om bun.

Dacă ar fi locuit la București, sigur aș fi găsit momentul potrivit pentru a o invita la emisiunea “Tell me your story”, însă Andreea locuiește, deocamdată, în Făgăraș. Așa că a fost mai simplu să-i iau un scurt interviu în forma de mai jos.

1. Care sunt momentele importante din viața ta la care te-ai opri ca să ne spui cine ești?

Momentele importante fie ni le facem noi, fie ne sunt oferite de cei mai dragi nouă. 

Din prima categorie fac parte momentele de liniște în care îmi limpezesc ideile pentru a crea ceva frumos. Momentele în care călătoresc, momentele în care mă întâlnesc cu oameni frumoși și minunați, care apreciază ceea ce fac. Pot să spun că ei îmi dau energie pentru a crea continuu. 

Din a doua categorie fac parte copilașii mei frumoși, oamenii care știu să împartă cuvinte frumoase sau critici constructive deopotrivă, care mă ajută să cresc ca om, dar și ca antreprenor. 

2. Cum ți-a venit ideea de a crea “Made with Joy in Transylvania”?

Arta, frumosul îmbinat cu moda au fost în vizorul meu de când mă știu. Ideea acestui brand cred că a fost, mereu, undeva în mintea mea… mi-a luat puțin timp să îmbin toate aspectele acestui concept de “Exprimă-te prin artă și poart-o”, concept care creează articole vestimentare personalizate prin pictură și broderie manuală, făcute cu multă bucurie în Transilvania.

Sătulă oarecum de globalizarea chiar și vestimentară, de brand-urile pe care le vedeam purtate de fiecare a 5-a persoană oriunde privești, îmi doream să creez un concept în care lumea să exprime puțin din propria personalitate, să transmită un mesaj, să aibă șansa să își transpună ideile pe un obiect vestimentar.

3. Cum îți „hrănești” creativitatea?

Fac yoga și îmi place să călătoresc, astfel întâlnesc oameni minunați care îmi dau energie, care mă inspiră să creez mereu modele noi la care adaug continuu ceva proaspăt, ceva deosebit.

4. De unde îți iei energia?

Din îmbrățișările și pupicii copilașilor mei care sunt doi omuleți incredibil de înțelegători și cu care am o relație minunată. Îi ador pur și simplu!

Din feedback-ul oamenilor care apreciază ceea ce fac și pe care niciodată nu i-am considerat clienți. Mi se pare atât de formală această abordare, încât mă face să îmi pierd inspirația, uneori… hihi!

5. Te gândești să te muți din Făgăraș, să zicem, la București sau vei crește afacerea de acolo?

Nu mă văd stând în Făgăraș pentru totdeauna, cred că mi-ar plăcea să stau într-un oraș mai mare, dar vreau să fiu cât mai aproape de natură și munte, deocamdată. Cât despre evoluția poveștii “Made with Joy in Transylvania” ca localizare nu am nimic concret în minte, probabil ne vom reloca la Brașov, deci nu vom pleca departe de munte, de Transilvania. 

6. Care sunt provocările din viața de antreprenor?

Implicare continuă. Atunci când construiești un brand, cu atât mai mult unul care implică artă, e destul de dificil să îți găsești înlocuitor / angajat / mâna dreaptă, etc., o persoană care să fie capabilă să ducă business-ul fără tine. Să îți împarți energia între business, copilași și tot ce ține de management, între familie și afacere și totuși să nu te pierzi pe parcurs nici pe tine ca om.

7. Ce înseamnă curajul pentru tine? Dar, autenticitatea?

Curajul l-am învățat târziu. Dar când am înțeles “cu ce se mănâncă”, am căpătat multă încredere. Știu că sună prea pompos, în lumea de business mult prea tipicară-serioasă-calculată, dar pentru mine așa a fost. Cu toate că am știut întotdeauna ca voi avea ‘povestea mea’ numită prea serios și englezesc ‘business’. Următorul pas a fost să înțeleg că fericirea mea nu se clădește în jurul celorlalți, că nu pot mulțumi pe nimeni oricât de mult aș încerca și că e greșit să încerc asta, așa am renunțat la jobul de 8, 9, 10 ore într-un business de familie care imi era drag, dar niciodată nu era suficient… Când am înțeles că atât partea artistică din mine, pe care am moștenit-o de la mama mea, cât și partea pragmatică-antreprenorială, adânc absorbită în ADN de la tatăl meu, pot sa creeze ceva frumos și care să facă oameni fericiți, am prins curaj și mi-am zis măcar să încerc.

