Cerul: mereu surprinzator!

“De-a lungul vietii, omul poate vedea cel mult o mie de luni pline, insa este foarte posibil ca, ajuns in amurgul vietii lui, sa realizeze ca n-a avut timp sa observe niciuna.” (Stefano Elio D’Anna – Scoala Zeilor)

Un aspect la care poate nu am reflectat niciodata … prea grabiti sa trecem prin viata cu capetele plecate, pierduti in grijile zilei. Avem la dispozitie, gratuit, minuni peste care trecem cu prea multa usurinta. Cerul este una dintre ele! Zi de zi, isi “plimba” si “schimba” perdeaua de culori si forme pentru noi. Dar, cati dintre noi ii observam nuantele si formele?

Imi amintesc ca in copilarie obisnuiam sa il admir adeseori si incercam sa identific personaje in spumele Cerului :). Dar, inaintand in varsta, am inceput sa il uit. Ma bucur, insa, ca de vreo doi ani (si in ultimul an tot mai des) ii caut “fetele” si culorile. Este uimitor, vindecator si este la indemana fiecaruia dintre Noi! Dar, probabil, sta in natura oamenilor sa admire doar reprezentatiile cu plata …

In ultima perioada, se vorbeste tot mai des despre Mindfulness si despre diferite metode de a ne “linisti” mintea. Eu indraznesc sa afirm ca pentru mine “privitul” Cerului asa, pe degeaba (multumesc Daniela Andreescu), reprezinta o tehnica extraordinara de gestionare si antrenare a atentiei pentru cultivarea starii de prezenta constienta.

Asadar, ce culoare avea astazi Cerul? 🙂

Endometrioza m-a ajutat sa ma imprietenesc cu mine

 

Pana la inceputul anului 2014 am trait, am simtit si am gandit in dezacord cu mine insami. Am trecut prin viata absenta, m-am lasat purtata de actiuni, de evenimente din exterior, de parerea oamenilor din jurul meu si mi-am neglijat trairile interioare. Exista o deconectare de sine.

Asteptam ajutor din exterior, de la sora mea, de la prieteni. De un an si jumatate am inteles si cred cu tarie ca tot ceea ce percepem in si din exterior este, de fapt, reflectarea fiintei noastre.

Si da, este adevarat ca anumite situatii se repeta in mod ciclic pana cand constientizam nevoia de schimbare.

Eu am inteles aceasta nevoie in urma unui eveniment dureros. Acum 4 ani spuneam familiei si prietenilor ca vreau sa plec din tara, ca Romania nu imi poate oferi ceea ce imi doresc.

Si, ca o confirmare a vorbei din batrani: „Ai grija ce-ti doresti pentru ca ti se poate intampla”, am cautat oportunitatea, iar in ianuarie 2013 eram „fericita” castigatoare a unui concurs ce a avut drept premiu o pozitie de manager in domeniul financiar, in Copenhaga.

Urma sa traiesc o experienta „transformatoare” ce avea sa reprezinte o treapta catre auto-cunoastere.

Iata-ma asadar aterizand pe pamant danez. Eu, doua valize verzi si un laptop rosu.

Inceputul a fost interesant, descopeream locuri si oameni noi, studiam si limba daneza, pe care nu o consider ca fiind cea mai usoara si melodioasa. Eu sunt iubitoare de limbi latine (spaniola este cap de lista).

In cateva luni insa, dorul de tara a aparut. Schimbarile in lant (tara, cultura, clima), absenta familiei, job-ul nesatisfacator au adus tristete, nopti nedormite, intrebari fara raspuns.

Mahnirea sufleteasca avea sa se reflecte in plan fizic.

Astfel, in octombrie 2013, in urma unui control medical, mi s-a comunicat ca am un chist endometriozic de 9 cm pe ovarul stang si doar interventia chirurgicala este solutia. Am plecat din tara cu o teama cumplita de operatie.

Frica care m-a insotit in lunile ce au urmat, gandurile nu tocmai pozitive, au alimentat si au determinat inrautatirea starii mele de sanatate. Generam, prin modul de gandire, ceea ce avea sa urmeze.

In ianuarie 2014 am fost operata de urgenta, ca urmare a unor complicatii, iar la o luna dupa acea interventie, insotita de sora mea, am revenit ACASA.

In avion, inainte de aterizarea la Bucuresti, am trait o emotie puternica, am plans de bucurie ca ma intorc in tara mea! Traisem lectia strainatatii si nu mi-o mai doream.

Au urmat luni in care am luptat cu mine sa-mi revin. Frica care ma coplesise pe parcursul bolii lasase urme.

Am avut marele noroc sa am alaturi oameni dragi care m-au ajutat enorm. Invatam, zi de zi, cate ceva nou despre mine. Cresteam cu pasi siguri.

Cautam diverse metode care sa ma ajute.

In august 2014 am ajuns in Toscana, ca participant la ceea ce s-a numit „Happy mind retreat”. Acolo am intrat in contact cu mindfulness-ul si meditatia, unelte ce s-au dovedit esentiale in procesul de „citire” a starilor, emotiilor, gandurilor proprii.

Incepeam sa inteleg ca exista o relatie puternica intre starile interioare si evenimentele exterioare.

Asa mi-am dat seama ca episodul dureros al bolii m-a ajutat sa ma redescopar si sa devin Gabriela de acum, cea cu pofta de viata, zambitoare, bucuroasa de fiecare noua zi. Gabriela care nu se mai plange cand ploua zile in sir.

Am invatat sa fiu recunoscatoare pentru ceea ce sunt si ceea ce am.

Privind retrospectiv, mi-am dat seama ca in ciuda bolii nu m-am intrebat si nici nu am intrebat Divinitatea: „De ce eu?” Parca intuiam ca acel eveniment dureros avea sa fie pasul pe drumul transformarii de sine.

Acum, la mai bine de doi ani de la acea experienta, sunt recunoscatoare si bucuroasa ca am reusit sa cresc, sa ajung sa-mi fiu propria ancora, sa ma iubesc si sa am mare incredere in mine.

Am ajuns sa ma traiesc si nu sa fiu traita de stari, de ganduri toxice.

Pas cu pas, folosind diverse unelte (psihoterapia, mindfulness, meditatie, hatha yoga) am invatat despre mine.

Am reusit sa imi schimb tiparul de gandire.

Acum las pur si simplu gandurile sa curga atunci cand apar.

Am inceput sa practic auto-observarea constienta.

Si asta ma ajuta mult in identificarea gandurilor, a credintelor, a starilor care imi afecteaza echilibrul interior.

Am ajuns sa fiu in dialog cu mine, pe un ton prietenos, fara critica.

Este incredibil cum schimbarea din mine a generat si in exterior „lumina”.  De cand sunt noua Gabriela am atras si atrag in jurul meu oameni luminosi si intamplari frumoase.

Este evident ca ceea ce sunt ACUM se oglindeste in jur!

Este fabulos sa simti, pur si simplu, asezarea fireasca a intamplarilor atunci cand iti lasi mintea libera, neincarcata cu deseuri. Da, suntem creatorii propriului vis si a propriei realitati!

dsc03578