Încercările nu au fost ușoare și orice antreprenor știe asta, luptele au fost lungi și frustrările erau și ele la ordinea zilei. După curaj, ai nevoie de încredere, încrederea că va fi bine … dar nu despre încredere era întrebarea, așa că conchid aici.

Hmmm, cât despre autenticitate… este un subiect delicat despre care aud vorbindu-se tot mai des în ultimul timp. Pentru unele persoane este interesant și atât, altele chiar înțeleg ce reprezintă acest termen. Pentru mine,  autenticitatea înseamnă să nu te abați de la povestea ta, să nu faci compromisuri pentru niște rezultate financiare mai mari. Pe termen lung e posibil să se dovedească a fi o decizie greșită. Și … în povestea ta să pui multă, multă, multă pasiune! 

8. O întrebare la care ai vrea să răspunzi și care nu se regasește în cele de mai sus?

Sunt o persoană discretă, deci nu aș crea încă o întrebare la care să răspund tot eu … Însă, aș putea scrie la nesfârșit despre mine ca antreprenor, despre brand, despre povestea mea :).

Pentru a afla mai multe despre ceea ce face Andreea, o puteți vizita pe Facebook (https://www.facebook.com/madewithjoyintransylvania/) sau Instagram @madewithjoyintransylvania.



Despre Constelații …

If you look deeply into the palm of your hand, you will see your parents and all generations of your ancestors. All of them are alive in this moment. Each is present in your body. You are the continuation of each of these people.

Thich Nhat Hanh

Nu vă voi vorbi despre Mercur retrograd, Pluto, Venus sau constelația Orion, ci un pic despre metoda constelațiilor în lucrul cu noi și pentru binele nostru.

Cred în beneficiile aduse de constelații, în primul rând, pentru că le-am testat.

Prima interacțiune am avut-o în cursul perioadei de recuperare care a urmat unei intervenții chirurgicale dificile (din iarna anului 2014). Astfel, am cunoscut-o pe Maria Magdalena Macarenco, un psiholog special grație căruia am experimentat puterea din Metoda Constelatiei Intentiei.

Pentru a descrie această abordare aleg chiar cuvintele Mariei:

Metoda Constelatiei Intentiei reprezintă o intervenție terapeutică foarte eficientă și profundă, care oferă acces la aspecte mai puțin conștiente ale psihicului nostru, permițând astfel integrarea amintirilor traumatice care stau la baza dificultăților din viața noastră. Metoda este dezvoltată de prof. Franz Ruppert și ne ajută, prin intermediul reprezentanților, să vedem mai clar conflictele noastre interioare sau interpersonale pentru a le putea înțelege și integra. 

Cum se lucrează: clientul este întrebat care este intenția sa în acel moment, obiectivul său, ce ar dori să schimbe ori la ce aspect din viața sa dorește să se uite. Intenția poate fi exprimată printr-o propoziție, poate fi un singur cuvânt, poate fi un desen sau o întrebare. Când intenția este clară, clientului i se cere să o scrie sau să o deseneze pe un flip-chart sau tablă. Astfel el poate să reflecteze înca o dată asupra propriei intenții în timp ce o scrie, și dacă este necesar, să o modifice. Cuvintele alese în intenție au un înțeles adânc și foarte specific, au rădăcini profunde în autobiografia persoanei care dorește să lucreze. Clientul selectează un prim cuvânt din propoziție și roagă o persoană din grupul de suport să intre în rezonanță cu acel cuvant. Procesul continuă până când fiecare cuvânt din Intenție este reprezentat de câte o persoană din grup. Experiențele ‘reprezentanților’, odată plasați, oferă informații relevante pentru client în legătură cu situația sa. 

Cu siguranță, persoanele care urmăresc ceea ce scriu, știu că de câtva timp am adăugat în portofoliul abilităților personale ceea ce se numește Solution Focused Coaching. Așa am aflat și despre Solution Focused Constellations, iar miercurea trecută, am ajuns să le și experimentez în spațiul protector, hrănitor “creat” de Petra Muller-Demary.

Mai jos, vă las scurta explicație a acestui tip de constelații (preluată de pe site-ul Solutions Surfers România):

Este un proces intuitiv în care transformăm imaginea “interioară” pe care o avem asupra unei probleme într-o descriere spațială. Într-o conversație preliminară de tip Solution Focused, facilitatorul și clientul definesc ce aspecte ale situației clientului sunt esențiale pentru atingerea obiectivului dorit. Ca pas următor, clientul alege membrii din cadrul grupului de lucru care să reprezinte elemente, persoane sau funcții relevante din viața personală și le oferă un loc specific în cameră, în raport cu ceilalți reprezentanți. Acești reprezentanți, care știu foarte puțin spre deloc despre detaliile problemei, experimentează reacții și sentimente care seamănă puternic cu reacțiile și sentimentele persoanelor sau elementelor reale pe care li se cere să le reprezinte. Această capacitate uimitoare de „reprezentare a percepției” ajută la găsirea de soluții noi și la inițierea unei schimbări în direcția dorită.

Pentru a înțelege, a simți ceea ce se întâmplă într-un astfel de spațiu, cel mai bine este să testați participând (chiar și ca simplu observator) la o constelație.

Cât despre mine, vreau să învăț tainele acestei abordări pentru a putea facilita, la rândul meu, astfel de experiențe vindecătoare.

Wholeness is not achieved by cutting off a portion of one’s being, but by integration of the contraries.

Carl Jung

Tot despre iubire

“- How do you spell Love? (Piglet)

– You don’t spell it, you feel it. (Pooh)”

din “Winnie the Pooth”

Acum o săptămână vă povesteam despre o iubire care s-a înfiripat pe la șase ani.

Cred ca, la aceeași vârstă, s-a mai manifestat un fel de iubire pe care o rosteam familiei prin cuvintele: “când voi fi mare vreau să mă fac educatoare!”

Privind la întâmplările acestor zile de decembrie, simt că fetița Gabriela-Elena nu a fost departe de adevăr …

Ziua de miercuri, 4 decembrie, m-a bucurat cu trei întâlniri având ca filon comun: conexiunea!

Primele au fost reprezentate de două ore de Solution Focused Coaching, grație cărora am putut observa, din nou, magia care se întâmplă când ne permitem să fim vulnerabili și avem curajul să ne “deschidem”. La câte resurse din noi ajungem! Am plecat, de la întâlnirile cu oamenii cu care lucrez, “vitaminizată”, cu dorința ca Universul să-mi ofere cât mai multe oportunități de a folosi “unealta” numită COACHING!

A treia bucurie din ziua de 4 decembrie mi-a fost dăruită de Diana Stănculeanu (https://www.youtube.com/watch?v=bZvfWe2XEF4), în cadrul emisiunii “Tell Me Your Story”. Bunătate și iubire “emană” Diana, iar toti cei care lucrează cu ea, sunt norocoși. Un om care ar trebui multiplicat! Am vorbit atunci și despre copii și nevoile acestora, despre atenția pe care este bine să le-o oferim pentru a reuși să sădim semințele viitorului adult matur emoțional, asumat.

În:

Alex Beard spune:

Generațiile viitoare vor avea vieți lungi și nesigure, cu multiple ocupații. Dacă sunt pregătiți să învețe pe tot parcursul vieții, pot face acest lucru cu încredere. Este esențial să rămânem “dureros de deschiși”.


Fiecare copil este curios în mod înnăscut și unic ca individ.

Iar astăzi, am avut ocazia să surprind curiozitatea, deschiderea, unicitatea în micuții care au participat la atelierul de bune maniere, organizat de Ștefana Mireț (https://www.facebook.com/events/862063947525164/).

Prin joacă, acești copii au învățat puterea cuvintelor: Mulțumesc, Te rog, Cu plăcere, Scuze, Bună. Și au mai învățat, pur și simplu, simțind, puterea interacțiunii!

Ei au luat acasă câte un borcan cu minuni și un spiriduș, iar eu am plecat de acolo purtând “mana cerească” a unor brațe mici care, la plecare, au venit, pur și simplu, să mă îmbrățișeze!

Oameni mici și oameni mari care vin înspre mine. Și … Dar, … continuarea într-o altă zi!

O poveste de iubire …

De “țara” Sinaia m-am îndrăgostit pe la 6 ani. Da, țara – Sinaia, pentru că până pe la 7 ani, de fiecare dată când ieșeam din Panciu (locul în care m-am născut), îmi întrebam părinții înspre ce țară mergem …

“Îndrăgosteala” de Sinaia nu a durat doar … 3 ani :), ci continuă și astăzi, transformându-se într-o iubire matură.

Scriu aceste rânduri purtând în inimă una dintre cele mai dragi amintiri: vacanța de vară de la 6 ani, împreună cu sora și părinții, petrecută în apropierea parcului Peleș … Scriu cu dor de Peleș și cu gândul la tata care iubea să vadă locuri noi, dar care, din păcate, a văzut prea puține …

Despre cea care își odihnește inima în camera de aur de la Pelișor, am aflat un pic mai târziu … și am fost fascinată …

Te binecuvântez, iubită Românie, ţara bucuriilor şi durerilor mele, frumoasă ţară, care ai trăit în inima mea şi ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasă ţară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veşnic îmbelşugată, fii tu mare şi plină de cinste, să stai veşnic falnică printre naţiuni, să fii cinstită, iubită şi pricepută.

A iubit și luptat pentru o Românie “dodoloață”! O femeie care a uimit lumea nu doar prin frumusețea specială!

Odată am fost străină pentru aceşti oameni; acum sunt de-a lor, şi, deoarece vin de atât de departe, am fost prin acest lucru mai în măsură de a le vedea calităţile şi defectele.

Ne-a lăsat o moștenire de mare preț, iar azi, 1 Decembrie 2019, recunoștința mea zboară către Ea: Maria, Regina României! Mulțumim, Majestate!

Era o dimineaţă rece, de iarnă. 
Respiraţia se întrupa în invizibile cristale. 
Pe o parte a şoselei se duceau spre Alba Iulia, scârţâind prin făgaşele zăpezii, căruţele româneşti. Buchete de chiote şi bucurie, alcătuind un singur tir, iar pe cealălaltă parte se retrăgea în aceeaşi direcţie, armata germană ce venea din Romania, tun dupa tun, ca nişte pumni strânşi ai tăcerii. Soldaţii germani, fumegând liniştiţi din pipe, se uitau miraţi după căruţele noastre grăbite…
– Uite, îi spun lui Lionel: aşa – prin ger şi zăpada – se retrăgea pe vremuri Napoleon.
 
La Alba Iulia nu mi-am putut face loc în sala Adunării. Lionel, care era în delegaţie, a intrat. Am renunţat cu o strângere de inimă şi mă consolam cu speranţa ca voi afla de la fratele meu cuvânt despre toate. Aveam în schimb avantajul de a putea colinda din loc în loc, toata ziua, pe câmpul unde se aduna poporul.
 
Era o roire de necrezut. Pe câmp se înălţau, ici-colo, tribunele de unde oratorii vorbeau naţiei. 
Pe vremea aceea nu erau microfoane, încât oratorii, cu glas prea mic pentru atâta lume, treceau de la o tribună la alta. În ziua aceea am cunoscut ce înseamnă entuziasmul naţional, sincer, spontan, irezistibil, organic, masiv. Era ceva ce te făcea să uiţi totul, chiar şi stângăcia şi totala lipsă de rutină a oratorilor de la tribună.

Seara, în timp ce ne întorceam cu aceeaşi trăsura la Sebeş, atât eu, cât şi fratele meu ne simţeam purtaţi de conştiinţa că pusesem temeiurile unui alt ”Timp” cu toate că n-am facut decât să “participăm”, tăcuţi şi insignifianţi, la un act ce se realiza prin puterea destinului.  Faptul de la răscrucea zilei, cu tăria şi atmosfera sa, ne comunica o conştiinţă istorică.
Când am trecut prin Lancrăm, satul natal, drumul ne ducea pe lângă cimitirul, unde, lângă biserică, tata îşi dormea somnul sub rădăcinile plopilor. Zgomotul roţilor pătrundea, desigur, până la el şi-i cutremura oasele.
– Ah, dacă ar şti tata ce s-a întâmplat, zic eu fratelui meu întorcând capul spre crucea din cimitir…
 
Când dam să ieşim din sat, numai ce auzim dintr-o curte, neaşteptat, în noapte, un strigăt de copil: 
“Trăiască România dodoloaţă!”

Lucian Blaga, Hronicul și cântecul vârstelor – fragment

Despre Oameni-Lumină (I)

Mă număr printre cele peste 176 de milioane de femei, diagnosticate cu endometrioză, la nivel mondial. În momentul în care am primit acest diagnostic, deloc ușor, mă aflam în Danemarca, țară în care există un program național dedicat acestei boli parșive. 

Din fericire, de câtva timp, se întâmplă și în România (unde statistica spune că există peste 500.000 de femei care au endometrioză) schimbări în bine; schimbări aduse, făcute de oameni așa cum este Doctorul Voicu Simedrea. 

Pe domnul doctor, l-am cunoscut în calitate de pacientă în toamna anului 2016, la Timișoara. De la prima întâlnire m-au uimit omenia și profesionalismul celui care a pus bazele Endo Institute Timișoara (https://endoinstitute.ro), centrul de tratare a endometriozei. 

Am dorit să îl am invitat pe domnul doctor la emisiunea „Tell Me Your Story” pe care o realizez la BiziLive TV, însă sincronizarea programelor de lucru este nițel dificilă așa că, până se va întâmpla acel episod, l-am rugat pe Dr. Voicu Simedrea să îmi acorde acest mini-interviu.

După cum veți observa, sunt răspunsuri încărcate de multă emoție, sensibilitate, responsabilitate față de actul medical și care pe mine m-au făcut să lăcrimez.

Iată-le!

1. Care sunt momentele importante din viața Dumneavoastră la care v-ați opri pentru a ne spune cine sunteți?

Un prim moment este, bineînțeles faptul că m-a născut mama mea. Nu putea să mă nască altă mamă, cea mai minunată mamă! Îmi povestea cum atunci când m-a născut, în 6 martie 1971, a stat in travaliu 17 ore și se uita pe geam și vedea cum fulgi mari de nea cădeau … Ei îi datorez faptul că m-am făcut medic. Este un om foarte bun, cel mai bun om pe care l-am cunoscut. Și … de 14 ani, stă într-un scaun cu rotile și nu poate vorbi … dintr-o greșeală medicală …

Un alt moment important a fost atunci când l-am văzut pe Profesorul Bordoș operând, cel mai mare chirurg pe care l-am văzut până acum! S-a întâmplat acum 24 – 25 de ani și nu pot să spun că am mai simțit magia aia de atunci … era absolut incredibil! Și asta m-a făcut să spun că asta vreau să fac și eu în viață: să operez!

Alt moment important este că am avut norocul să-mi cunosc soția care, în toți anii aceștia (suntem căsătoriți de peste 20 de ani) m-a încurajat, m-a susținut și m-a protejat să pot să-mi fac nestingherit meseria, în condițiile în care ea a crescut, aproape singură, trei copii pe care i-a învățat să mă iubească în absență. 

Un alt moment definitoriu a fost întâlnirea cu Profesorul Munteanu care, după părerea mea, este și va rămâne cel mai mare ginecolog pe care l-am cunoscut; un medic care funcționa în alte dimensiuni față de noi ceilalți. Era un om incredibil! Avea un set de valori total aparte. Într-o zi nu a fost în stare să opereze – era aproape de pensie – pentru că în acea zi îi murise învățătoarea și era devastat. Iar eu mă întrebam dacă mai știu cum o cheamă pe fosta mea învățătoare … 

Și, bineînțeles, cei trei copii ai mei, fiecare din ei în parte și cu toți împreună mi-au dat și îmi dau motivația să continui să îmi depășesc limitele. 

2. Ce v-a determinat să ajungeți unde sunteți acum?

Eu cred că, în general, un om are o motivație primordială care nu se schimbă; adică, dacă am lua-o de la început, cel puțin 70% din deciziile noastre ar fi aceleași. 

În primul rând, eu cred că sunt croit așa – asta este prima motivație. Eu nu știu decât să lupt și să muncesc. Și … nu am o părere foarte bună despre mine … și de asta încerc să mă perfecționez permanent. 

Iar o a doua motivație a fost sistemul, mediul înconjurător, nedreptățile pe care le-am trăit, frustrările, mizeriile, faptul că a trebuit să lupt cu un sistem corupt ca să pot să mă afirm, să lupt împotriva curentului, să fiu obligat să depun un efort dublu sau triplu față de alți colegi. Mi-am dorit să le arăt tuturor celor care mă blamau sau doreau să mă vadă înfrânt că s-au înșelat. Dar, nu cred că mă pot defini prin raportare la ceilalți.

Nu cred că asta a fost forța motrice – dorința mea de a mă revanșa. Ci, pur și simplu, ceea ce l-a făcut pe om, acum câteva zeci sau sute de mii de ani, să se ridice în două picioare: curiozitatea, dorința de a vedea dincolo de orizont. Și tentația asta a mea de a încerca să forțez limitele m-a împins mai departe pentru că asta mi-a dat întotdeauna satisfacție. 

Probabil, într-un fel, nu am fost decât un aventurier, în căutarea satisfacției. Nu m-am mulțumit niciodată cu ceea ce am reușit să dobândesc. Întotdeauna mi-am dorit mai mult și am fost un nemulțumit, în sensul bun al cuvântului. Și … sper să rămân așa!

3. În ultimii ani, se vorbește tot mai mult, și la noi în țară, despre endometrioză. Pe scurt, în legătură cu acest subiect, ce ați dori să ne transmiteți? 

Endometrioza este o boală a acestui secol, a cărei incidență și gravitate și impact socio-economic se datorează schimbării stilului de viață a femeii moderne. Cred că aici ar trebui lucrat, aici ar fi bine să insistăm: să le facem pe femei să înțeleagă că nu se îndreaptă către o direcție bună, că alegerile lor în viață sunt influențate, probabil, de factori economici, de orgolii profesionale și asta nu e neapărat bine pentru ele. Ar trebui să-și redefinească prioritățile. 

În ceea ce privește endometrioza în România vreau să le transmit că există motive sa fie optimiste și că suntem pe drumul cel bun și împreună vom reuși să facem multe lucruri bune. 

4. Care considerați că sunt cele mai importante realizări din viața Dumneavoastră de până acum? 

Pe plan personal, bineînțeles, familia care îmi dă energie și echilibru și unde mă regăsesc întotdeauna.

Pe plan profesional, consider că prima realizare este faptul că nu depind de incapabili și de proști; pot lua propriile decizii și să răspund pentru ele.

În al doilea rând, am reușit să nu mă compromit într-un sistem superficial și să-mi urmăresc propriul drum, să-mi clădesc principiile pe ceea ce se întâmplă, corect și valabil, în lumea medicală mondială. 

Și, nu în ultimul rând: nu mi-am pierdut bucuria de a profesa și de a ajuta!

5. De unde vă luați energia?

Din familie, acolo mă încarc, și din relația cu natura. Acestea sunt sursele mele de energie, dar, din pacate, mă „cablez” foarte puțin la ele, mult mai puțin decât mi-aș dori …

6. Daca ar fi sa priviți Viața ca o călătorie, unde credeți că vă aflați, acum, pe acest drum?

Life is a highway

Îmi place să cred că sunt la mijlocul călătoriei mele, îmi place să cred că mai am multe de văzut, trăit, simțit, experimentat. Îmi oferă confort gândul că Dumnezeu mă iubește și mi-a oferit o viață frumoasă și împlinită, palpitantă, plină de satisfacții și îmi doresc s-o țin tot așa. Mă rog la Dumnezeu să mă țină sănătos ca să pot bucura de tot ce mi-a dat El și tot ceea ce am reușit eu să realizez până acum!

Mulțumesc!

P.S.: Persoanele care doresc să sprijine demersul de creștere a gradului de conștientizare asupra endometriozei, în România, o pot face susținând proiectele Asociației “Eu și endometrioza”(https://eusiendometrioza.ro/despre-noi/).

Voi continua poveștile oamenilor-lumină cât de curând! Mulțumesc!

Una Fiesta y … mas …

Acum o lună, spuneam, într-o postare pe Facebook, că grație unei burse Erasmus, în Spania, la Zaragoza, m-am îndrăgostit, pentru totdeauna, de spiritul hispanic! ❤️ În 2017, viața m-a purtat în Mexic, în călătoria cea mai frumoasă de până acum! În anii în care umblam prin Europa facilitând workshop-uri despre SAP și change management (în țări precum: Cehia, Germania, Rusia, Elveția, Ungaria, Ucraina) eram întrebată dacă sunt hispanica 😀.

Ori de câte ori apar căi de întâlnire cu spațiul hispanic, le urmez. Căutând acest spațiu, am ajuns, în anul 2018, la Festivalul Pelicula! Nu știam atunci că la ediția din acest an, cu INNERPRENEUR, voi participa în calitate de partener media.

Dacă nu ați ajuns, încă, la Festivalul ca o Fiesta, vă invit să o faceti la ediția din 2020 (https://www.facebook.com/events/701941310272697/)!

Ileana Cecanu, sufletul frumos care se ocupă de acest eveniment, are darul special de a alege filmele potrivite, oamenii potriviți … și de a fi transformat festivalul într-o tradiție anuală.

Suficient de multe motive care să mă determine să o rog să-mi acorde un interviu pe care vi-l împărtășesc aici.

G: Care sunt momentele importante din viața ta la care te-ai opri ca să spui cine ești?

I: Încă descopăr cine sunt :). Dar, cred că cel mai important a fost să mă descopăr ca mamă și să aflu că pot să nu renunț să fac profesional lucrurile care îmi plac cu adevărat. E un privilegiu și cred că am descoperit cea mai bună latură a mea. Sunt și suntem cu toții mult mai multe decât ce părem. 

G: Ce te-a determinat să ajungi unde ești acum?

I: Nu am avut niciodată un plan să ajung undeva, ci o dorință perpetuă de a face lucrurile bine, de a da, iar satisfacția maximă este când oamenii primesc cu brațele deschise ce avem de dat. 

G: Cum și când te-ai gândit să pui la cale acest Festival special?

I: Prima dată mi-a trecut prin minte să aduc filme din America Latină la București în 2012, după ce am călătorit pentru prima dată în Argentina. Nu aș fi pus vreodată  în aplicare planul dacă într-o seară din 2015 nu m-aș fi intersectat cu o persoană de la Ambasada Chile care m-a încurajat și într-un fel m-a forțat să încep.

G: Ce impact simți că a avut / are Pelicula?

I: Cred că aduce culoare, lumi pe care nu le cunoaștem, dorința de a comunica și de a ne apropia de ceilalți. Simt că publicul pe care îl avem explorează, călătorește cu sufletul și ajunge departe. E un exercițiu de imaginație, un declanșator de senzații și emoții.

G: Cum îți hrănești creativitatea?

I: Mă înconjor de oameni pasionați, mă uit la fetița mea, ascult cu atenție.

G: De unde îți iei energia?

I: Mă încarcă lucrurile frumoase din viață și gândurile bune.

G: Care este țara hispanică favorită și de ce?

I: Din Argentina a început povestea festivalului, în Spania am trăit cele mai frumoase vacanțe de una singură, descoperindu-mă, iar Peru și Chile mă fascineaza și atrag ca un magnet și sper să ajung acolo cât mai curând! Brazilia emană energie, viață și culoare. Îmi plac toate. Nu am o favorită.

G: Filmul preferat este?

I: Din zona Americii Latine? La delgada linea amarilla.

G: Cu cât timp înainte începe pregătirea unei ediții de Festival?

I: În timp ce pregătesc ediția de anul acesta lucrez deja la cea de anul următor.

G: Pornind de la cartea lui J. Campbell „Eroul cu o mie de fețe”: unde te afli în călătoria vieții, Ileana?

I: Exact acolo unde ar trebui să fiu.

Poate aceste cuvinte v-au făcut curioși să mergeți la anul la Fiesta Filmului hispanic și … în plus (da, încerc să vă conving) las și filmul de prezentare pentru ediția din acest an: https://www.youtube.com/watch?time_continue=7&v=hJlRTikpIhI.

Hasta Pronto! 😀 Focus Argentina, en 2020!

Îndrăznește!

It’s worse to spend your life on the OUTSIDE looking IN, wondering what if, than it is to TRY and dare greatly and risk the chance of failure. DARE GREATLY; get in the arena and try. (Brene Brown)

Se spune că ai nevoie de curaj pentru a face ceea ce îți place. Se mai zice și că atunci când alegi să faci ceea ce îți place, Universul te va sprijini și îți va aduce în cale oportunitățile, oamenii de care ai nevoie. Viața mi-a validat aceste vorbe.

Simt că, din momentul în care am ales să fiu onestă cu mine și să ramân pe acea cale, am trăit experiențe la care acum câteva luni nu m-aș fi gândit. Despre una dintre aceste întâmplări scriu astăzi, 11 Mai, privind la verdele de afară și ascultând melodia lui Dido ‘Take You Home’ …

La începutul lunii Martie, am primit o invitație de la fondatorii BiziLive TV (https://www.bizilive.ro): să particip la un episod din seria Antreprenoriat social (https://www.youtube.com/watch?v=ZSv_X3VnSI0&t=40s). Am spus un DA ferm, fără a mă gândi prea mult. Pentru mine, era încă un exercițiu de a ieși din zona de confort. Emisiunea s-a întâmplat la finalul săptămânii în care pe 19 Martie îmi serbasem ziua de naștere, iar pe 20 Martie primeam vestea că INNERPRENEUR fusese validat juridic! 🙂

A fost primul meu interviu, o experiență pe care mi-o voi reaminti, mereu, cu drag. Da, am simțit emoții mari, dar tare mi-a plăcut! Nu m-am așteptat să fie o ediție atât de urmărită!

La finalul emisiunii, o altă ‘neașteptare’ s-a întâmplat! Producătorii mi-au povestit că urmează să lanseze un format nou de emisiune, ‘Tell Me Your Story’ și m-au invitat … să fac parte din echipă.

Script-ul cu descrierea emisiunii m-a convins imediat! Iubesc oamenii și îmi place să descopăr povești, experiențe de viață care inspiră! Oamenii frumoși te energizează, îți ‘hrănesc’ nevoia de cunoaștere, într-o manieră asemanatoare, dacă nu, chiar mai bună, cu a cărților. Să ‘citești’ povestea de viață a unui om, stând față în față și ascultându-l este o experiență specială de manifestare a conexiunii sociale.

Primul om care a venit cu povestea la noi, a fost Vlad Eftenie (https://vladeftenie.ro) și, pe 7 Mai, Tell Me Your Story a fost “alive’. Emoțiile mi-au fost mult mai mari ca atunci când intervievata am fost eu …

Dacă simțiți să ne priviți, las aici înregistrarea: https://www.youtube.com/watch?v=xjCiZpv6II4

Și, în măsura în care timpul o să vă permită, căutați și următoarele episoade întrucât vom avea invitați care reprezintă mai mult decât eticheta dată de o funcție sau un statut; oameni care împărtășind din ADN-ul personal pot deveni exemple de curaj, creativitate, inovație!

Da, Universul chiar lucrează împreună cu tine când îți lași visul să prindă voce! Desigur, în timpul călătoriei, teama o să apară, dar ÎNDRĂZNEȘTE!

What would life be if we had no courage to attempt anything? (Vincent Van Gogh)


Și …maimuța unde este?

“It is not enough to be busy … The question is: what are we busy about?” (Henry David Thoreau)

Timpul reprezintă una dintre cele mai prețioase resurse de care dispunem, de aceea identificarea metodelor care să ne ajute să îl folosim cât mai eficient joacă un rol important, nu doar in plan personal, ci și profesional.

Ați auzit despre metafora “La cine se află maimuța?” 🙂

Nu? 

Pe scurt, descrie urmatoarea situație.

Într-o dimineață, angajatul John vine la manager și îi spune: “Bună ziua, Domnule Y, avem o problemă …” Ascultându-l, managerul își dă seama că acea situație are două caracteristici comune cu restul problemelor “ridicate” și de alți salariați, respectiv:

– managerul știe suficient pentru a se implica în rezolvare, dar nu destul încât să ia o decizie pe moment, imediat. 

Prin urmare, îi  răspunde lui John: “Ce bine că mi-ai adus la cunoștință acest lucru! Acum mă grabesc, dar o să mă gândesc la ce mi-ai spus și o sa revin cu o soluție.”

Așadar, “maimuța” care, inițial, era pe umerii angajatului a ajuns în “curtea” managerului … Desigur, nu vor trece prea multe zile, și John va bate din nou la ușa șefului său pentru a-i reaminti de problemă … “Maimuța” se va plimba de la unul la altul … Până când? 🙂

Până în clipa în care,  să presupunem că managerul din exemplul nostru și-ar reaminti că, în urmă cu câtva timp, a participat la un curs de coaching orientat spre identificarea de soluții . Prin urmare, îl va invita pe John în biroul său și folosind întrebări specifice, ascultând cu atenție, va transforma conversația dintr-o discuție focalizată pe problemă într-una orientată spre solutii. 

Se ajunge, astfel, de la întrebarea “unde este maimuța?” la înțelegerea că “maimuța a dispărut”. Cum? Simplu! Grație întrebărilor adresate de către manager, angajatul a identificat soluția problemei inițiale.

“We become what we want to be by consistently being what we want to become each day.”